Categories: MilitarRusia si lumea

„Vor fi mai multe regiuni noi în Rusia”: Medvedev, despre sfârșitul operațiunii speciale

De Ziua Reunificării Rusiei cu noile regiuni (30 septembrie – n.r.), vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, a declarat că numărul lor va crește. Guvernatorul regiunii Herson, Vladimir Saldo, a cerut, la rândul său, să fie „repetat drumul lui Potemkin și Suvorov, să se ajungă până la Izmail și să se recupereze toate aceste pământuri ale Federației Ruse”. Totodată, reprezentantul Kremlinului Dmitri Peskov a susținut, într-un interviu acordat presei occidentale, că Federația Rusă vrea să controleze doar acele teritorii care sunt înscrise în Constituția sa (Republicile Donețk și Lugansk, regiunile Herson și Zaporojie – n.r.), relatează Gazeta.ru

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, pe canalul său Telegram, i-a felicitat pe ruși cu ocazia Zilei Reunificării noilor regiuni cu Rusia.

Potrivit spuselor sale, în urmă cu un an, în timpul referendumurilor, localnicii au decis „să fie alături de patria lor”. Medvedev susține că această alegere a devenit simbol al „unității poporului rus, al voinței colosale și al dăruirii de sine”. În plus, oficialul a vorbit despre când se va încheia operațiunea militară specială.

„Operațiunea militară specială va continua până când regimul nazist de la Kiev va fi complet distrus și până când teritoriile care au fost dintotdeauna rusești vor fi eliberate de inamic.”

În același timp, el a precizat că în componența Rusiei vor fi mai multe regiuni noi.

La sfârșitul lunii martie a acestui an, Medvedev nu a exclus ca în timpul operațiunii speciale va trebui să se ajungă până la Kiev și Lvov.

Are Rusia nevoie de mai multe teritorii?

În același timp, într-o conversație purtată în august cu un jurnalist de la The New York Times, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia nu tinde să câștige mai multe teritorii ucrainene.

„Vrem să controlăm doar acele teritorii care sunt acum înscrise în Constituția noastră ca ale noastre”, a spus oficialul.

Cu toate acestea, guvernatorul regiunii Herson, Vladimir Saldo, a îndemnat, într-un interviu acordat canalului TV Tavria pe 30 septembrie, să fie „repetat drumul lui Potemkin și Suvorov, să se ajungă până la Izmail și să se recupereze toate aceste pământuri ale Federației Ruse”:

„Provocările pe care istoria ni le-a lansat le-am acceptat și obligatoriu vor reface totul. Cu certitudine ne vom întoarce în capitala regiunii Herson. Mai ales că Hersonul și toată partea din regiunea Herson situată pe malul drept al Niprului sunt consfințite constituțional ca teritoriu al Federației Ruse. Acum ea este considerată ca ocupată, temporar ocupată. Ocupația este acel ceva care nu este pentru totdeauna.”

Owner

View Comments

  • Așa sper și eu! Acum este momentul ca Rusia să-și recupereze teritoriile înscrise în Constituția sa. Acum avantajele sunt de partea Rusiei: președinte puternic și devotat țării, armată puternică și dotată cu armament de ultimă generație, popor strâns unit în jurul președintelui. Mult succes, Rusia!

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

5 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

5 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

6 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

6 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

16 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago