Mercenarii americani, în zona Lisiciansk/ Foto: topwar.ru
În Ucraina, armatei ruse i se opun aproximativ 2.000 de mercenari străini, informează cotidianul Izvestia, citând o notă analitică elaborată de ministerul rus al Apărării. Autenticitatea documentului a fost confirmată de trei surse din respectivul minister.
Potrivit datelor prezentate în document, de la începutul operațiunii speciale, pe teritoriul ucrainean au ajuns peste 12.700 de voluntari din 88 de țări. De atunci, peste 5.400 de luptători au fost uciși, 5.300 au plecat de unde au venit. În prezent, în zona operațiunii militare speciale au mai rămas 1.940 de mercenari, se arată în document.
Majoritatea „soldaților norocului” au venit din Polonia – mai mult de 2.700 de oameni. SUA se află pe locul doi, cu peste 1.000. Câte 900 de luptători au au venit din Georgia și Canada, câte 700 din Belarus, Marea Britanie și România.
Nota analitică precizează faptul că în recrutarea voluntarilor sunt activ atrase companiile militare private. Printre acestea se numără Academy, Cubic, Darkhorse Benefits, Dean Corporation, Forward Observation Group, Hyperion Services, Sons of Liberty International, precum și cele poloneze – ASBS Othago și European Security Academy.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.
View Comments
Da, și încă se mai susține că este un conflict doar între Rusia și Ucraina, când este clar un război al Statelor Unite pornit împotriva Rusiei prin intermediul Ucrainei și cu ajutorul vasalilor (printre care și noi). Două imperii ale minciunii: SUA și Occidentul. Slugi neghioabe, nu uitați că SUA este pe ducă. Ce veți face atunci?