Categories: MilitarRusia si lumea

Un agent ucrainean a încercat, cu un tort, să otrăvească 77 de piloți ruși

Cei 77 de absolvenți ai cursurilor pentru piloți de apărare aeriană ai Institutului Superior de Aviație Militară, din Armavir (sudul Rusiei), sărbătoreau 20 de ani de la terminarea studiilor și au fost la un pas să se otrăvească de la un tort. Prăjitura cu otravă fusese adusă de un curier oarecare dar care, ulterior, s-a dovedit că este agent GUR (serviciul ucrainean de informații militare – n.r.), relatează ziarul Novîe izvestia.

Incidentul s-a întâmplat pe 21 octombrie, când 77 de persoane, majoritatea fiind, în prezent, piloți, s-au reunit pentru a sărbători 20 de ani de la absolvirea cursurilor de piloți de apărare aeriană ale Institutului Superior de Aviație Militară, din Armavir. După cum a anunțat canalului de Telegram Fighterbomber, cineva a trimis la eveniment un tort de 20 de kilograme și mai multe cutii de whisky. Nici unul dintre cei care se aflau la petrecere nu comandase nici tort, nici băutură. Unul dintre ofițeri a făcut o captură după înregistrarea video de pe camerele de supraveghere în care apărea respectivul curier, al cărui nume nu îl știa nimeni. După cum s-a dovedit ulterior, curierul este originar din Melitopol (regiunea Zaporojie). Interesant este că imediat el și-a cumpărat un bilet de avion.

După ce misteriosul curier a fost reținut, s-a stabilit că el este agent al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR). El însuși a recunoscut că în compoziția tortului și în sticlele de whisky fusese introdusă o otravă puternică. În plus, tortul fusese pregătit pe teritoriul orașului Armavir – în prezent sunt căutați cofetarii.

Au reușit să evite otrăvirea pentru că nimeni nu a gustat din el, chiar dacă fusese feliat. Nici whisky nu a băut nici una dintre cele 77 de persoane.

Publicația menționată mai sus amintește că săptămâna trecută, FSB a reținut un locuitor al Crimeii, care luase anterior, legătura cu serviciile speciale ucrainene, pentru a le oferi ajutorul său. În timpul interogatoriului, rusul a recunoscut că a încheiat un acord cu serviciile speciale pentru că era „foarte îngrijorat de soarta rudelor sale”. Nu avea de gând să respecte contractul. Ucrainenii i-au cerut să găsească o secțiune deschisă a unei conducte de gaz. Plecat în misiune, rusul străbătut zona unde era amplasată conducta, dar nu a găsit vreun loc de acces la ea. I s-a cerut să ducă un pachet dintr-un loc în altul. Persoana reținută a spus că, din unele indicii indirecte, a bănuit că plicul conținea explozivi. Bărbatul a fost reținut de ofițerii FSB în momentul în care preda coletul.

Owner

View Comments

Recent Posts

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

4 minute ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

46 de minute ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

o oră ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

16 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

17 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

18 ore ago
# #