Categories: Rusia si lumea

Putin, despre Kissinger: Un diplomat extraordinar și o personalitate înțeleaptă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin i-a transmis condoleanțe lui Nancy Kissinger, văduva fostului secretar de stat american Henry Kissinger, al cărui deces a fost anunțat pe 30 noiembrie. Telegrama a fost publicată pe site-ul Kremlinului, scrie Fontanka.ru.

„A plecat dintre noi un diplomat extraordinar, un om de stat înțelept și vizionar, care decenii la rând s-a bucurat de o autoritate binemeritată în întreaga lume”, se spune în scrisoare.

Putin a subliniat că de numele lui Kissinger este indisolubil legată linia pragmatică a politicii externe, care a permis, la vremea respectivă, să se obțină detensionarea stării de încordare internațională și ajungerea la înțelegeri între SUA și URSS în privința securității globale.

Liderul rus a spus că a stat de multe ori de vorbă, personal, cu fostul secretar de stat și păstrează cea mai lumininoasă amintire despre el. Putin a urat familiei Kissinger rezistență sufletească în fața unei asemenea pierderi grele.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a spus, la rândul său, că Henry Kissinger și-a slujit mulți ani țara cu credință, a fost un pragmatic care a ținut cont de realități și nu a urmat pur și simplu canoanele politicii externe a Washingtonului. „Acum în administrația americană și în lumea occidentală nu mai există nici urmă de astfel de oameni. Odihnește-te în pace”, a adăugat el.

Diplomat american, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Henry Kissinger a murit pe 29 noiembrie, la vârsta de 100 de ani. Un serviciu public de pomenire va avea loc la New York.

Owner

View Comments

  • Vladimir Putin își amintește cu admirație de prima întâlnire cu Henry Kissinger din anul 1990, când l-a întâmpinat la aeroportul din Sankt Petersburg și l-a dus la reședința primarului Sobceak. Atunci, i-a spus lui Putin: ,,Toți oamenii cinstiți și-au început cariera în serviciile de informații. Și eu." Kissinger, bătrânul Războinic Rece, s-a întâlnit de multe ori cu Vladimir Putin, chiar de când acesta a venit la putere. Putin îl considera un sfătuitor de încredere care îl respecta pe el și interesele naționale ale Rusiei, indiferent de relațiile schimbătoare cu SUA. Kissinger pledase mult timp pentru o cooperare mai strânsă cu Rusia, îl admira pe Putin spunând despre el: ,,Putin nu este un Stalin care se simte obligat să distrugă pe oricine ar putea la un moment dat în viitor să nu fie de acord cu el." O fi având și Henry Kissinger părțile lui întunecate, că nimeni nu e perfect, dar de morți să vorbim numai de bine. Dumnezeu să-l ierte!

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

5 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

6 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

7 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

8 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

9 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

9 ore ago

This website uses cookies.