Categories: Rusia si lumea

Putin: Occidentul va trebui să țină cont de Rusia

Țările occidentale vor trebui să găsească puncte de contact cu Rusia, a declarat președintele Vladimir Putin într-un interviu acordat jurnalistului Pavel Zarubin în cadrul programului „Moscova. Kremlin. Putin” al televiziunii „Rossia 1”.

„Vor trebui să găsească puncte comune cu noi, pentru că vor trebui să țină cont de noi”, a spus șeful statului.

În același timp, el a catalogat drept prostii vorbele președintelui american Joe Biden, potrivit cărora Rusia ar intenționa, chipurile, să atace țările NATO. În opinia lui Putin, este doar o figură de stil pentru a-și fundamenta politica greșită promovată pe direcția rusă.

„Rusia nu are nici un motiv, nici un interes – nici interes geopolitic, nici economic, nici politic, nici militar – să lupte cu țările NATO. Între noi, nu există nici un fel de pretenții teritoriale unii față de ceilalți, nu droim să stricăm relațiile cu aceste state. Noi suntem interesați să dezvoltăm relațiile”, a subliniat președintele.

El a adăugat că Rusia nu are probleme cu țările Alianței Nord-Atlantice, ele fiind cele care creează probleme în mod artificial, pentru că nu vor un concurent în persoana Rusiei.

Moscova a subliniat în repetate rânduri că NATO are ca scop confruntarea, dar că extinderea pe mai departe a Alianței nu va aduce mai multă securitate în Europa. Potrivit lui Putin, 30 de ani Rusia a încercat să ajungă la o înțelegere privind principiile de securitate în Europa, dar ca răspuns s-a lovit fie de înșelăciune și minciuni cinice, fie de încercări de presiune și șantaj, în timp ce Alianța, în pofida protestelor Moscovei, se extinde constant și se apropie de granițele rusești.

Owner

View Comments

  • Cine mai ia în seamă vorbele lui Biden? În mare parte sunt iresponsabile, nu valorează nici doi bani. Rusia nu are probleme nici cu NATO, nici cu SUA. Acestea două au o problemă cu Rusia și mereu vor avea. Motivul? Ba că Rusia e prea mare, ba că e prea bogată. Iar țările vasale Statelor Unite s-au molipsit de aceeași ,,boală": problema Rusiei. Ion Porojan, fost ambasador al României la Moscova declara: ,, Se știe foarte bine că, în materie de politică externă, Rusia poate admite orice, mai puțin vecini înarmați sau ostili. Noi suntem ostili în mod gratuit cu Rusia. Care este litigiul cu ea, care este problema, în fond?"

Recent Posts

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

12 minute ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

25 de minute ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

59 de minute ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

2 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

15 ore ago

Despre vizita lui Witkoff la Moscova. Ce este de reținut

Așa cum era de așteptat, vizita lui Witkoff și Kushner nu a dus la nimic…

15 ore ago