Președintele Rusiei a cerut să fie amplificată puterea de calcul a supercalculatoarelor autohtone

Guvernul Federației Ruse se va ocupa de dezvoltarea și punerea în aplicare a pachetului de măsuri menite să amplifice puterea de calcul a supercalculatoarelor rusești. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat Guvernului instrucțiuni în acest sens, relatează Topwar.ru.

La finalul conferinței cu tema „Călătorie în lumea inteligenței artificiale”, desfășurată în noiembrie 2023, șeful statului a aprobat o listă de măsuri de perfecționare a supercalculatoarelor utilizate în Rusia. Putin a dat instrucțiuni și a cerut să fie stabiliți parametrii concreți pentru sporirea ulterioară a capacității supercomputerelor.

O dispoziție separată se referă la dezvoltarea cooperării între Rusia și statele prietene în domeniul inteligenței artificiale și al înaltelor tehnologii. De elaborarea respectivelor măsuri ar urma să se ocupe Ministerul Afacerilor Externe.

În ultimul timp, Rusia acordă o mare atenția dezvoltării tehnologiilor înalte. Una dintre sarcinile principale este obținerea independenței în acest domeniu față de componentele străine, în special față de cele produse în țările care au impus sancțiuni economice împotriva Rusiei.

Potrivit președintelui Putin, Rusia dispune de toate posibilitățile și are toate motivele să devină unul dintre liderii mondiali în domeniul inteligenței artificiale și al aplicării acesteia în diverse sectoare ale economiei. Cu toate acestea, atingerea acestui obiectiv impune ca tehnologia să fie îmbunătățită constant, să fie dezvoltată și să crească eficiența bazei de producție, iar în acest caz guvernul trebuie să asigure condiții adecvate pentru susținerea dezvoltatorilor și producătorilor ruși.

Owner

View Comments

  • Rusia are de toate, atât resurse cât oameni capabili. Cu siguranță că va putea excela și în acest domeniu.

Recent Posts

Miroșnik: Vorbele lui Trump despre armata Ucrainei au făcut praf auto-PR-ul lui Zelenski

Campania de auto-premărire a lui Volodimir Zelenski s-a prăbușit total după ce președintele Statelor Unite,…

6 ore ago

Ministerul Culturii: Refuzul de a restitui „aurul scitic”, o încălcare a principiilor muzeale

Ministerul Culturii din Rusia a declarat că refuzul europenilor de a restitui „aurul scitic” încalcă…

6 ore ago

Jocurile Paralimpice 2026: Clasamentul pe medalii la 14 martie

Rusia a câștigat încă o medalie de aur, scrie portalul sport.ru. În Italia continuă să…

12 ore ago

Peskov, despre relaxarea sancțiunilor pentru petrolul rusesc

Fără livrări consistente de petrol rusesc, stabilizarea pieței mondiale este imposibilă, a declarat secretarul de…

12 ore ago

Rusia va extrăda în România unul dintre cei mai căutați infractori

Procuratura Generală a Federației Ruse a decis extrădarea în România a cetățeanului român Vasile Rodideal,…

12 ore ago

Ambasadorii Marii Britanii și Franței, convocați la MAE după atacul armatei Ucrainei asupra orașului Briansk

Ambasadorii Marii Britanii și Franței în Rusia, Nigel Casey și Nicolas de Rivière, au fost…

14 ore ago
# #