Foto: unsplash.com
Europa a auzit avertismentul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu privire la capacitățile armamentului rusesc, a declarat ambasadorul rus în Belgia, Aleksandr Tokovinin, la postul de televiziune Rossiya-24, informează eadaily.ru.
„Cred că aici, în Europa, a fost auzit avertismentul președintelui Rusiei, despre care au scris, practic, aproape toate marile ziare”, a spus el, întrebat fiind despre declarația lui Putin referitoare la un posibil răspuns al Rusiei la introducerea unor contingente ale țărilor occidentale în Ucraina.
Ambasadorul a precizat, totodată, că premierul Belgiei, Alexander De Croo, ia foarte în serios avertismentul președintelui rus, iar Bruxelles-ul nu are de gând să se angajeze într-o confruntare directă cu Rusia. Cu toate acestea, a adăugat ambasadorul, declarația premierului nu înseamnă că Belgia renunță la politica escaladării și confruntării.
„Dar semnalul a fost auzit”, a spus el.
În Mesajul său adresat Adunării Federale pe 29 februarie, Putin a comentat declarațiile liderilor occidentali despre posibila trimitere a trupelor lor în Ucraina. Președintele a spus că Rusia are arme capabile să doboare ținte pe teritoriul țărilor occidentale. El a amintit care au fost consecințele pentru participanții la intervențiile din trecut pe teritoriul Federației Ruse și a subliniat că astăzi „consecințele pentru intervenționști vor fi mult mai tragice”.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
This website uses cookies.
View Comments
Dacă avertismentul președintelui Putin a fost auzit, atunci să se și gândească la ce presupune el. Că nu sunt vorbe în vânt! Lui Macron, în special, ar trebui să-i fie puse niște căști pe urechi, iar acest avertisment să-l audă zilnic. Poate reușește să-l înțeleagă și astfel să se dezmeticească.