O Bursă BRICS a cerealelor va face comerțul mondial mai just

Președintele Rusiei a susținut ideea înființării unei burse a cerealelor în cadrul BRICS. O platformă de tranzacționare capabilă să reprezinte o concurență serioasă Bursei din Chicago, locul principal unde se formează acum prețurile mondiale ale cerealelor, scrie Vzgliad.

„Pe piață s-a creat o situație interesantă când, de fapt, chiar cumpărătorii de cereale, în primul rând UE și SUA, stabilesc la bursele lor prețurile pentru produsele pe care tot ei le achiziționează ulterior. O asemenea abordare pare cel puțin nedreaptă, deoarece, în principiu, nu este în avantajul unui cumpărător să stabilească prețuri mari”, a subliniat Ekaterina Novikova, docentul Catedrei de Teorie Economică a Universității de Economie ”Gh. Plehanov” din Moscova.

Potrivit spuselor sale, Statele Unite înțeleg deja că nu vor mai putea controla piața cerealelor ca înainte. „Se întâmplă o împărțire treptată a economiei mondiale în două regiuni, ai căror jucători cheie sunt China și Statele Unite, cu parteneri comerciali importanți în jurul lor. Pe fondul acestei regionalizări, inițiativa Rusiei de a crea o bursă a cerealelor poate fi percepută destul de pozitiv de țările membre BRICS”, este de părere Novikova.

Owner

View Comments

  • În curând Statele Unite nu vor mai controla nimic, nu doar piața cerealelor. Înființarea unei burse a cerealelor în cadrul BRICS este o idee excelentă!

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

9 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

14 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

14 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

15 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

15 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

16 ore ago

This website uses cookies.