Putin: Rusia va ajunge la cei care au ordonat atacul terorist de la Crocus

Forțele de securitate ruse îi vor găsi pe toți cei care au ordonat atacul terorist de la Crocus, a declarat Vladimir Putin la ședința lărgită a colegiului Ministerului Afacerilor Interne (în imagine), relatează RIA Novosti.

„În acest mediu (terorist – n.r.) nu există agenții de spionaj de încredere. Pentru bani, acolo fac orice: nu se ghidează după nici un fel de considerente religioase sau politice, ci doar financiare. De asemenea, totul se vinde ușor: orice informație se și cumpără, se și vinde, așa că vom ajunge fără îndoială la beneficiarii finali”, a subliniat președintele.

Putin a menționat că, în prezent, se face o evaluare complexă a acțiunilor tuturor serviciilor de supraveghere și organizațiilor comerciale care răspundeau de acest mare obiectiv. Șeful statului a precizat că teroriștii și cei care au comandat atacul au vrut să semene panică și ură în societate și să divizeze din interior Rusia multinațională. Nu trebuie să li se permită să facă așa ceva, a adăugat el.

„Este inacceptabil, și vreau să subliniez acest lucru, este inacceptabil să folosești recentele evenimente tragice pentru a provoca ură națională, xenofobie, islamofobie și așa mai departe”, a subliniat Putin.

Președintele a amintit că Rusia a plătit un preț foarte ridicat, trebuie cu maximă obiectivitate analizată situația. Este esențială ridicarea la un nou nivel gradul de securitate în locurile unde se adună mulți oameni – în unități sportive, în transportul în comun, centre comerciale și de divertisment, școli, spitale, universități, teatre. Un rol cheie în rezolvarea acestei probleme este menit să joace Ministerul Afacerilor Interne, a indicat președintele.

Potrivit ultimelor date de la Ministerul Situațiilor de Urgență, 144 de persoane au murit în urma acțiunilor teroriste din Crocus City Hall. .

În acest caz au fost arestați zece inculpați, inclusiv patru cetățeni ai Tadjikistanului, care, potrivit anchetei, au fost executanți direcți ai atacului terorist.

Directorul FSB, Aleksandr Bortnikov, a declarat săptămâna trecută că primele mărturii ale persoanelor reținute confirmă amprenta ucraineană. Potrivit Comitetului de Investigație, după atac, teroriștii au plecat spre Kiev pentru a primi, acolo, recompensa promisă. Serviciile ruse de informații cred că în spatele atacului se află, de asemenea, Statele Unite și Marea Britanie.

Owner

View Comments

  • Îmi doresc ca forțele de securitate ruse să ajungă cât mai repede la cei care au ordonat atacul terorist. Vinovații se cunosc și trebuie reținuți cât mai urgent, până nu se ,,evaporă" prin nu știu ce insule neștiute de nimeni. Priviți cum se pregătește Zelenski pentru o eventuală debarcare și cum își investește banii primiți pentru ajutoarea Ucrainei și cei rezultați din afacerile cu arme. În 29 februarie 2024 a cumpărat conacul Highgrove House, împreună cu parcul din jur, de la regele Charles al III-lea al Marii Britanii pentru 20 de milioane de lire sterline. O nimica toată! Această proprietate se adaugă la altele pe care le deține. Vânzarea a fost finalizată în timpul vizitei soției lui Zelenski în Marea Britanie, în luna februarie. Credeți că acest nazist va fi predat Rusiei dacă el pleacă în Marea Britanie? Și-a aranjat din timp retragerea. Poate că acest conac a fost o recompensă pentru ajutorul dat de Ucraina în atacul terorist de la Crocus și pentru a păstra tăcerea privind implicarea anglo-americană în masacru. Dar capul operațiunii va plăti vreodată?

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

2 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

2 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

3 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

3 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

13 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago