Categories: Rusia si lumea

Blocul ”Victoria” a anunțat că reprezentanții săi au fost interogați la Chișinău

La întoarcerea la Chișinău, participanții la Congresul opoziției moldovenești desfășurat la Moscova au fost intimidați și interogați timp de câteva ore, a declarat serviciul de presă al Blocului ”Victoria” pentru RIA Novosti.

Pe aeroportul din Chișinău, au fost reținuți, luni, pasagerii care au participat la Congresul politicienilor și activiștilor sociali din Moldova, care susțin intrarea țării lor în Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA), iar o parte dintre ei au fost lăsați să plece doar după trei ori de la sosirea la Chișinău.

„Mulți dintre cei care s-au întors sunt oameni în vârstă. Au fost lăsați fără apă, au fost amenințați, li s-au luat ultimii bani ca să nu mai aibă cu ce ajunge acasă. Mulți au fost nevoiți să cheme ambulanța, pentru că nu toți pot suporta o asemenea presiune. Colegii noștri au fost interogați mai multe ore, au încercat să-i intimideze”, au precizat interlocutorii agenției RIA Novosti.

La Moscova s-a desfășurat, duminică, Congresul politicienilor și activiștilor sociali din Moldova care susțin intrarea Republicii Moldova în UEEA. În cadrul acestui eveniment a fost anunțată crearea Blocului „Victorie”. Această nouă structură a unit, în special, partidele „Șor”, „Șansa”, „Renașterea”, „Victoria”, „Puterea Alternativă și Acordurile Moldovei”. Şeful autonomiei găgăuze a Moldovei, Evghenia Guţul, a devenit secretarul executiv al Consiliului naţional al noului Bloc.

owner

View Comments

  • Ați văzut de ce e în stare Abramburica de la Chișinău? Că doar cei care au interogat participanții la Congres n-au acționat de la sine, li s-a trasat această sarcină. Asta înseamnă că Oaia Sandu simte că i se clatină scaunul de președintă. Succes Blocului ,,Victoria"!

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

7 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

8 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

8 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

9 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

10 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

22 de ore ago