Peskov: Rusia va extinde zona tampon din cauza livrărilor de rachete cu rază lungă de acțiuni în Ucraina

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că, furnizând Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune, Statele Unite nu vor schimba sfârșitul operațiunii militare speciale, Rusia va învinge oricum, dar în Ucraina vor fi mai multe victime, relatează publicația Mejdunarodnaia jizni.

„Ele (Statele Unite ale Americii, n.r.) nu vor putea schimba nimic din punctul de vedere al rezultatului operațiunii militare speciale. Rezultatul este prestabilit. Iar actuala evoluție a situației de pe front demonstrează acest lucru. Vom învinge. <…> Așa cum a spus Vladimir Putin, dacă va crește raza de acțiune a armelor, zona tampon – cum vreți să îi spuneți – sanitară, tampon, de securitate, zonă folosită pentru a ne asigura teritoriul nostru, cetățenii noștri, va fi lărgită”, a spus Peskov.

La mijlocul lunii octombrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că livrarea de rachete ATACMS va aduce daune și va crea o amenințare suplimentară, dar că Rusia va putea respinge asemenea atacuri.

„În primul rând, acest lucru va aduce, desigur, daune, și va crea o amenințare suplimetară. În al doilea rând, firește că vom putea respinge aceste atacuri”, a precizat șeful statului. Președintele a subliniat că, în general, folosirea rachetelor ATACMS „nu este în stare să schimbe situația de pe linia de contact”. El a mai adăugat că ceea ce se întâmplă este o altă greșeală din partea Statelor Unite.

Anterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, comentând informațiile referitoare la posibilitatea ca Ucrainei să-i fie livrate rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune, că Statele Unite conduc, de fapt, conflictul militar din Ucraina și duc, practic, un război împotriva Federației Ruse.

„Se întâmplă ceea ce Ucrainei i s-a pregătit ani la rând, de a duce, cu mâinile și trupurile ei, un război pentru aplicarea unei înfrângeri strategice Rusiei. Indiferent ce spun ei, ei conduc acest război, ei furnizează arme, muniții, date de la serviciile de informații, date de la sateliți – ei duc războiul împotriva noastră”, a spus Lavrov.

owner

View Comments

  • Mi se pare normal ca Rusia să-și extindă zona de securitate, atâta timp cât SUA nu încetează să alimenteze Ucraina cu armament, mai ales cu rachete cu rază lungă de acțiune. Rusia este îndreptățită să mărească această zonă până unde crede că va exista o siguranță pentru pământul ei. Dacă e nevoie, s-o extindă până la capăt! Victimele vor fi pe conștiința lui Zelenski. Fără acordul și participarea lui, America singură nu putea face nimic!

Recent Posts

Experți, despre noul avion de luptă al Rusiei

„Ne aflăm în pragul renașterii conceptului de aviație specializată a apărării antiaeriene”. Cu aceste vorbe…

8 ore ago

Biden Jr.: Cine controlează Guvernul Statelor Unite?

Din culise, Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor, a declarat fiul…

9 ore ago

Vučić: Occidentul a încălcat promisiunea făcută Rusiei de a nu extinde NATO spre est

Occidentul a încălcat promisiunea făcută Rusiei de către fostul președinte al SUA, George Bush senior,…

15 ore ago

Advance: Acuzațiile fabricate la adresa Rusiei deschid calea către o catastrofă globală

CIA încearcă să atribuie Rusiei ajutorul acordat Iranului în lansarea de atacuri asupra unor obiective…

15 ore ago

Fostul premier al Ucrainei: Episod cumplit din biografia noului șef al Forțelor Armate

Noul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Mihail Drapatîi, este cunoscut pentru operațiunile de represalii…

16 ore ago

Valsul lui Doga este cea mai populară piesă muzicală din cinematografia sovietică (VIDEO)

Aplicația KION Muzika a dezvăluit care este cea mai populară piesă muzicală din cinematografia sovietică.…

16 ore ago