Categories: MilitarRusia si lumea

MAE rus a avertizat Franța împotriva participării la conflictul ucrainean

Prin participarea la acțiunile militare din Ucraina, Franța se transformă oficial în parte la conflict, ceea ce amplifică de câteva ori riscul unei confruntări pe câmpul de luptă a două puteri nucleare, a apreciat, într-un interviu pentru RIA Novosti, Artiom Studennikov, director al Departamentului 1 pentru Europa din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei.

Potrivit spuselor sale, militarii francezi vor deveni ținte legitime pentru forțele armate ruse.

Studennikov și-a exprimat speranța că rațiunea sau instinctul de autoconservare vor triumfa printre politicienii francezi. Diplomatul a subliniat că, într-un fel sau altul, Rusia este pregătită pentru orice evoluție a evenimentelor.

Gazeta.ru amintește că, în februarie, președintele francez Emmanuel Macron nu a exclus trimiterea de soldați europeni în Ucraina. Ulterior, el a confirmat că poziția Parisului în privința conflictului din Ucraina s-a schimbat. Acum, a precizat Macron, pentru a ajuta Ucraina „nu mai există linii roșii, nu mai există restricții”.

Pe 2 mai, Macron a declarat pentru The Economist că trupe occidentale vor fi trimise în Ucraina în cazul unei străpungeri a frontului și dacă va exista o soliciare în acest sent din partea Kievului.

Owner

View Comments

  • Ce să aștepți de la Macron, că nu e mare lucru de capul lui. Așadar, nu putem vorbi de rațiune și instinct de autoconservare la un guvern condus de imberbi cu minte puțină și experiență de viață inexistentă. Ei au doar școala lui Klaus Schwab. N-au nici o putere de a lua decizii, nici ei nici ceilalți aliați ai Statelor Unite. Să nu confundăm puterea cu guvernarea. Nu conduc cei de la guvern, ei execută ceea ce li se spune de către stăpânii din afară. Dacă Macron vrea să trimită militari francezi în Ucraina, să trimită. Sper ca forțele armate ruse să-i niveleze pe toți!

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

7 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

18 ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago