Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: forumvostok.ru
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dispus alocarea suplimentară a 100 de miliarde de ruble pentru implementarea Master Planurilor dedicate orașelor din Orientul Îndepărtat, scrie Smotrim.ru.
Șeful statului a menționat că această sumă ar trebui alocată „peste limitele pe care regiunile le pot primi în cadrul distribuției standard”.
Potrivit spuselor sale, în stabilirea noilor proiecte naționale, aflate acum în ultima fază de elaborare, nu trebuie neglijată implementarea planurilor de dezvoltare urbană.
„Este necesar să se aloce fonduri pentru dezvoltarea orașelor din Orientul Îndepărtat pe anumite direcții. În primul rând, în cadrul unor proiecte naționale precum ”Infrastructură pentru viață”, ”Sisteme de transport eficiente”, ”Familie”, ”Tineret și copii”, a spus liderul rus în discursul rostit la ședința plenară a Forumului Economic de Est de la Vladivostok (în imagine).
Șeful statului a mai amintit că jumătate din cheltuielile pentru Master Planurile dedicate orașelor din Orientul Îndepărtat provin din surse extrabugetare – investiții ale mediului de afaceri, întreprinderi formatoare de orașe.
„Cu siguranță vom sprijini astfel de investiții ale mediuliu de afaceri”, a conchis președintele.
Anterior, Vladimir Putin a spus că din 2013, peste 3.500 de proiecte industriale și de altă natură au fost lansate în Orientul Îndepărtat al țării.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…
Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…
Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…
Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…
View Comments
Asta înseamnă să fii un bun președinte: să îți pese și să acționezi. Bravo, Vladimir Putin!