Categories: MilitarRusia si lumea

Erdogan: Anumite lobby-uri nu au vrut negocieri privind Ucraina

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că „anumite lobby-uri” nu au vrut ca negocierile purtate dintre Rusia și Ucraina la Istanbul, în 2022, pentru reglementarea conflictului ucrainean să-și atingă scopul, relatează RIA Novosti.

„Am depus și depunem în continuare eforturi (pentru reglementarea conflictului din Ucraina, n.r.). Negocierile de la Istanbul au demonstrat rolul activ și de succes jucat de Turcia. Dar anumite lobby-uri nu au vrut ca aceste eforturi să-și atingă scopul. În orice caz, noi facem și vom face tot posibilul pentru a încheia războiul, fără a permite noi distrugeri”, a precizat, liderul turc, aflat acum într-o vizită în SUA și citat de agenția Anadolu.

Rusia ar fi gata să revină la „principiile de la Istanbul” pentru reglementara conflictului din Ucraina, dar deja pe baza noilor realități, a declarat, anterior, ministrul de Externe, Serghei Lavrov.

În septembrie, la Forumul Economic de Est, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că dacă Ucraina va dori să poarte negocieri, Moscova nu le va refuza, dar astfel de negocieri se vor desfășura pe baza înțelegerilor convenite la Istanbul.

La sfârșitul lunii noiembrie 2023, David Arahamia, șeful grupului parlamentar al Partidului Slujitorul Poporului, al lui Volodimir Zelenski, și membru al Comisiei pentru Securitate Națională, Apărare și Informații din Rada Supremă, a declarat că operațiunile militare din Ucraina s-ar fi putut încheia în primăvara anului 2022, dar că, sub presiunea Occidentului, autoritățile regimului de la Kiev nu au fost de acord să pună capăt conflictului renunțând la condiția de neutralitate a Ucrainei. După negocierile cu partea rusă de la Istanbul, premierul de atunci al Marii Britanii, Boris Johnson, a îndemnat Kievul să nu semneze nimic și „doar să lupte” în continuare.

Owner

View Comments

  • La Istanbul, în 2022, a fost irosită o mare șansă de a se ajunge la o pace rapidă și rezonabilă. S-ar fi putut evita numeroasele pierderi de oameni și imensele distrugeri materiale. S-ar fi putut, dacă Marea Britanie nu ar fi intervenit (cu aprobarea Statelor Unite). Toate summit-urile de pace și planurile de negocieri ulterioare au fost fără valoare și fără nici un rezultat. O pace în Ucraina nu se poate realiza decât printr-o negociere între Rusia și SUA. Dar atâta timp cât SUA nu are interesul de a se încheia acest conflict (din cauza afacerilor profitabile cu armament), nu se poate vorbi de pace. O nouă ordine globală poate va rezolva această problemă.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

7 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

9 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

10 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

11 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

11 ore ago

This website uses cookies.