Categories: Rusia si lumea

La ONU, șefa diplomației indoneziene a purtat broșa dăruită de Lavrov

Ministrul de Externe al Indoneziei, Retno Marsudi, a urcat la tribuna Adunării Generale a ONU purtând una dintre cele două broșe dăruite de omologul ei rus, Serghei Lavrov, informează Smotrim.ru.

Pentru ultimul său discurs ținut, în calitate de ministru de Externe, în fața reprezentanților țărilor membre ONU, Marsudi a ales una dintre broșele oferite în dar de Lavrov. După cum a precizat Ambasada Rusiei în Indonezia, a doua broșă, de culoare roșie și cu un design similar, nu a fost încă văzută la vreun eveniment public la care a participat ministrul indonezian.

În iulie, a avut loc reuniunea miniștrilor de externe ai Rusiei și Indoneziei în marja Consiliului miniștrilor de externe (CMFA) ASEAN. Înainte ca negocierile să înceapă, atenția lui Marsudi a fost astrasă de broșa purtată, atunci, de reprezentanta oficială a MAE rus, Maria Zaharova, și a cerut să-i fie trimisă una la fel. Ulterior, ambasadorul Rusiei în Indonezia, Serghei Tolcenov, i-a oferit lui Marsudi două broșe, cadou de la ministrul rus.

Owner

View Comments

  • Frumoasă broșă, se potrivește cu vestimentația doamnei ministru. Am mai spus că domnul Serghei Lavrov este un gentlemen.

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

7 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

8 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

8 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

10 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

11 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

11 ore ago
# #