Premieră absolută: Rusia lansează un nou proiect nuclear

Rusia este prima țară din lume care lansează un nou proiect nuclear – dezvoltarea unei noi energii nucleare verzi, a anunțat președintele Instititului ”Kurciatov”, Mihail Kovalciuk, doctor în matematică și fizică, într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia 24.

„Îmbinăm energia neutronică termică existentă cu neutroni rapizi din radiochimia specială”, a explicat el.

Astfel, ambele segmente ale unei astfel de energii se alimentează una pe cealalteă cu combustibil.

„Există o cantitate uriașă de thoriu în locurile de depozitare a deșeurilor provenite din industria minieră. Ca atare, dacă acest thoriu este transformat cu neutroni rapizi în combustibil, atunci vom avea [combustibil] pentru mii de ani de acum înainte”, a adăugat omul de știință.

Altă bază a „proiectului nuclear 2.0” este centrala nucleară de putere mică ”Elena”, care produce până la 1 MW de energie electrică și până la 14 MW de căldură și permite crearea de „energie locală distribuită”.

Owner

View Comments

  • ,,Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua." (Marcu, 4, 25) A fost Hristos nedrept când a rostit aceste cuvine? În nici un caz! Mântuitorul caută să ne lumineze și să ne arate că toți avem menirea de a înmulți darurile primite de la Dumnezeu. Orice om a fost înzestrat cu daruri (unul cu mai multe, altul cu mai puține, fiecare cât poate duce), pe care e obligat să le înmulțească. Dumnezeu a înzestrat Rusia cu bogății pe care e obligată să le chivernisească cu mult discernământ. Această binecuvântată țară a mai fost înzestrată cu oameni talentați în diferite domenii (literatură, pictură, muzică), dar și cu minți luminate în ale științei. Noul proiect nuclear este rodul muncii unor oameni foarte dotați în acest domeniu. Această descoperire va ajuta Rusia și poporul rus ,,pentru mii de ani de acum înainte", așa cum spunea Mihail Kovalciuk. Lumina minții lor nu a fost ascunsă sub obroc, ci s-a oferit spre folosul generațiilor viitoare. Au înmulțit darurile primite de la Dumnezeu spre folosul compatrioților lor. Toată stima!

  • Despre Rusia: puterea Ortodoxiei, noblețe, curaj, adevăr și sacrificiu! Toate acestea la superlativ! Pentru a redeveni Liberă, Umanitatea are nevoie (din nou!) de sacrificiile fiilor tăi, Dumnezeu să te binecuvânteze popor Rus!

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

9 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

11 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

12 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

13 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

13 ore ago

This website uses cookies.