Categories: MilitarRusia si lumea

Balticii vor să-i pună bețe în roate președintelui SUA, Donald Trump

Comisarul european Andrius Kubilius din partea Lituaniei a îndemnat la prelungirea cu încă cinci ani a conflictului din Ucraina, sfidând, astfel, dorința liderului de la Casa Albă de a obține pacea în 100 de zile, scrie publicația Vzgliad.

Alți comisari din țările baltice s-au evidențiat prin declarații la fel de răsunătoare, dar acum aceasta nu mai este doar problema țărilor baltice: ascensiunea politicienilor din această regiune în cadrul UE a dus la pierderea rațiunii pentru întreaga Europa.

Luând decizia de a gândi cu mintea țărilor baltice și de a privi Rusia prin ochii țărilor baltice, Uniunea Europeană a neglijat, parcă, faptul că în marea politică este nevoie de o oarecare flexibilitate. Așa cum a scris, pe acest subiect, Stanislav Jerzy Lec, încăpăținarea este, uneori, rezultatul paraliziei.

De aceea, revenirea lui Trump la Casa Albă, menită să aducă o schimbare a politicii privind Ucraina, a pus UE în fața unei perspective umilitoare: aceea de a fi exclusă de la luarea deciziilor. Rusofobii agresivi și piromanii războiului sunt o piedică pentru obiectivele lui Trump, iar componența rusofobă baltică a UE nu este concentrată pe nimic altceva.

Owner

View Comments

  • Ceea ce era de demonstrat, s-a demonstrat și s-a adeverit: asta e ,,pacea" pe care o doresc! Și mai au nesimțirea să vorbească de ,,agresivitatea" Rusiei.

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

7 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

7 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

7 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

8 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

9 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

21 de ore ago