Președintele Vladimir Putin/ Foto: Vedomosti
Între 3 și 9 februarie, 78,3% dintre cetățenii intervievați au răspuns pozitiv la întrebarea directă despre încrederea lor în Vladimir Putin, relatează Centrul pentru Studierea Opiniei Publice (VȚIOM). Această cifră a crescut cu 0,1 puncte procentuale în decurs de o săptămână, informează Vedomosti.
Sondajul, la care au participat 1.600 de respondenți cu vârste de la 18 ani în sus, a fost realizat prin metoda interviului telefonic pe un eșantion aleatoriu de numere de mobil.
La întrebarea directă privind încrederea în premierul Mihail Mișustin, au răspuns pozitiv 59,9% dintre persoanele intervievate (-0,9 puncte procentuale într-o săptămână), procent care, în cazul liderului Partidului Comunist al Federației Ruse, Ghennadi Ziuganov, a fost de 34,2% (+0,5 puncte procentuale). Serghei Mironov, șeful partidului ”Rusia justă” a întrunit 27%, șeful partidului Liber-Democrat, Leonid Sluțki – 22,9% (+2,6 puncte procentuale), iar Aleksei Neciaev, șeful formațiunii politice „Oameni noi” – 8,5% (-0,9 puncte procentuale).
Indicele de aprobare a activității președintelui Putin a fost, în perioada de referință, de 75,5% (-0,5 puncte procentuale pe parcursul săptămânii). În cazul lui Mișustin și a guvernului condus de acesta, acest indice a fost de 50,8% (-1,2 p.p.) și, respectiv, 48,6% (-2,0 p.p.).
Dacă duminică viitoare ar avea loc alegeri pentru Duma de Stat, 35,3% dintre respondenți ar vota pentru ”Rusia Unită”, potrivit datelor VȚIOM. Nivelul de susținere a partidului a scăzut cu 0,7 puncte procentuale în interval de o săptămână. 10,6% (+0,9 p.p.) ar vota pentru LDPR, iar 10,2% (+0,5 p.p.) pentru Partidul Comunist. Alți 6,2% dintre respondenți ar opta în favoarea partidului ”Oamenii Noi” (-0,1 puncte procentuale), iar 3,8% dintre cetățeni ar susține formațiunea ”Rusia Justă – Pentru Adevăr” (-0,2 puncte procentuale). Nu s-ar prezenta la vot 12,5% dintre ruși, iar 10,2% ar dori să susțină partidele neparlamentare (-0,6 puncte procentuale). 9,7% nu au știut ce să răspundă (+0,2 puncte procentuale), iar 1,5% dintre ruși ar dori să deterioreze buletinul de vot.
La rândul ei, Fundația ”Opinie Publică” (FOM) prezintă date similare cu rezultatele VȚIOM. La sondajul FOM de săptămâna trecută au participat 1.500 de respondenți din 97 de localități situate în 51 de regiuni ale țării. Potrivit FOM, 80% dintre rușii intervievați consideră că președintele Putin desfășoară, în funcția pe care o deține, o activitate mai degrabă bună, tot 80% au spus că au încredere în șeful statului. 53% au evaluat pozitiv activitatea Cabinetului, iar 57% pe cele ale premierului Mișustin. La întrebarea directă referitoare la evenimentele de săptămâna trecută care le-au atras în mod deosebit atenția, 27% dintre repondendeți au indicat știrile legate de operațiunea militară specială. 57% dintre respondenți nu au știut ce să răpundă.
La începutul lunii mai 2024, secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov, a explicat ratingul ridicat înregistrat de Putin, conform sociologilor, prin faptul că „președintele știe ce face” și, prin urmare, rușii au încredere în el. În decembrie, reprezentantul Kremlinului a explicat, de asemenea, că rezultatele sondajelor de opinie ar putea fluctua în funcție de activitatea publică a lui Putin.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
This website uses cookies.
View Comments
Merită mai mult, mult mai mult. În urma recentei victorii, poate fi numit ,,președintele secolulului." Rusia n-a avut niciodată un președinte atât de bun, atât de puternic.