
Foto: soyuz.by
În ședința plenară, senatorii au aprobat în unanimitate legea privind ratificarea Tratatului dintre Federația Rusă și Republica Belarus privind garanțiile reciproce de securitate în cadrul Statului Unional, se spune în comunicatul Camerei Superioare a Parlamentului rus.
Documentul a fost semnat de președinții Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko la 6 decembrie 2024 la Minsk, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Suprem de Stat.
Tratatul obligă părțile să își acorde sprijin reciproc prin toate mijloacele convenite și în conformitate cu dreptul internațional în caz de amenințări la adresa suveranității, ordinii constituționale, integrității teritoriale sau frontierelor externe ale Statului Unional din partea țărilor terțe, alianțelor acestora, organizațiilor internaționale, precum și a grupurilor teroriste sau extremiste.
Pentru a contracara provocările externe, Federația Rusă și Republica Belarus se angajează să ia măsuri comune în domeniul politic, militar și în alte domenii.
„Tratatul are un caracter defensiv și nu este îndreptat împotriva niciunei țări și asociații. Ratificarea sa consolidează parteneriatul strategic dintre Rusia și Belarus în cadrul Statului Unional”, a declarat Taimuraz Mamsurov, membru al Comitetului Consiliului Federației pentru apărare și securitate.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
View Comments
O lege foarte bună!