Categories: Economie

UEEA și Emiratele Arabe Unite vor semna un acord de liber schimb

În următoarele două-trei luni, Emiratele Arabe Unite și Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) pot încheia un acord privind crearea unei zone de liber schimb, a declarat ministrul emirat al Comerțului Exterior, Thani bin Ahmed al-Zeyoudi, la deschiderea târgului rusesc de la Abu Dhabi, relatează TASS.

Potrivit acestuia, la elaborarea acordului s-a lucrat aproape un an și jumătate. Crearea unei zone de liber schimb va contribui la creșterea în continuare a schimburilor comerciale, a adăugat Thani bin Ahmed al-Zeyoudi.

În decembrie 2024, Andrei Slepnev, ministrul Comerțului al Comisiei Economice Eurasiatice, a anunțat că negocierile privind pregătirea acordului între Emiratele Arabe Unite și UEEA, care au început în martie 2023, au fost finalizate.

Membrii UEEA sunt Kazahstan, Armenia, Belarus, Kîrgîzstan și Rusia. Moldova, Uzbekistan și Cuba au statut de observator.

Owner

View Comments

  • Este o veste bună la împlinirea celor 10 ani de când a început să funcționeze UEEA (1 ianuarie 2015). Iar la summitul Rusia-ASEAN de la Soci, din 2016, președintele Putin a hotărât ca UEEA să lucreze în parteneriat cu ASEAN și cu OSC. Succes în continuare!

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

10 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

11 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

12 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

13 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

14 ore ago

This website uses cookies.