Fără Europa: Putin i-a dictat lui Trump o nouă condiție

Bloomberg: Putin a avansat Statelor Unite o nouă condiție pentru negocierile cu Ucraina.

Rusia a stabilit o nouă condiție în contextul negocierilor pentru soluționarea situației din Ucraina. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, insistă asupra dreptului de a alege țările care vor forma contingentul de menținere a păcii, a anunțat agenția Bloomberg, citând surse.

Potrivit agenției de presă, Moscova este categoric împotriva prezenței trupelor NATO pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, Federația Rusă nu va permite ca la această misiune să participe militari europeni.

Potrivit părții ruse, forțe de menținere a păcii trebuie să trimită China și alte state care au păstrat o poziție de neutralitate pe toată durata conflictului din Ucraina.

Owner

View Comments

  • Bravo, Vladimir Putin! Rusia este în măsură să-și impună condițiile. Ce să caute Europa la negocieri? Ce este Europa? Ea este un continent, nu un stat național, nu putem vorbi despre ea ca și cum ar fi o singură țară. Au visat unii la Statele Unite ale Europei. Doar au visat. China sau alte state care au fost neutre și care sunt agreate de Rusia, acestea pot participa la negocieri. În privința trupelor NATO sau a unei forțe europene de menținere a păcii în Ucraina este exclus! Europenii, când nu au ce face, la o anumită perioadă de timp se adună la summituri, se sfătuiesc și apoi merg să ia bătaie de la ruși.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

9 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

10 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

11 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

12 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

13 ore ago

This website uses cookies.