Hot News
„Primul Oscar” – Un film despre film
30/03
Pușkov: Cât a plătit USAID revistei Time pentru un articol despre Zelenski
31/03

NYT: Atacurile Ucrainei, coordonate din Germania de militari și agenți de informații americani

Americanii staționați la bază militară Wiesbaden, din Germania, au coordonat aproape toate atacurile lansate de armata Ucrainei cu lansatoare de rachete multiple HIMARS, căreia i-au comunicat, de asemenea, date secrete despre pozițiile Forțelor Armate ale Rusiei, scrie The New York Times, citând surse. Este vorba inclusiv de atacurile asupra Podului Crimeii, relatează agențiile Regnum și Smotrim.ru.

Cotidianul american precizează că la aceste activități au participat nu doar militari americani, dar și angajați ai CIA, care împreună au ajutat armata Ucrainei să efectueze lovituri în adâncul teritoriului rus.

„Cot la cot, în centrul de comandă al misiunii din Wiesbaden, ofițeri americani și ucraineni au planificat contraofensiva Kievului. Eforturile de anvergură depuse de SUA pentru colectare informațiilor sensibile nu numai că au direcționat strategia generală de luptă, dar au transmis și informații precise referitoare la indicațiile ce trebuie date soldaților ucraineni de pe teren privind țintele ce trebuie lovite”, se arată în articol.

Intrând în detalii, The New York Times precizează că tentativa armatei Ucrainei de a ataca Podul Crimeei, în august 2024, a fost realizată în cadrul Operațiunii ”Lunar Hail”, elaborată de SUA, la cererea Kievului, pentru a distruge infrastructura din peninsulă.

Podul Crimeii/ Foto: Kremlin Pool/ GLP

Conform planurilor aprobate și discutate cu luptătorii ucrainei, atacurile cu rachete ATACMS trebuiau să vizeze punctele vulnerabile ale podului, după care structura de rezistență a construcției urma să fie aruncată în aer cu ajutorul șalupelor fără pilot.

„Din cele aproximativ 100 de ținte din Crimeea, cea mai râvnită a fost podul de peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula de Rusia continentală. Ucrainenii au propus să fie folosite doar ATACMS. Generalii au ripostat: singure, rachetele ATACMS nu pot face față acestei misiuni”, se spune în articol.

În opinia jurnaliștilor de la NYT, pentru administrația fostului președinte american Joe Biden, eșecul ataculului Forțelor Armate ale Ucrainei a întărit importanța de a ajuta Kievul să folosească drone americane de atac cu rază lungă de acțiune.

Regnum amintește că, în noaptea de 16 august 2024, sistemele rusești de apărare aeriană au doborât 12 rachete americane ATACMS în zona Podului Crimeii. Anterior, șeful regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski anunțase că are de gând să atace respectivul pod, chiar să-l distrugă până la jumătatea lunii iulie 2024, potrivit zirului The Sun.

Prima dată, Podul Crimeei a fost atacat de partea ucraineană pe 8 octombrie 2022, când o explozie a distrus parțial partea carosabilă. În iulie 2023, SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) și-a recunoscut implicarea în atacul terorist. În februarie 2024, președintele Comitetului de Investigații al Rusiei, Aleksandr Bastrîkin, a anunțat că au fost stabilite toate circumstanțele atacului.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    La summitul de la Washington din iulie 2024 liderii NATO au convenit la lansarea noului Centru de Asistență pentru Securitate și Instruire pentru Ucraina (NSATU), având sediul la baza militară americană din orașul german Wiesbaden. Personalul este format din aproximativ 700 de militari, inclusiv militari staționați la baza SHAPE a Alianței din Belgia și centrele logistice din Polonia și România. Oficial, Centrul NSATU a fost conceput pentru a coordona pregătirea și aprovizionarea cu arme către Ucraina, dar și pentru a contracara forțele armate ruse. Neoficial, se ocupă și cu acte teroriste. Și cred că nu au acționat doar la podul Kerci. Administrația Biden a autorizat înființarea acestui Centru. Rămâne de văzut dacă Trump îi reduce activitatea, deoarece a spus mereu că dorește să pună capăt rapid conflictului din Ucraina. În Germania mai există baza forțelor aeriene americane de la Ramstein, foarte importantă strategic pentru SUA și NATO. Acolo lucrează aproximativ 9.000 de oameni și se bucură de imunitate ca o ambasadă. În primul său mandat Trump a vizitat această bază în 2020 și a anunțat o reducere masivă a efectivelor americane staționate în Germania. Dacă le-a redus sau nu, doar el știe. Dar nu cred că a fost lăsat s-o facă. La noi, baza militară de la Kogălniceanu este operațională și se lucrează de zor la extinderea ei. E convenabilă pentru NATO pentru că e mai aproape de Rusia. De ce se extinde, de ce se aduc tot mai mulți militari NATO la această bază, aproape de granițele Rusiei, dacă se dorește pace în lume? Îi mai crede cineva când vorbesc de dezarmare și de pace? E adevărat că doar vorbesc. Și mai au tupeul să acuze Rusia de agresiune! Păi, n-ar merita să-i liniștiți de tot pe toți netrebnicii ăștia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3299265