Despre ce au vorbit Putin și Xi Jinping ore întregi

Negocierile dintre Putin și Xi au durat 7 ore și s-au încheiat cu adoptarea unei declarații finale. Iată principalele puncte ale documentului, scrie politologul Serghei Markov pe canalul său de Telegram:

  1. Rusia și China se pronunță împreună împotriva Statelor Unite. Mai precis, împotriva politicii promovate de SUA față de China și Rusia – „împotriva politicii de descurajare în privința Rusiei și Chinei”.
  2. China a susținut Rusia în criza ucraineană în principala sa cerere: eliminarea cauzelor primordiale ale crizei (adică lichidarea proiectului Antirusia în locul Ucrainei).
  3. S-au pronunțat împotriva ideii lui Trump de dezvoltare a puternicului sistem de apărare antirachetă „Golden Dome”, deoarece un astfel de sistem ar duce la o intensificare a cursei înarmării.
  4. Cei doi președinți au acuzat Occidentul că, din cauza politicilor lui, a crescut amenințarea unui război nuclear.
  5. Putin și Xi au cerut Occidentului să înceteze blocarea activității unor organizații internaționale precum OIAC (Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice – n.r.) prin instaurarea hegemoniei occidentale și subordonarea acestora intereselor egoiste ale Occidentului.
  6. Dar, bineînțeles, esențiale au fost negocierile din spatele ușilor închise despre cum trebuie luptat cu SUA și cu sancțiunile occidentale.
Owner

View Comments

  • Doresc ca între Rusia și China să existe bună înțelegere și cooperare reciproc avantajoasă cât mai mult timp. Doar așa vor putea rezista provocărilor exterioare.

Recent Posts

Responsabil ONU cere Ucrainei să înceteze imediat tortura aplicată prizonierilor de război ruși

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a cerut încetarea imediată a torturii…

11 ore ago

Jurnalistul Phillips a calificat eliberarea orașului Konstantinovka drept o victorie grandioasă

Jurnalistul britanic Graham Phillips, care acoperă evenimentele din Donbas, a calificat, într-un interviu acordat agenției…

12 ore ago

Putin: Rusia și Statele Unite poartă o responsabilitate deosebită pentru asigurarea securității și stabilității la scară globală

Putin i-a transmis felicitări lui Donald Trump cu ocazia împlinirii a 250 de ani de…

12 ore ago

Peskov: UE se transformă într-un bloc militar, politic și economic

Rusia ține cont de transformarea Uniunii Europene într-un bloc militar, politic și economic, a declarat…

19 ore ago

Armata Rusiei a eliberat complet orașul Konstantinovka. Putin a venit la militari

Forțele Armate ale Federației Ruse au eliberat în totalitate orașul Konstantinovka, a anunțat secretarul de…

20 de ore ago

Rusia, printre primele trei țări din lume cu cea mai rapidă creștere a bogăției

Federația Rusă a ocupat locul doi în lume la ritmul de creștere a bunăstării pe…

21 de ore ago