9 mai 2025. Moscova. Kremlin. Președinții Vladimir Putin și Xi Jinping/ Foto: kremlin.ru
Dr. Nicolae DOLGHIN | 11 mai 2025 | AESGS în presă, Articole, Geopolitica, Istorie, Relatii Internationale
Articolul preluat de la Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice ”Gheorghe I. Brătianu”
Marea confruntare dintre Occident și Rusia își arată primele efecte. Ne place ori nu, Occidentul nu mai există ca centru de putere colectiv, se divizeză. Statele Unite, principalul actor strategic al lumii, și-au modificat atitudinea și admit, după multe decenii, că interesele de securitate ale Rusiei nu mai pot fi ignorate. Nimeni nu știe până unde se va ajunge. Ni se dezvăluie că nu Ucraina în sine a fost motivul real al marii confruntări, dar acolo, pe câmpul de luptă, s-a inițiat diviziunea și de acolo a început modificarea unei ordini condamnate la profunde readaptări. Și, dacă tot ne obișnuim cu psihoza războiului, asistăm la escaladarea unuia cumplit între două puteri nucleare, India și Pakistan. El își găsește sorgintea tot în acele practici de a trasa artificial granițe, tocmai pentru a alimenta conflictualitatea. Ieșirea din situație va fi o piatră de încercare pentru viitoarea ordine mondială.
Războiul din proximitatea noastră rămâne doar simbol pentru un univers politic ce dispare și o demonstrație cinică a noilor proceduri de colonizare și administrare a resurselor. Și iarăși, din cauza copacilor nu vedem pădurea. Paradoxal, Europa, care ar fi trebuit să fie principala interesată în soluții politice, este cea care acum dezvoltă ideea prelungirii războiului, deși nu este nici pregătită, nici unitară, și, totodată, în plus, încep să reapară vechi interese proprii și practici specifice. Mai mult decât oricând, bătrânul continent are nevoie de viziuni politice noi și de lideri capabili să le concretizeze. Este singura lui șansă. Președintele Donald Trump continuă să răscolească politica mondială, o derutează prin multitudinea declarațiilor, direcțiilor și inițiativelor politice, economice, comerciale și prin aluzii la noi teritorii. Își atrage antipatii pentru că a intrat și el în cursa de scoatere a Occidentului din starea de confort și de pseudo-învingător cu care se obișnuise. Timpul îl obligă să se grăbească și să fie consecvent. Dar, dincolo de toate, el tocmai oferă lumii o lecție de mare strategie, pe care, furați de narativele propagandei, n-o observăm.
Administrația Trump a trecut la extragerea SUA din cursa care ducea, după cum spune liderul ei, către un Al Treilea Război Mondial spre care o împingeau aliații, euroatlantici, evident mai mici, folosindu-se de motivul ucrainean. Mulți dintre ei au socoteli istorice cu Rusia. Realizează extragerea obținând avantaje maxime. De altfel, actualul lider a afirmat deseori că este președintele care nu și-a implicat țara în vreun război și preferă limbajul afacerilor. Războiul din Ucraina este al predecesorului său democrat și nu trebuia să se întâmple. Vede soluția nu atât într-un tratat politic, cât într-o înțelegere comercială avantajoasă. El despre deal vorbește ca soluție. De altfel, și vechea administrație făcea tot ce putea pentru a escalada conflictul generalizat, dar după fiecare spirală controlată, insista că nu va interveni cu trupe. Cine avea urechi trebuia să audă. Probabil că, pentru mulți lideri politici ai zilei s-ar impune o scurtă parcurgere a istoriei relațiilor bilaterale americano-ruse din ultimele două-trei secole, pentru a afla că cei doi nu au purtat războaie directe între ei și acest lucru i-a ajutat în evoluția lor.
Un război direct cu Rusia superputere nucleară ar fi ajuns inevitabil în faza sa finală cu toate consecințele globale, de care noul public a cam uitat. Nimic n-ar fi justificat prețul victoriei. Dar, s-a dovedit că în laboaratoarele confruntării nucleare totale nu s-a uitat și este încă vie realitatea descurajatoare a distrugerii reciproce. De altfel, și președintele Vladimir Putin reamintise plastic, într-o conferință de presă, că singura diferență dintre cei doi, în cazul unui război direct, va fi că Statele Unite vor ajunge în Iad, Rusia în Rai.
Pentru SUA există riscul evident ca printr-un război americano-rus să-și anuleze tot ce construiseră ele în lume de când s-au afirmat ca putere mondială, indiferent de rezultat, pentru că este cu totul alta astăzi poziția Chinei în clasicul triunghi al lui Nixon. Învins, actorul politic SUA ar dispărea, învingător, ar fi atât de slăbit încât nu ar rezista următoarelor asalturi. S-ar afla față în față cu o Chină având potențialul de război intact, dar și cu oportuniștii de după război. Le fel s-ar întâmpla și cu Rusia, considerată concurent major, chiar dacă obiectivele ei geopolitice sunt altele. Ea urmărește realizarea unei lumi multipolare, nedominate de Occident, nu distrugerea lui.
Dacă ceea ce se întâmplă acum se va termina cu o pace reglementată, patronată colectiv, nu înseamnă că se încheie confuntarea ruso-americană, ea va continua în spirală, în alte forme și cu alte mijloace, dar se va evita ciocnirea militară directă. Deocamdată, proxi-războiul împotriva Rusiei continuă, precum cele din perioada competiției bipolare. Statele Unite reușesc să scoată energia ieftină rusă din Europa și își revendică partea în cursa resurselor din estul european, în care UE se află demult. Au impus în Europa o formidabilă cursă a înarmărilor, fără nicio legătură cu suficiența defensivă care a menținut pacea pe continent timp de decenii.
Statele europene acumulează inconștient arme împotriva unui inamic a cărui imagine și-au construit-o decenii întregi. Dar nu le vor putea folosi, pentru că acel inamic dispune de capacitatea de a distruge continentul chiar și cu arme convenționale, iar economia lui astfel de arme produce. În plus, este superputere nucleară, iar continentul nu dispune de mijloace convingătoare pentru descurajare nucleară. Retorica războiului se va întoarce împotriva sa. Europenii au încercat să facă din rusofobie factor care să le întărească unitatea și au obținut exact contrariul. Supraînarmată, Europa va deveni tot mai polarizată și vulnerabilă. Viitoarele arsenale vor trezi monștrii adormiți, ușor de activat și de manipulat în condițiile propagandei de război generalizate. Înainte de a rescrie istoria, liderii europeni nu ar trebui să uite ceea ce s-a întâmplat în trecutul lor recent. Europenii obișnuiți le transmit asta prin instrumente ale democrației. Este de neînțeles cum în civilizata Europă, mișcările politice ce se declară împotriva războiului sunt declarate extremiste.
După aproape un an de furtuni electorale, România pare a se liniști. În tot acest timp, propaganda ne-a îndopat cu paradigma că lupta se poartă între europeni și anti-europeni, apelând chiar și la genetică. A fost o temă falsă, pentru că, în realitate, cvasi-totalitatea programelor politice electorale s-au focalizat pe banii Europei, cu grijă să nu supere, și cu nuanțe. Mesajul care a explodat însă a fost cel împotriva războiului și, indiferent de soluțiile politice care se vor consacra, el nu va putea fi ignorat. În noiembrie anul trecut, a ieșit în evidență din voturile a aproximativ două milioane de alegători, în mai anul acesta din opțiunea a peste cinci milioane. Principalele partide politice românești s-au autodefinit cu infatuare ca purtătoare exclusive ale valorilor europene în care pare inclus și războiul. Electoratul a cerut schimbare. Partidele tradiționale au mers din eșec în eșec, chiar dacă au lăsat-o mai încet cu tema susținerii războiului. A rezultat slăbirea partidelor politice tradiționale. În fruntea statului se află acum un președinte interimar și un premier cu atribuții limitate. Adevărata criză este la orizont, iar pentru evitarea ei va fi necesară multă înțelepciune politică, nu amenințări iraționale.
SUA nu-și doresc repetarea situației din Primul Război Mondial când, într-un mediu conflictual în escaladare, generat, printre altele, și de cursa pentru bogății, puterile lumii au fost atrase în Marele Război de un actor politic mic, ca urmare a operaționalizării prevederilor tratatelor vremii. Ca și acum, anii dinaintea războiului au fost dominați de puternice curente publice care-l cereau, îl pregăteau psihologic și-l transformau în valoare supremă a curajului și bărbăției. Au dispărut Imperii, dar în locul lor au apărut state suverane nemulțumite de noile granițe, dornice de revanșă și reajustări. Frustrările se simt și astăzi în Europa, iar în Orientul Mijlociu, unde locul Imperiului Otoman a fost ocupat de alte Imperii, sunt cam permanente. Pe continentul nostru, viziunile triumfaliste dinaintea marii tragedii au fost înlocuite pentru vreun deceniu cu o puternică atitudine anti-război, care s-a stins repede. Aceasta este Europa căreia Statele Unite îi transmit povara războiului ucrainean. Dacă-l vreți, înarmați-vă, se transmite de peste ocean.
Tema războiului de lângă noi continuă să domine informațional, dar nu atât prin evoluția frontului, cât prin variantele păcii ce se doresc a fi impuse Rusiei în timp ce Ucraina se apropie de catastrofă. Se vorbește în ultimul timp despre concesiile ce ar trebui făcute de părți pentru a aduce pacea: ce ar urma să cedeze Ucraina, unde ar trebui să renunțe Rusia, ce ar trebui să revină altora. Dar nu se spune o vorbă despre concesiile pe care ar urma să le facă Occidentul, care a contribuit din plin la provocarea intervenției ruse. A sprijinit tot timpul statul ucrainean politic, financiar și militar în cursa spre situația de acum. După începerea conflictului i-a pus la dispoziție infrastructura sa cosmică, informațională și de cercetare pentru a monitoriza inamicul, a planifica operațiile și a executa loviturile în adâncime. Oficialii militari ucraineni nu au negat niciodată această realitate. O discuție pe tema implicării occidentale ar readuce în actualitate teme de securitate vehiculate cu puțin timp înaintea izbucnirii conflictului.
Deocamdată, s-a constatat că fie și o încetare temporară a focului este greu de realizat. Președintele Trump își are propriul plan de pace, scurs parțial în public, câțiva aliați europeni își elaborează varianta lor, fără să fie prea clar în ce măsură se consultă cu partenerul de peste Ocean. Ceea ce a apărut prin mass-media ne spune că este mai curând altceva. Rusia nu discută cu Europa, dar negociază cu SUA, pentru care pacea devine o problemă de prestigiu internațional. Între cei doi se discută și alte probleme, încercându-se plantarea jaloanelor pentru viitoarea ordine internațională și restabilirea încrederii de altădată. Este un moment când Rusia se află încă sub multiple sancțiuni și interdicții la nivel global, iar președintele Trump le folosește ca atu. Dar pe front situația evoluează altfel. Acolo forțele ruse au inițiativa, înaintează imperturbabil, chiar și în condițiile operației militare limitate. Strategia inițiată cu aproximativ un an în urmă, de a provoca pierderi ireparabile forței vii a inamicului, simultan cu continuarea distrugerii infrastructurii energetice, își arată efectele. Regimul de la Kiev a fost nevoit să coboare vârsta mobilizării și depinde tot mai mult de ajutorul Occidentului. O încetare temporară a focului ar însemna un succes politic al președintelui Trump, nesusținut de realitatea frontului.
Ultimele declarații de la Moscova sunt că Rusia nu va face concesii, iar operația militară specială va continua până la atingerea scopurilor inițiale. La rându-i, secretarul de stat al SUA afirmă că nu vor fi acceptate poziții opuse celor ale Europei și Ucrainei și sugerează posibilitatea retragerii din negocieri. Oficializarea păcii este încă departe și ar putea include prevederi ce vor depăși cu mult problema ucraineană în sine. De altfel, evenimente recente sugerează că președintele Trump dispune doar de instrumente radicale pentru negocieri, dar nu le prea poate folosi. Întreruperea sprijinului militar și financiar, de exemplu, ar discredita SUA ca aliat și vector pentru viitoare proxi-războaie. Paradoxal, între continuarea primirii sprijinului occidental pentru un război ce-i distruge țara și obținerea prețului maxim pentru resursele sale, liderul de la Kiev pare a avea mai multă libertate de mișcare decât sponsorii săi. Procesul de realizare a păcii va fi dificil, vor apărea și alți negociatori, cu interesele lor, iar într-un viitor nu prea îndepărtat nu pot fi excluse discuțiile directe ruso-ucrainene impuse de evoluția frontului, cum s-a mai întâmplat. Se adeverește ceea ce politicul redescoperă de fiecare dată în momente cruciale: un război începe relativ ușor, cum se termină este o necunoscută. Deocamdată, în afara unei anumite dinamizări a dialogului politic americano-rus, sprijinul occidental pentru frontul ucrainean continuă, iar, din declarații publice, pare că va escalada.
Marea schimbare a strategiei SUA a fost acoperită cu intenții geopolitice, inițiative protecționiste, tarife și suprataxe. Ele au efectul unei arme nediscriminatorii și sunt abia la început. Mai devreme ori mai târziu vor urma discuții. Ca orice armă, ele vor provoca reacții – fie escaladări și sinusoide, fie renegocieri care, și ele, vor produce schimbări profunde. Având în vedere amploarea globală a consecințelor și diversitatea actorilor, se vor manifesta, probabil, ambele și vor schimba modelul relațiilor de putere dominante până acum. Deocamdată, doar China a reacționat imediat prin contramăsuri. Uniunea Europeană și China sunt actorii politici care au simțit primii schimbările. Sunt cei mai importanți parteneri comerciali ai SUA. Organizația europeană le este aliat și partener, iar puterea asiatică – principal adversar. Schimburile comerciale cu Rusia sunt aproape inexistente, iar sancțiunile împotriva ei s-au cam epuizat. Modificarea atitudinii față de soluțiile pentru Ucraina face ca proxi-războiul SUA să devină proxi-război pentru UE, inclusiv cu nuanțele sale nucleare. Deocamdată cam așa sună declarațiile.
În mediul politic european pericolul rusesc a fost preluat și dezvoltat, iar narativul inevitabilei agresiuni împotriva NATO este propagat insistent. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice a declarat că europenii se vor confrunta într-un război cu Rusia prin 2030, dar angajamentul actual pentru Ucraina trebuie continuat. Oficialii americani nu-i împărtășesc opinia. Până atunci, UE își propune cheltuirea a sute de miliarde de euro pentru programe de înarmare. Nu toate statele europene și le doresc. Principalii producători europeni de arme își freacă mâinile, cei de peste Ocean își cer partea. Deocamdată, până la război, UE încearcă să intre în jocul americano-chinez al suprataxelor și în negocieri cu ambii jucători. Momentul care ar extinde războiul în Europa ar fi introducerea trupelor continentului în teatrul de război. Nu sunt prea mulți amatori, pentru că s-ar putea dezagrega întreaga arhitectură de securitate. Europa se îndreaptă spre acea confruntare de tip fiecare cu fiecare, pe care a mai practicat-o.
Tocmai ni se predă o lecție de mare strategie, dar, ocupați cu meschinele noastre târguieli, nu o observăm.
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
Declarația liderilor statelor europene cu privire la negocierile de la Berlin arată că Europa continuă…
Prin declarațiile lui referitoare la sistemul de rachetă Oreșnik, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis…
This website uses cookies.
View Comments
Excelent articol! Felicitări! Lumea e plină de oameni care vor să supraviețuiască. Noi nici nu mai dorim așa ceva. Lăsăm pe alții să hotărască dacă merită să supraviețuim sau nu. Lăsăm pe alții să gândească pentru noi pentru că e prea obositor să gândești sau n-o mai poți face ca urmare a spălării pe creier. Evităm elefantul din cameră atât de flagrant și ne ocupăm de scamele de pe covor. Cum să fim atenți la o lecție de mare strategie? Nu avem cu cine, nu avem cu ce! Nu mai avem discernământ, ne-am lăsat păcăliți de vorbe frumoase, de Coca-Cola și bluji. Suntem prea ocupați să muncim fără să gândim și să consumăm, încât nu mai suntem conștienți că ne învârtim alergând fără sens. Suntem o colonie can-can-izată, tabloidizată, o colonie a meșterului Manole. De data asta nu știu dacă se va găsi o ,,Ană" care să poată fi jertfită. Istoria trece pe lângă noi și nu e pentru prima dată. Să nu încercăm să dăm vina pe alții.