Război sau pace? Ultimatumul real al Moscovei

Igor Pellicchiar
Profesor de istorie a instituțiilor și relațiilor internaționale la Universitatea Carlo Bo din Urbino.

Din păcate, summitul ruso-ucrainean de la Istanbul a demonstrat din nou confuzia mass-media occidentale în fața noului sistem de relații internaționale. Reportajele care reflectă opinii personale eclipsează analiza factuală; interpretările se bazează pe prejudecăți, pe descrieri tendențioase ale evenimentelor, pe bârfe romantizate din culise și pe narațiuni de bază susținute cu încăpățânare.

Acestea sunt simptomele jurnalismului geopolitic, cuprins de complexe și frică față de reportajele publice, precum și de goana constantă după evenimente și senzații. Astăzi, astfel de jurnaliști pot spune un lucru, iar a doua zi exact opusul, uitând ce au spus înainte.

Aflându-se în acest cerc vicios, pe fondul unei declarații neobișnuite pentru presă, făcută târziu în seara, în care Vladimir Putin a propus reluarea negocierilor ruso-ucrainene la Istanbul, întrerupte în 2022, majoritatea observatorilor au comis două greșeli semnificative.

Interpretare eronată sau dilemă?
Prima greșeală a fost interpretarea eronată a posibilei participări a președintelui rus la negocieri. Previziunile au fost făcute fără nicio umbră de îndoială cu privire la realitatea unui astfel de gest sau la compatibilitatea acestuia cu codul politic rus.

La început, interpretând greșit cuvintele lui Putin (mai degrabă intenționat decât accidental), mulți au perceput prezența sa la Istanbul ca pe ceva de la sine înțeles, până la punctul în care acest lucru a devenit un motiv pentru publicarea unei „știri” senzaționale.

În zilele următoare, pe frontul occidental a izbucnit o discuție internă, în cursul căreia a apărut ipoteza că Moscova nu a putut să se hotărască până la urmă asupra componenței delegației la negocieri. Declarațiile președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky și ale Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, au conferit prezenței lui Putin la Istanbul o importanță tactică exagerată.

De parcă aceasta ar fi semnalat intenția sinceră a Moscovei de a pune capăt conflictului. De parcă succesul sau eșecul negocierilor ar fi depins exclusiv de acest singur aspect.

Într-adevăr, toate semnalele venite din Kremlin (începând cu explicațiile lui Iuri Ușakov, care ocupă în structura guvernului rus, conform Constituției, o funcție mai înaltă decât cea a ministrului de externe Serghei Lavrov) păreau să indice o probabilitate ridicată a unei vizite personale a președintelui rus în Turcia.

Negocieri sau semnarea (unui tratat de pace)?
Această alegere nu este dictată de circumstanțe concrete, ci de principiile consacrate ale politicii externe ruse. Formalismul instituțional și mecanismele clare, caracteristice diplomației sale, exclud improvizația și pașii imprevizibili, deoarece se acordă preferință continuității și consecvenței.

Având în vedere acest lucru, figura președintelui nu este niciodată expusă în etapa inițială a negocierilor cu rezultate incerte, mai ales dacă acestea se desfășoară în străinătate. Președintele intervine numai după încheierea acordului, pentru a-l ratifica.

Prin urmare, decizia de a relua dialogul la Istanbul indică în mod clar continuitatea negocierilor din 2022, pentru eșecul cărora Kremlinul a dat întotdeauna vina pe Kiev și Londra. Și din nou, conducerea delegației ruse a fost încredințată lui Vladimir Medinski. Figura acestui politician puțin cunoscut în Occident, dar cheie în anturajul lui Putin, subliniază încă o dată legătura strânsă cu trecutul.

Încercarea de a reduce construirea unei „păci durabile” la suma tranzacțiilor se încadrează bine în practicile comerciale consacrate. În această logică, obiectivul trebuie să fie măsurabil, să se împartă în sarcini, măsuri și acțiuni pentru atingerea lui, iar resursele necesare pentru fiecare etapă ar trebui, de preferință, să fie cuantificate. Dar chiar și cu respectarea tuturor acestor condiții, gestionarea securității internaționale nu se reduce la suma acordurilor concrete, adică a proiectelor finale.

Păstrarea carismei
De asemenea, este necesar să se păstreze, atât la nivel intern, cât și la nivel internațional, carisma instituțională a președintelui rus – un aspect extrem de important al structurii puterii ruse, mai ales într-un moment atât de critic.

O întâlnire față în față între Zelenski și Putin i-ar fi dat primului posibilitatea de a-și reface forțele într-un moment dificil pentru Ucraina, dar l-ar fi expus pe cel de-al doilea unui risc inutil, pătând imaginea sa la doar câteva zile după festivitățile care i-au consolidat legitimitatea cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria asupra nazismului.

Mai mult, dacă Putin ar fi pus pe picior de egalitate cu Zelensky, cei doi lideri ar fi părut egali. Acest lucru ar părea o concesie simbolică din partea rușilor, sub forma recunoașterii autorității președintelui ucrainean, ca o formă de echivalență nepotrivită, care contrazice în mod flagrant narațiunea rusă despre Kiev, în care actuala conducere ucraineană este acuzată de lipsă de legitimitate.

Ultimatumul de răspuns al Moscovei

O greșeală și mai gravă a observatorilor occidentali a fost subestimarea unei alte părți a declarației nocturne a lui Putin.

În această parte sunt dezvăluite planurile Rusiei cu privire la conflictul din Ucraina, în mod deschis, nici mai mult, nici mai puțin.

A citi cuvintele sale ca un simplu răspuns la ultimatumul lansat de așa-numitul „Grup de activiști” (Group of the Willing) înseamnă a nu înțelege esența adevăratului ultimatum al Rusiei.

Repetând refuzul de a se supune cererii Occidentului de încetare a focului (Moscova se teme că aceasta ar putea fi folosită de Occident pentru reorganizarea armatei ucrainene), Putin a confirmat din nou o idee care, la prima vedere, poate părea evidentă: eșecul de la Istanbul va însemna continuarea conflictului.

Operațiune specială sau război?

Noutatea constă în modul în care a fost prezentată.

Pentru prima dată din februarie 2022, Putin a sugerat posibilitatea trecerii de la „operațiune specială” la „război” în toată regula. O astfel de schimbare de terminologie marchează o schimbare semnificativă de paradigmă, deoarece până acum partea rusă nu a folosit niciodată cuvântul „război” în documentele oficiale.

Dacă ne ținem de abordarea formalizată menționată mai sus, o astfel de schimbare de terminologie nu este doar un truc retoric. În spatele acestei definiții se ascunde, în teorie, o schimbare calitativă a participării Moscovei la conflict. Este vorba atât de intensitatea acțiunilor militare, cât și de extinderea semnificativă a regulilor de desfășurare a acțiunilor de luptă, așa cum prevede doctrina militară rusă în astfel de cazuri.

Acest lucru ar crea un context ideal pentru intensificarea inițiativelor militare în lunile de vară care urmează, cu desfășurarea de noi forțe armate (de exemplu, diviziile de rezervă recent pregătite, gata pentru operațiuni de front) și utilizarea pe scară largă a rachetelor „Oreshnik”, care au devenit foarte cunoscute.

De asemenea, acest lucru ar da un nou impuls ideii unei campanii militare, în urma căreia trupele ruse ar putea avansa spre Dnipro și ar putea prelua controlul asupra întregii părți estice a Ucrainei. O astfel de escaladare continuă să fie susținută de șoimii de la Kremlin, în special de aripa lor pro-război, care, în cei trei ani de conflict, s-a consolidat mai mult decât orice altă elită.

Indiferent de rezultatul conflictului, conștiinței patriotice rusești nu îi va fi ușor să revină de la starea excepțională de război la rutina obișnuită a paradelor de Ziua Victoriei din Piața Roșie.

Autor: Igor Pellicciari, profesor de istorie a instituțiilor și relațiilor internaționale la Universitatea Carlo Bo din Urbino