Masa rotundă la București: Marea Victorie și rolul memoriei istorice în construirea arhitecturii relațiilor internaționale moderne

În aceste zile, la Ambasada Rusiei în România s-a desfășurat o ”masă rotundă” internațională cu tema „Marea Victorie și rolul memoriei istorice în construirea arhitecturii relațiilor internaționale moderne”.

La eveniment, dedicat celei de-a 80-a aniversări a Victoriei asupra Germaniei fasciste, au participat istorici, personalități publice, economiști și specialiști în relații internaționale din Rusia, România, Albania, Bulgaria, Venezuela, Cipru, Mali, Slovacia și Republica Cehă. Ei au prezentat comunicări cu noi date despre al Doilea Război Mondial, introduse în circuitul științific în urma ultimelor cercetări de arhivă, precum și cu evaluări complexe ale fenomenului generat de încercările de rescriere a istoriei și ale consecințelor socio-politice și culturale ale acestui fenomen.

Ambasadorul rus: Cu scopul de a revizui arhitectura relațiilor internaționale și de a rupe sistemul Ialta-Potsdam

În cuvântul de salut adresat participanților și invitaților la eveniment, ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a atras atenția asupra apariției în general, într-o serie de țări, a unor generații care, private fiind de cunoașterea unor fapte istorice banale pe fondul scăderii calității educației, își pierd capacitatea de a gândi critic și devin victime ale unor manipulări propagandistice monstruoase care duc la repetarea greșelilor trecutului. În Occident, rescrierea istoriei celui de-al Doilea Război Mondial vizează revizuirea globală a arhitecturii relațiilor internaționale, cu scopul de a rupe sistemul Ialta-Potsdam.

Ambasadorul a supus criticilor încercările istoricilor și politicienilor occidentali de a distrage atenția de la responsabilitatea reală a liderilor de atunci ai țărilor occidentale pentru izbucnirea războiului, menționând că încă în 1925, la Locarno, conducătorii Franței și Marii Britanii și așa-numiții lor aliați, consfințind ”inviolabilitatea” granițelor Germaniei în Vest, au lăsat deschisă chestiunea frontierelor ei în Est, indicând clar calea viitoarei agresiuni. Fără a ascunde dorința de a îndrepta „mașina de război germană” spre Est, liderii occidentali au trădat în mod consecvent Cehoslovacia, Austria și, în sfârșit, Polonia. După ce aproape întreaga Europă a capitulat în fața lui Hitler, numai datorită eforturilor eroice și sacrificiilor a milioane de cetățeni ai poporului sovietic a fost oprită expansiunea Germaniei naziste.

Ambasadorul a subliniat că, începând cu denaturarea istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, clasa politică a Europei contemporane modelează din Rusia chipul inamicului, în speranța de a supraviețui pe seama noii militarizări a „Bătrânului continent”. Pentru anii următori, elitele lui își programează cu miopie statele să existe în paradigma confruntării, insuflând rusofobie și ură față de tot ceea ce este rusesc.

În legătură cu deschiderea la București a Filialei din România a Mișcării Rusofile Internaționale (MRI), reprezentanta Bulgariei a mișcării, Kristina Ivanova, a citit un mesaj de salut din partea secretarului general al MRI, Nikolai Malinov (Bulgaria). În mesaj a fost pus accentul pe rolul celui de-al Doilea Război Mondial ca lecție aspră pentru umanitate. A fost subliniată necesitatea de a conștientiza evenimentele războiului și de a contracara încercările de denaturare a adevărului istoric de pe poziții științifice, mai ales în condițiile în care trec în neființă martorii vii. Potrivit lui Malinov, astfel de evenimente sunt vitale pentru aprofundarea înțelegerii reciproce a tradițiilor, culturilor și istoriei popoarelor.

România în războiul antisovietic

Profesoara Institutului din Voronej, Dr. Tatiana Maliutiga, cunoscută în România pentru cărțile sale despre participarea Armatei Române la războiul antisovietic, a prezentat o comunicare intitulată „Participarea Diviziei 20 Infanterie Române la Bătălia de la Stalingrad, conform mărturiilor prizonierilor de război români”. Studiind un munte de documente de arhivă, ea a analizat mărturiile soldaților și ofițerilor români luați prizonieri și a prezentat o imagine sumbră a prezenței lor pe front – probleme cotidiene: absența unei cantități suficiente de produse alimentare, de uniforme, schimbarea lenjeriei, probleme de igienă etc., precum și atitudinea arogantă față de români din partea aliaților germani…

«Marele Război pentru Apărarea Patriei, România și noul statut internațional al Uniunii Sovietice (1945)” a fost tema comunicării prezentate de Constantin Corneanu, doctor în istorie, președinte al Consiliului-Director al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Studii Strategice «Gheorghe I. Brătianu» (România).

Corneanu a prezentat circumstanțele izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, în care nu ultimul rol l-a jucat Acordul de la München din 1938, care a însemnat izolarea URSS, ceea ce a contribuit la încheierea Pactului Molotov-Ribbentrop; motivele lui Antonescu pentru intrarea în război de partea Germaniei: pe de o parte, a fost pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord în 1940, pe de altă parte, au fost cunoscute planurile germanilor de a crea «Marea Ucraină» care să includă Basarabia, Bugeacul și Raionul Herța – acesta era pariul lui Antonescu de a nu se opri la Nistru și Bugul de Sud, ci de a merge la Odesa și mai departe…

Istoricul a subliniat că planul Operațiunii ”Barbarossa” a avut drept scop nu doar creșterea „spațiului vital” pentru națiunea germană, dar a fost și un proiect antislav și un proiect de distrugere a Rusiei bolșevice.

„Eliberarea Europei nu poate fi imaginată fără URSS, fără victoriile ei decisive de la Moscova, Stalingrad și de lângă Kursk”, a precizat vorbitorul.

Statele Unite se aflau într-o poziție de așteptare și nu au deschis al doilea front, așteptînd ca armata sovietică să-și epuizeze forțele. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ca atare, în urma Acordurilor de la Ialta-Potsdam, SUA au recunoscut sfera de influență a Lumii ruse. Mai ales că, la acel moment, Stalin nu avea planuri de comunizarea țărilor din Europa de Est.

După război deja, el a toastat „Pentru poporul rus!”. „Da, într-adevăr, sacrificiile poporului rus în război au fost uriașe”, a spus în încheiere Corneanu.

Despre nazismul ucrainean de ieri și de azi

Despre rădăcinile neonazismului ucrainean contemporan a vorbit, în comunicarea lui – „Nazismul ucrainean în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și manifestările acestuia în zilele noastre” – Eduard Popov, politolog și director al Institutului Diasporei Ruse (Rusia). El a subliniat că naționalismul ucrainean nu este organic și a fost creat de serviciile secrete austro-ungare după împărțirea Poloniei, când în componența Imperiului Austriac au intrat Rusia Galițiană și Rusia Maghiară, care se considerau parte a lumii ruse și a căror populație, dar mai ales intelectualii, vorbeau limba rusă. Acest lucru a provocat îngrijorare în rândul autorităților că, în cazul unui război cu Rusia, această populație nu le-ar fi loială. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, autoritățile Austro-Ungariei au început să promoveze o politică de „ucrainizare” a populației ruse. Au fost folosite, în acest sens, diverse tehnologii, inclusiv falsificarea istoriei Rusiei, dar și politica biciului și zăhărelului împotriva a tot ceea ce este rusesc și ortodox: închisoare pentru cărți în limba rusă sau pentru convertirea de la greco-catolici la ortodocși. Altfel spus, autoritățile au împiedicat în fel și chip influența culturală a Rusiei. La Lvov, se ridică partidele naționaliste ucrainene. Primul Război Mondial a pus punct acestui lucru. În 1914, în Transcarpatia a fost creat primul lagăr al morții, ai cărui deținuți erau intelectualii Rusiei Galițiene. Când armata rusă s-a retras din Galiția și din alte ținuturi, represiunile s-au intensificat, au apărut noi lagăre ale morții pentru locuitorii Rusiei Maghiare și ai Bucovinei de Nord. A fost politica genocidului, pusă în aplicare de autorități, dar cu participarea naționaliștilor ucraineni – ei erau informatori și provocatori, adică jucau rolul lui Cain, care și-a ucis fratele. Potrivit estimărilor istoricilor, victime ale represiunilor au căzut sute de mii de locuitori vorbitori de limbă rusă, uciși prin executare, dar fără judecată.

După război, în exil a fost creată principala Organizație a Naționaliștilor Ucraineni – OUN (1929), care s-a poziționat ca succesoarea fasciștilor italieni. După venirea lui Hitler la putere, OUN s-a reorientat spre Germania. Ca atare, lozinca ei a devenit „Națiunea mai presus de orice!”. Una dintre cele 10 porunci ale liderului OUN, Nilkolai Mihnovski sună cam așa: „Toți oamenii sunt frați, cu excepția polonezilor, rușilor, românilor și evreilor”.

Partenerii mai mici ai nazismului german au fost definiți ca purtători ai ”micului nazism”. El se deosebea de cel german printr-un primitivism mai mare, printr-o sărăcia intelectuală extremă, provincialism politic, cum ar fi, de exemplu, ustașii croați înrudiți. Dar într-o privință el îi depășea pe confrații germani mai mari – cruzimea fără limite. Dacă ustașii croați au folosit 70 de tipuri de crime, naziștii ucraineni au recurs, în timpul masacrului de la Volînia, la 125 de moduri de a ucide. Dacă nazismul german este o mașinărie de ucis, „micii naziști” au folosit arme reci sau unelte de muncă țărănești. Astfel, în timpul masacrului de la Volînia, 30.000 de polonezi au fost exterminați (și 180.000 în total) cu o cruzime sofisticată. De exemplu, burțile femeilor însărcinate din Polonia erau tăiate și se cuseau pisici înăuntru..

După ocuparea orașului Lvov, în iunie 1941, în timpul primului pogrom polono-evreiesc, numai evrei au fost exterminați în număr de aproximativ 70.000.

Scopul politic al OUN, condus de Stepan Bandera (în Ucraina de astăzi este onorat ca erou național) a fost crearea „Ucrainei Mari” în alianță cu al Treilea Reich, iar în componența acesteia urmau să intre teritorii istorice rusești – Ucraina de Est (Malorossia), Novorossia, Donbass, Crimeea. Așa-numiții „ucraineni greșiți”, adică populația rusă din aceste teritorii, urmau să devină și ei victimele ucrainizării forțate. A fost o politică a genocidului.

La sfârșitul războiului, OUN și diviziunea ei militară UPA au fost luate sub aripa Marii Britanii, văzând în aceste structuri un instrument util în lupta împotriva URSS. Ulterior, au fost trimise în SUA. La sfârșitul anilor ’80, cu ajutorul Marii Britanii, a început exportul de idei naziste în Ucraina. Unde încep să funcționeze aripa politică a naționaliștilor ucraineni „Tridentul lui Stepan Bandera” și „Patrioții Ucrainei” (în Harkov). În 2014, apare Batalionul neonazist „Azov”, practic o brigadă, care devine centru de atragere a neonazistilor din Europa, America de Nord și de Sud. Scopul lor strategic este declarat a fi crearea unei „Eurasii Albe”…

Împușcarea civililor, jafuri și violuri

În istoriografia sovietică postbelică numeroase fapte și detalii referitoare la participarea armatei române la războiul antisovietic, în special despre crimele împotriva populației civile, au fost în mare parte trecute sub tăcere, fie autorilor lor li s-a pus eticheta-stereotp de „invadatori germano-fasciști”. Motivul acestei atitudini „menajante” este clar: la sfârșitul războiului, România a trecut de partea coaliției antifasciste, s-a alăturat sistemului socialist de state și a fost membră a Pactului de la Varșovia. Aspect subliniat în comunicarea pe tema „Participarea militarilor români la ocuparea regiunilor sudice ale URSS în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei: conform documentelor de arhivă și amintirilor martorilor oculari” de Evgheni Krinko, doctor în istorie, director adjunct pentru cercetare științifică al Centrului Rusiei și Științei, și de Konstantin Voronin, doctor în istorie, cercetător științific junior al Centrului științific „Sud” al Academia Ruse de Științe. Ei s-au străduit să umple măcar parțial acest gol. De exemplu, în perioada politicii de românizare a Basarabiei, Transnistriei și regiunii Odesa, militarii români au participat, în anii 1941-1944, la exterminarea a 280 000 de cetățeni sovietici.

Cei doi cercetători au precizat că la sfârșitul războiului și după, împotriva militarilor români au fost deschise peste 30.000 de dosare de anchetă și au fost organizate procese de judecată pentru infracțiunile comise numai în regiunea Rostov și în Crimeea. Setul obișnuit al infracțiunilor: împușcarea civililor, jafurile și violurile. Multe dintre aceste fapte, împreună cu mărturiile martorilor și documentele de arhivă, sunt consemnate în proiectul de investigații ruso-belarus „Fără prescripție”, din care au văzut deja lumina tiparului 22 de volume.

Multe date noi și interesante au prezentat publicului istoricii ruși Viacheslav Ivanov, doctor în istorie, conferențiar la catedra de disciplină socială și umanitară a Universității de Cultură, Arte și Turism din Crimeea, și Miroclav Morozov, doctor în istorie, cercetător principal la Institutul de Istorie Rusă al Academiei Ruse de Științe care au participat la discuții în regim online. Primul a vorbit despre confruntarea dintre, pe de o parte, organele de securitate sovietice și rezistența partizană clandestină și, pe de altă parte, contrainformațiile românești pe teritoriul Crimeii, ocupat în perioada 1941-1944. Al doilea, s-a referit la trupele române în condițiile eliberării către Armata Roșie a Peninsulei Crimeea în primăvara anului 1944.

Lumea postbelică și procesul de decolonizare

Participantul din Africa, Amadou Sekou Gambi, co-fondator al Mișcării Rusofile Internaționale, reprezentant al Mișcării din Mali, a indicat că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la forțele aliate au participat până la un milion de africani. În comunicarea sa, el a subliniat rolul Victoriei poporului sovietic și al structurii progresiste postbelice, inclusiv crearea ONU, în procesul de decolonizare a continentului african. Vorbitorul a dezvoltat un tablou de ansamblu și o cronologie a acestui proces.

Actul din 23 august și semnificața lui

Despre însemnătatea evenimentelor din 23 august în România și în istoria celui de-al Doilea Război Mondial a vorbit Vasile Buga, doctor în istorie, expert asociat la Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” (România). El a reamintit încă o dată rolul Acordului de la München în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Actul din 23 august 1944 și trecerea României de partea coaliției anti-Hitler au fost precedate de înfrângerea trupelor germano-române în timpul operațiunii Iași-Chișinău desfășurate de Armata Roșie și care a început pe 20 august. În acele zile, ministrul de Externe al URSS, Viaceslav Molotov, a declarat că URSS nu intenționează să anexeze teritorii românești (se propunea refacerea liniei de frontieră din vara anului 1940) și să schimbe regimul politic din țară. Printre factorii care au contribuit la succesul loviturii de stat s-a numărat și crearea, în vara anului 1944, a Blocului Național Democrat, dar și negocierile cu regimul lui Antonescu, desfășurate la Cairo și Stockholm. Pozițiile URSS și ale aliaților ei difereau însă mult de pozițiile lui Antonescu, arestat, într-un final, din ordinul regelui Mihai I. Vasile Buga a citat cuvintele istoricului Florin Constantiniu despre semnificația actului din 23 august: a accelerat căderea Reich-ului german cu șase luni și a deschis calea armatelor sovietice către Balcani, Praga și Viena.

Deși printre țările coaliției antihitleriste, România ca forța militară a fost pe locul patru și a pierdut 170.000 de oameni în ultima etapă a războiului, eforturile ei nu au fost recunoscute într-o măsură suficientă la Conferința de Pace de la Paris care a confirmat, totuși, dreptul ei asupra Transilvaniei.

Vorbitorul a subliniat în special faptul că în România se păstrează cu grijă memoria a peste 70.000 de soldați sovietici, căzuți în luptele pentru eliberarea țării de sub trupele germane, iar locurile lor de veci sunt ținute într-o stare bună. În acest sens, funcționează acordul româno-rus corespunzător, încheiat în 2005.

Potrivit lui V. Buga, în ultimii ani ne-am confruntat cu o distorsionare a istoriei, a fost supus revizuirii rolul determinant al Uniunii Sovietice, care a pierdut 27 de milioane de vieți omenești (militari și civili), în înfrângerea Germaniei. Trebuie însă recunoscut aportul și Statelor Unite, al Marii Britanii și al mișcărilor de rezistență din diverse țări, precum și contribuția poporului chinez. Constatând tendința de minimizare a rolului ONU în lumea modernă, vorbitorul a subliniat necesitatea creșterii rolului diplomației.

Direcții de falsificare a istoriei Celui de-al Doilea Război Mondial

Una dintre direcțiile de falsificare a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial constă în exagerarea ajutorului oferit de Statele Unite și alți aliați și minimizarea rolului Uniunii Sovietice, a declarat Juan Miguel Díaz Ferrer, co-fondator al Federației Ruse Internaționale, reprezentant al MRI în Venezuela, profesor la Institutul de Diplomație din Caracas în comunicarea sa pe tema ”Adevăruri și mituri despre rolul ajutorului aliaților pentru Victoria URSS în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.

Ajutorul Aliaților în furnizarea de arme și echipamentul militar a jucat un rol pozitiv, dar nu unul determinant, a subliniat profesorul. Cifrele sunt ilustrative: tehnică de luptă de fabricație sovietică a fost incomensurabil mai multă pe front, fiind vorba despre tancuri, avioane, lansatoare de rachete de artilerie cu reacție, care nu aveau egal ca și calitate. În plus, în timpul Bătăliei de la Stalingrad, de exemplu, livrările de arme în cadrul acordului de Lend-Lease aproape a încetat din diverse motive. Dacă URSS și-a îndeplinit cu onestitate obligațiile aliate, SUA și Marea Britanie au tras de timp cu deschiderea al doilea front. Cercetătorii occidentali recunosc, de asemenea: livrările de echipament militar a constituit doar un mic procent din producția sovietică. Arsenalul real se afla în Ural și Siberia, nu peste Atlantic.

Vorbitorul a prezentat și alte cifre: pe parcursul întregului război, URSS a învins peste 607 de divizii ale blocului fascist, iar aliații – 176.

Al doilea aspect al falsificării se referă la „responsabilitatea egală” a URSS și a Germaniei în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Când Seimul polonez vorbește despre cucerirea teritoriilor poloneze de către Uniunea Sovietică în 1939, tace despre faptul că a fost o restituire a teritoriilor istorice rusești, pe care Polonia, încălcând deciziile Antantei și trecând „Linia Curzon”, le-a ocupat în 1920.

Astăzi, prezentând Rusia într-o lumină negativă, Occidentul încearcă să-și justifice ajutorul acordat Ucrainei. Omul de știință a îndemnat la eradicarea rusofobiei, care joacă un rol de divizare. „Rusia nu răspunde niciodată rusofobiei cu eurofobie”, a subliniat în concluzie reprezentantul Venezuelei.

După cum a subliniat Jozef Bogdan, co-fondator al MIR din partea Cehiei, Pierderea memoriei istorice este periculoasă: Germania a suferit înfrângerea în două războaie mondiale, iar astăzi dorește să creeze cea mai puternică armată din Europa. Genocidul împotriva evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost recunoscut, a mai spus Josef Bogdan, însă genocidul împotriva slavilor nu a fost recunoscut.

Încercările de a rescrie istoria celui de-al Doilea Război Mondial, lupta împotriva monumentelor dedicate soldaților sovietici, încercările de a pune semnul egalității între călăi și victime – această politică dezbină popoarele, a subliniat, la rândul său, Michael Philaniotis, șeful filialei MIR din Cipru, președintele Societății de prietenie și relații culturale
„Cipru – Rusia”. „Dacă vrem să construim o lume multipolară, trebuie să respectăm istoria, inclusiv istoria altora. Această masă rotundă este organizată pentru ca istoria să nu dezbine, ci să unească”, a subliniat participantul din Cipru.

Iar reprezentant al Albaniei, Aleksander Gjurbavija, președinte al consiliului de control al MIR, fondator și director al filialei Mișcării din Albania, reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie a Belarusului în Albania, a subliniat că falsificarea istoriei reprezintă o amenințare pentru viitor, iar indiferența crescândă față de experiența istorică riscă să ducă la repetarea tragediei. Potrivit lui, este necesară o mișcare publică pentru conservarea memoriei istorice și implicarea activă a tinerilor în această activitate. Prin filme și cărți, trebuie să le insuflăm ideea că libertatea nu se obține pe gratis. Și Marea Victorie trebuie să fie un punct de referință pentru noi.

După cum au anunțat organizatorii Mesei rotunde, materialele acesteia vor fi incluse într-o colecție bilingvă (rusă-română) și publicate.