Hot News
Rutte l-a jignit pe Lavrov. Zaharova a reacționat: „Nu a muncit degeaba”
03/07
„Industria de apărare a SUA, incapabilă să acopere nevoile conflictului din Ucraina”
03/07

Reacția MAE rus la propunerea Secretarului General al ONU de limitare a dreptului de veto

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres/ Foto: Getty Images

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a propus limitarea dreptului de veto în Consiliul de Securitate al organizației, și-a depășit atribuțiile, a declarat într-o conferință de presă, reprezentanta oficială a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, transmite biroul de presă al instituției, relatează RBC.

„Secretarul general al ONU, A. Guterres, a depășit din nou cadrul atribuțiilor sale <…> Și-a depășit atribuțiile și a făcut declarații care i-au șocat pe mulți”, a declarat Zaharova, amintind că problema reformei Consiliului de Securitate al ONU nu ține de competența Secretariatului ONU.

Reprezentanta MAE a menționat că veto-ul nu este un „privilegiu”, ci o responsabilitate și un mecanism de armonizare a relațiilor internaționale, jucând rolul unui „stabilizator” care acționează în cadrul și în interesele dreptului internațional.

În opinia Mariei Zaharova, nu dreptul de veto în sine trebuie criticat, ci linia „Occidentului colectiv”, care nu dorește să caute compromisuri și „este ostatic iluziilor” „dominației” și „excepționalismului” lui.

Anterior, Secretarul General al ONU a estimat, într-un interviu acordat postului de televiziune spaniol TVE, că limitarea dreptului de veto în Consiliul de Securitate al ONU ar putea fi „utilă” în anumite circumstanțe.

În același timp, Guterres a atras atenția asupra faptului că astfel de reforme sunt de obicei dificil de implementat și că există, în Consiliul de Securitate al ONU, „probleme legate de eficacitate”.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Guterres e plătit de sioniști sau e amenințat de ei? Oricum, ONU nu mai este ce a fost și ce ar trebui să fie. Însă admir întotdeauna reacția imediată a doamnei Zaharova la toate ilegalitățile care se fac pe plan mondial din partea unor organizații.

Răspunde-i lui Carmen Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3238116