Orban: Pacea în Ucraina este posibilă în cazul renunțării Kievului la aderarea la NATO

Soluționarea conflictului ucrainean va fi posibilă numai după ce Occidentul va recunoaște imposibilitatea aderării Ucrainei la NATO, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban, adresându-se celor prezenți la Festivalul tineretului de la Esztergom, scrie Smotrim.ru.

Potrivit lui Orban, motivul cheie al crizei ucrainene este dorința Kievului de a adera la NATO, năzuință susținută de țările occidentale.

„Trebuie să înțelegem că pacea va veni când americanii, europenii și ucrainenii vor recunoaște faptul că rușii nu vor permite niciodată NATO să se fie în Ucraina – la granița de vest a Rusiei”, a spus Orban.

Premierul a menționat, de asemenea, că o soluționare definitivă necesită un acord atotcuprinzător între președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Donald Trump. În opinia sa, acordul trebuie să acopere nu numai încetarea ostilităților militare, dar și probleme legate de controlul armamentului, cooperarea energetică și ridicarea sancțiunilor.

Orban a criticat din nou poziția Uniunii Europene, spunând că majoritatea țărilor UE poartă un „război cu mâinile altora”. Budapesta pledează însă în mod consecvent pentru găsirea unei soluții diplomatice prin negocieri privind statutul de nealiniere al Ucrainei.

„Nu vreau și nu îmi voi asuma responsabilitatea pentru moartea nici măcar a unui tânăr în Ucraina”, a declarat Orban, confirmând poziția neutră a Ungariei.

Anterior, șeful guvernului ungar a subliniat că admiterea Ucrainei în NATO ar duce la declanșarea, chiar a doua zi, a celui de-al Treilea Război Mondial.

Owner

View Comments

  • SUA și-au încălcat promisiunea făcută de Reagan lui Gorbaciov la întâlnirea de la Malta din 1989, că NATO ,,nu se va extinde nici măcar un centimetru spre Est", în schimbul retragerii trupelor sovietice din RDG și a acceptării reunificării Germaniei. Președinții care au urmat după Reagan nu au mai ținut cont de promisiunea acestuia și au acceptat ca fostele state membre ale Tratatului de la Varșovia să adere la NATO. Ce garanții poate oferi Trump că Ucraina nu va fi acceptată într-o zi în Alianță? Pentru că acel centimetru promis s-a transformat în sute de kilometri de minciuni, care s-au apropiat periculos de mult de granițele Rusiei. Alianța a pătruns într-un spațiu de securitate. De atâtea ori președintele Putin a avertizat despre pericolul extinderii NATO, dar nimeni nu a luat în serios aceste avertizări. Și nu este prima oară când Occidentul înșală Rusia. Dar sper să fie pentru ultima oară! Poate ar fi fost mai bine ca trupele sovietice să nu se ratragă din RDG și URSS-ul să nu accepte reunificarea Germaniei. Dar a fost păcălită sau poate era încredințată că o promisiune este respectată. Acorduri și tratate sunt încălcate. Ce valoare mai reprezintă azi cuvântul dat? Occidentalii au făcut din Rusia o ,,paria" internațională, duc împotriva ei un război fără nici un sens. Rusia este acuzată de toate relele din lume, dar aceste minciuni repetate abuziv nu devin adevăr niciodată. Rusia nu va accepta niciodată aderarea Ucrainei la NATO. A acceptat prea multe de dragul unei stabilități în zonă.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

10 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

12 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

13 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

14 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

15 ore ago

This website uses cookies.