Politologul Evstafiev face o radiografie a primelor 200 de zile din mandatul lui Trump, în ajunul summitului ruso-american

Dmitri Evstafiev, profesor la Institutul Media al Univesității Naționale de Cercetare ”Școala Superioară de Economie”, doctor în științe politice, în comentariul său pentru RT:

În plină evoluție vertiginoasă, povestea cu organizarea, la rugămintea părții americane, a unei întâlniri între președinții Vladimir Putin și Donald Trump, vorbește, înainte de toate, despre gravitatea situației actuale din lume. Trump a intrat singur în impas – mai întâi în domeniul economic, apoi în cel geopolitic, exagerând în mod evident cu activități publice radicale. Se pare că acum înțelege perfect că imaginea de „huligan geopolitic” și de „porumbel care joacă șah geoeconomic” folosită în „primele 200 de zile” aproape că și-a epuizat resursele. În orice caz, Trump a încetat să mai dea vechile rezultate, ceea ce a devenit destul de evident în contextul amenințărilor sale cu introducerea de sancțiuni secundare împotriva cumpărătorilor de petrol rusesc.

Pe scurt, să spunem așa: în „primele 200 de zile” ale mandatului lui Trump, perspectiva ca Europa și Statele Unite să fie atrase într-o confruntare militară directă cu Rusia, caracteristică perioadei guvernării „Biden colectiv”, a fost înlocuită de perspectiva unei destabilizări geoeconomice globale, a cărei amploare nimeni nu o poate prezice.

Donald Trump a întrevăzut, probabil, necesitatea de a se manifesta ca un negociator profund, de a-și demonstra capacitatea de a purta un dialog (și nu un monolog) la un nivel de înaltă calitate, chiar și cu președintele Rusiei. O decizie pe deplin corectă de a-și consolida reputația, pătată atât de polemica eșuată cu conducerea Rezervei Federale, cât și de incapacitatea de a-și impune scenariul geoeconomic în fața Chinei, dar, într-o mare măsură, și de cazul Epstein, pe care nu reușește să-l stingă, în pofida tuturor eforturilor.

Nu poate fi însă trecut cu vedere faptul că situația din jurul acestui summit se conturează extrem de dificilă, ceea ce dictează necesitatea de a se renunța la așteptări excesive legate de rezultatele acestuia. Este acel caz, când procesul se poate dovedi mai important decât rezultatele formale.

Intrând în procesul de pregătire a negocierilor directe, ambele părți – Rusia și Statele Unite – intră în spațiul „mlaștinei euro-atlantice” a manipulărilor politice și dezinformărilor. În special Trump – ca participant mult mai slab în situația actuală, nu întâmplător a fost primul care a cerut o întâlnire. În ultimii ani, războiul proxy purtat de la ”distanță” în Ucraina împotriva Rusiei a devenit pentru o parte însemnată a elitei americane, pentru atlantiștii radicali notorii, nu doar un fel de simbol geopolitic, ci și un „hrănitor” foarte concret, inclusiv unul personal. Și este greu de crezut că ei ar fi interesați fie și de un succes minim al întâlnirii, capabil să limiteze acest ”hrănitor”. Ca atare, nu este deloc întâmplătoare declarația reprezentantului special al președintelui rus, Kirill Dmitriev, conform căreia multă lume din cercurile politice de la Washingtonul se ocupă de dezinformare în privința propunerilor de pace ale Rusiei în chestiunea ucraineană.

Să evidențiem trei grupuri de circumstanțe și „straturile subacvatice” (nu mi se răsucește limba în gură să le denumesc pietre) care le însoțesc și care determină situația din jurul întâlnirii la vârf.

Primul. Punctul cheie al contradicțiilor politice din interiorul elitei americane va deveni încercarea atlantiștilor, concentrați pe continuarea participării active a SUA la NATO, de a-l trage în sistemul de negocieri pe liderul regimului de la Kiev, care și-a pierdut legitimitatea. Posibilitate evocată și de Whitkoff în timpul discuțiilor purtate la Kremlin. Se crede că acesta este principalul obiectiv al celei mai anti-ruse părți a administrației Trump. Ies în evidență scurgerile de informații potrivit cărora Trump este de acord să-l întâlnească pe Ptuin dar cu condiția unei întrevederi preliminare cu Zelenski. Agitația din jurul acestei probleme va arăta, de fapt, în ce măsură D. Trump are capacitatea de a lua propriile decizii politice menite să ducă la îndeplinirea promisiunii electorală de a retrage SUA din războiul din Ucraina și de a nu folosi procesul de negocieri pentru manipulări de PR. Până acum, președintele american a respins încercările de a impune un scenariu al întâlnirii care să „nu fie al lui”. Dar și noi suntem abia în stadiul inițial de pregătire.

Al doilea. Întreaga clasă politică americană este cuprinsă treptat de temerile apariției unui mare sistem geoeconomic, care să vină în opoziție cu economia dolarului, cu dominația dolarului în tranzacțiile comerciale și de investiții globale. De aceea, pentru SUA prioritatea este de a contracara sistemele geoeconomice alternative construite în jurul BRICS și SCO. Dar în același timp dedolarizarea este accelerată de „marele război tarifar” declanșat de Trump. Ca să nu mai vorbim de faptul că o combinație dintre un „război tarifar” și „sancțiuni secundare” poate duce la o criză structurală în economia globală. Intrând în negocieri cu Rusia, Trump încearcă să-și creeze o portiță pe unde să iasă din impasul geopolitic creat.

Dar aici apare un al doilea „strat subacvatic”: mai mult ca sigur Washingtonul și însuși Trump, pentru care problema contracarării Chinei este importantă în plan personal, vor încerca să lege situația din Ucraina de tema relațiilor dintre Rusia și China și, în general, în cadrul BRICS. Ca să nu mai vorbim de faptul că ar trebui să fim extrem de naivi pentru a nu presupune că Trump ar încerca să obțină din partea Moscovei unele concesii anunțate în privința Iranului.

Al treilea. În toate acțiunile lui Trump din ultimele săptămâni se întrevede dorința lui de a scoate definitiv Europa dincolo de cadrul marii geopolitici și, în special, dincolo de cadrul unor negocieri consistente privind soluționarea situației din Ucraina. În general, acest lucru corespunde și abordării rusești a problemei: în prezent, în Europa nu există la putere lideri politici responsabili, capabili să acționeze în spiritul apărării intereselor naționale și nu a intereselor supranaționale. Ceea ce nu înseamnă că Trump va refuza oportunitatea de a primi „tribut” din partea țărilor europene pentru livrările de arme și resurse energetice.

Și iată al treilea „strat subacvatic” al procesului de negocieri: este extrem de îndoielnic faptul că Trump va merge pe varianta unei soluționări de pace în Ucraina, care să prevadă o renunțare totală și obligatorie juridic de a livra arme Ucrainei. Dar aici există și o a doua nuanță: de atragerea Europei ca actor în procesul de negocieri (și nu doar conducerea UE, transformată în ”proxy-ul lui Trump, dar și cele mai anti-rusești țări europene) sunt interesați adversarii lui Trump din rândul globaliștilor. Iar „comerțul” dintre ei în acastă chestiune va arăta adevăratul echilibru de putere în lumea euro-atlantică și cât de viclean sunt împletite acum interesele.

Dar în situația creată în lume în ultimele luni, calea către un summit ruso-american s-ar putea dovedi acel „deschizător politic de conserve” care va scoate la lumină contradicții cheie atât în interiorul Statelor Unite, cât și în lumea „dezbinată a Occidentului” în ansamblul lui. Chiar dacă întâlnirea în sine nu va avea loc dintr-un motiv sau altul. Cu atât mai valoros va fi să parcurgem această cale, chiar dacă înțelegem că în planurile ”partenerilor” noștri există un fund dublu.