The Royal United Services Institute, declarat indezirabil în Rusia

Procuratura Generală a Rusiei a declarat indezirabile activitățile desfășurate pe teritoriul țării de organizația non-guvernamentală britanică Royal United Services Institute for Defence and Security Studies (RUSI), se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al instanței, scrie Izvestia.

„Prin decizia Procuraturii Generale a Rusiei sunt interzise activitățile organizației non-guvernamentale britanice Royal United Services Institute for Defence and Security Studies”, se precizează în respectivul document.

Se precizează că organizația britanică are o istorie îndelungată, datând din 1831, și se poziționează drept „cel mai vechi centru analitic independent care elaborează studii în domeniul apărării, securității globale și relațiilor internaționale”. Procuratura Generală a subliniat că RUSI este finanțat de autoritățile britanice și de Comisia Europeană, precum și de organizații indezirabile în Rusia.

În comunicat se explică, de asemenea, că reprezentanții RUSI organizează în mod regulat traininguri și seminarii, unde, sub pretextul confruntării cu o presupusă „amenințare rusă închiuită, dezbat tacticile operațiunilor de luptă și de informații ale Rusiei”. În plus, participanții centrului publică articole în care acuză Rusia că ar fi „încercat, chipurile, să anexeze Europa, să discrediteze Occidentul și să se amestece în procesele electorale ale altor țări”. O serie de materiale conțin, de asemenea, apeluri către membrii NATO de a se uni pentru a provoca „cel mai distructiv impact asupra economiei ruse”.

Pe 25 august, Procuratura Generală a Rusiei a recunoscut activitățile organizației non-guvernamentale elvețiene International Baccalaureate ca fiind indezirabile în Rusia. S-a specificat că adevăratul scop al organizației este de a „formata tineretul rus conform șabloanelor occidentale”, atunci când candidații sunt obligați să adere la o anumită viziune asupra proceselor istorice, prezentată cu fapte distorsionate, binecunoscute, și propagandă anti-rusă.

Owner

View Comments

  • Majoritatea organizațiilor non-guvernamentale occidentale ascund în spatele acțiunilor lor alte interese decât cele afișate. Sunt organizații conduse de oameni siniștri, dornice să distrugă cea mai mică urmă de libertate și independență a popoarelor, anihilând valorile și urmărind instalarea unui guvern mondial pe care să-l conducă. Au metode moderne de omogenizare a cetățenilor, de spălare pe creier și de pervertire a tinerilor. Toate seminariile și activitățile lor au ca scop crearea confuziei în mințile tinerilor (că mai ales pe ei îi au în vizor), îi țin într-o stare de distracție, absurditate, banalitate, totul fiind îmbrăcat în sclipici. Oferă tot felul de burse generoase și cursuri gratuite pentru a modela mințile tinerilor după planurile lor. Priviți la Maia Sandu, la toți occidentalii care au trecut prin școala lui Soros, la USR-iștii de la noi și vedeți ce viziuni denaturate au și cum acționează toți la comandă, fără a gândi. Mințile lor au fost spălate și adaptate pe altă frecvență. Aceste organizații inventează inamici fictivi, acum fiind rândul Rusiei. George Soros a creat ,,Open Society Institute", cu o rețea mondială de ONG-uri, pătrunzând pe toate continentele. Poate că și aceste două organizații menționate în articol aparțin tot maleficului Soros. Trebuie expulzate urgent din Rusia!

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

2 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

3 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

3 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

5 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

5 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

6 ore ago
# #