4 miliarde de telespectatori au avut acces la transmisiunile de la Intervision

Organizatorii au anunțat, de asemenea, că 500 de voluntari din 5 țări au asigurat buna desfășurare a concursului, scrie agenția TASS.

„Un spectacol muzical unic cu realitate augmentată, 23 de țări participante cu o populație totală de peste 4 miliarde care au avut ocazia să urmărească transmisiunile, 500 de voluntari din 5 țări și un singur câștigător”, au aflat reporterii.

Finala competiției a avut loc pe 20 septembrie la Live Arena din Moscova. Au participat reprezentanți din 22 de țări, inclusiv Belarus, Vietnam, Madagascar, Tadjikistan, Brazilia, Venezuela, Egipt, India, Kazahstan, Qatar, Kenya, Kîrgîzstan, China, Columbia, Cuba, Emiratele Arabe Unite, Rusia, Arabia Saudită, Serbia, Uzbekistan, Etiopia și Africa de Sud. Multe din melodii, în care au răsunat motive și ritmuri naționale, au fost interpretate în limbile materne ale participanților. Spectacolele au durat peste trei ore.

Prestațiile interpreților au fost evaluate de un juriu profesionist internațional format din reprezentanți ai celor 23 de țări înscrise în concurs, inclusiv din Statele Unite, al cărui concurent nu a putut însă evolua pe scena competiției. În urma votului, câștigătorul Concursului Intervision a fost declarat Duc Phuc, din Vietnam, care a realizat un scor de 422 de puncte. El a primit trofeul de cristal și un premiu în bani de 30 de milioane de ruble.

În timpul finalei, s-a anunțat că, anul viitor, gazda Concursului Intervision, va fi Arabia Saudită.

Despre concurs

Concursul Intervision, un concurs de melodii organizat de Organizația Internațională de Radiodifuziune și Televiziune (OIRT), s-a desfășurat din anii 1960 până în anii 1980, după analogie cu Eurovision, o competiție a Uniunii Europene de Radiodifuziune, care s-a separat de OIRT. Competiția a inclus nu doar țări socialiste și țări apropiate de URSS, dar și Austria, Belgia, Spania, Canada, Olanda și Portugalia. OIRT a existat din 1946 până în 1993.

Pe 3 februarie 2025, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret de înființare a Concursului Internațional de Muzică Intervision. TASS este partenerul informațional al competiției.

Owner

View Comments

  • A fost un spectacol cum nu am mai văzut până acum. Nu e de mirare că miliarde de oameni l-au urmărit. Au avut ce vedea!

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

9 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

10 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

11 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

12 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

13 ore ago

This website uses cookies.