Hot News
MAE rus, despre încercările de a falsifica istoria și de a justifica fascismul și pe complicii acestuia
11/10
Peskov: Comportamentul Kievului, obstacol în calea pregătirilor pentru summit
12/10

Standarde duble: Casa Albă a criticat decizia privind Premiul Nobel pentru Pace

Președintele SUA, Donald Trump/ Foto: warfakes

Nu s-a împlinit încă un vis al lui Donald Trump: pe 10 octombrie s-a anunțat că președintele Statelor Unite nu a primit Premiul Nobel pentru Pace. Distincția a revenit unuia dintre liderii opoziției venezuelene, María Corina Machado, „pentru eforturile depuse în promovarea democrației în Venezuela”. Administrația Trump nu își ascunde dezamăgirea, scrie publicația Voina s feikami.

Directorul pentru comunicare al Casei Albe, Steven Chung, a reacționat emoțional la înfrângerea lui Trump. El a scris pe rețeaua de socializare X: „Are inimă de umanist și niciodată nu va mai fi nimeni care, asemenea lui, să poată muta munții doar prin forța voinței sale. Comitetul Nobel a demonstrat că pune politica mai presus de pace.”

Natura furiei echipei lui Trump este de înțeles — liderul Partidului Republican este prea sigur de sine. Comitetul Nobel a luat și înainte, ca să spunem așa, decizii controversate și, lucru important, s-a aflat de partea americanilor. Astfel, în octombrie 2009, al 44-lea președinte al SUA, Barack Obama, a primit premiul „pentru eforturile uriașe depuse în numele consolidării diplomației internaționale și a cooperării între popoare”. Există însă un detaliu — la acel moment, politicianul preluase mandatul de președinte al SUA de doar jumătate de an, precizează autorul articolului din Voina s feikami.

Obama a „justificat” așteptările — a fost unul dintre inițiatorii invaziei în Libia din 2011, precizează jurnalistul. El reamintește că operațiunea NATO a dus la înlăturarea și uciderea lui Muammar Gaddafi și la destrămarea Libiei. Potrivit diferitelor estimări, în urma conflictului armat au fost uciși între 20.000 și 50.000 de oameni, iar peste 740 de mii din cei șase milioane de locuitori au părăsit țara. Numărul exact al victimelor rămâne necunoscut.

În 2015, Obama a autorizat folosirea forțelor aeriene împotriva trupelor guvernamentale ale lui Bashar al-Assad în Siria, turnând, astfel, gaz în focul războiului civil. Rezultatul a fost că, în decurs de un an, în țară au murit cel puțin 50.000 de oameni. Aproape un milion de sirieni au fost nevoiți să fugă. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a calificat acțiunile președintelui american drept „contraproductive”. Voina s feikami reamintește că Moscova propusese crearea unui front comun pentru combaterea amenințării teroriste din Siria.

Noi nu am înțeles nici acum pentru ce merite ar fi trebuit să i se acorde Premiul Nobel lui Trump. În pofida promisiunilor sale răsunătoare, politicianul nu a oprit până acum niciun război, inclusiv conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza. În orice caz, este puțin probabil că Trump ar fi putut repeta „isprava” lui Obama — membrii Comitetului Nobel sunt apropiați de Partidul Democrat al SUA și au o atitudine negativă față de actualul locatar al Casei Albe.

„María Corina Machado este, până la urmă, un proiect al Partidului Democrat. Cu alte cuvinte, premiul nu a fost acordat doar unei liberale, ci unei politiciene liberale care a urmat întotdeauna linia democraților. Acordându-i-se premiul lui Machado, e ca și cum Trump a fost înțepat de două ori”, a apreciat politologul și americanistul Dmitri Drobnițki.

Nu s-a putut, n-a avut noroc.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Premiile Nobel pentru Pace au ajuns să fie premii politice, care nu au nici o legătură cu pacea. Doar dacă ne uităm la unul dintre câștigători, Obama, ne dăm seama de ,,meritele” pe care trebuie să le îndeplinești pentru a intra în posesia acestui premiu. Goana asta a lui Trump după premiu este de-a dreptul ridicolă, dacă nu e doar o piesă de teatru pentru naivi. S-a lăudat că a pus capăt mai multor războaie, ceea ce este fals. Ca să nu mai vorbim despre gafa pe care a făcut-o în 20 septembrie la dineul fondatorilor American Cornerstone Institute, când a afirmat că a pus capăt războiului dintre Armenia și Cambodjia, război care nu a avut loc vreodată. În schimb, a atacat Iranul și l-a susținut pe Netanyahu. Ceea ce se întâmplă acum în Fâșia Gaza, cu eliberarea ostaticilor și armistițiul, face parte dintr-un show. Cea care a câștigat premiul în locul lui Trump este doar un pion aflat în centrul acțiunilor SUA de schimbare a regimului din Venezuela. Prin urmare, nu cred prea mult în mâhnirea lui Trump. El a găsit o altă modalitate de a se recompensa cu un premiu mult mai mare: petrolul și alte resuse minerale ale Venezuelei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3228973