
Lavrov, despre spiritul summitului din Alaska: Nu un armistițiu, ci un tratat de pace durabilă
28/10
Peskov: Planurile Franței de a desfășura trupe în Ucraina, alarmante
29/10Zaharova, sfat pentru Macron: Trimiteți soldați să păzească muzeele, nu în Ucraina
Maria Zaharova/ Foto: Lomovka
Reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că președintele Franței, Emmanuel Macron, ar trebui să trimită militari nu în Ucraina, ci să păzească muzeele franceze, relatează publicația Lomovka de pe rețeaua Telegram.
Așa a comentat Zaharova raportul Serviciului de Informații Externe al Rusiei, conform căruia, din ordinul lui Macron, Statul Major General al armatei franceze se pregătește, pentru a ajuta Kievul, să desfășoare în Ucraina un contingent militar de până la 2.000 de soldați și ofițeri.
”Conform datelor pentru 2025, în Franța funcționează 1.123 de muzee. Ar fi mai bine dacă Macron să trimită acești soldați, câte doi oameni, pentru a păzi aceste situri culturale. Pentru a nu se repeta incidentul de la Luvru, având în vedere situația catastrofală privind securitatea și dezordinea interne, a scris Zaharova pe canalul ei de pe rețeaua Telegram.
Zaharova a amintit de recentul incident de la Luvru, unde patru infractori au folosit un lift hidraulic pentru a intra în muzeu, de unde au furat bijuterii în valoare de 88 de milioane de euro, inclusiv coroana împărătesei Eugenie, incrustată cu 1.354 de diamante.

1 Comment
Ca de obicei, doamna Zaharova găsește replici potrivite pentru toate situațiile. Nedefinitul Macron să-și asigure propria securitate și să-și rezolve problemele din țară, nu să se amestece în probleme care nu-l privesc. Luni au avut loc acte de vandalism pe calea ferată din sud-estul Franței, circulația trenurilor de mare viteză TGV a fost grav perturbată. Cablurile feroviare au fost incendiate în mod deliberat. Ministrul Transporturilor a menționat ,,puteri externe care pot profita de această vulnerabilitate.” Sper să nu dea vina tot pe ruși, că deja e plictisitor. Macron să-și trimită militarii să apere nu doar muzeele ci și căile ferate. Într-o zi cineva le va fura Turnul Eiffel și n-o să-și dea seama decât a doua zi. Pot lua și militarii desfășurați la noi în țară (cam 1.500), că SUA își retrag o brigadă, concentrându-și resursele în emisfera vestică și regiunea Indo-Pacific. Vor rămâne aproximativ 1.000 de militari americani pe teritoriul nostru, puțin peste nivelul de dinaintea începerii conflictului din Ucraina.