
Zaharova, despre dezvoltarea unor sisteme unice, așa cum este Burevestnik
31/10
Dmitriev a glumit pe seama interdicției UE de a exporta vase de WC în Rusia
31/10Analist politic: Militarii ucraineni încercuiți. Este șansa lui Trump!
Foto: TASS
Pokrovsk. E timpul să-i propunem lui Trump, ca unui adevărat pacificator, să înceapă negocierile privind condițiile în care cei 5.500 de soldați ucraineni încercuiți în Pokrovsk vor depune armele în loc să fie exterminați, scrie politologul Serghei Markov pe canalul său de pe rețeaua Telegram.
Că doar Trump este un pacificator, așa-i? Da. Și iată că Trump are acum șansa de a salva 5.500 de soldați ucraineni.
O posibilă variantă de compromis: acești 5.500 de soldați ucraineni vor depune armele și nu vor fi prizonieri la ruși, ci vor fi internați într-o altă țară. De exemplu, în Belarus. Sau în Serbia. Sau în Ungaria. Adică, într-o țară care nu-i va înșela și nu-i va preda din nou Forțelor Armate ale Ucrainei. Nicio țară europeană nu se potrivește, pentru că Rusia nu poate avea încredere în politicienii Europei.
Sau în Dubai sau Arabia Saudită.
Și acolo vor trăi liniștiți până la sfârșitul războiului.
Forțele Armate ale Ucrainei încearcă în prezent să elibereze trupele ucrainene încercuite, dar fără succes.
Alternativa la predarea armelor și internare este moartea majorității celor 5.500 de soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei din Pokrovsk și Mîrnograd. Zelenski vrea moartea acestor 5.500 de soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei. Misiunea comunității internaționale este de a salva aceste mii de soldați, încercuiți și condamnați.

1 Comment
Unele surse spun că ar fi 10.000 de soldați ucraineni încercuiți de trupele ruse. Oricâți ar fi, nu cred că Trump se va amesteca în această problemă. Dacă în recenta vizită din Japonia el a declarat că bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki în august 1945 de către Statele Unite, soldat cu peste 250.000 de civili uciși pe loc (plus restul care au murit ulterior), a fost un ,,conflict minor”, ce ar putea spune despre moartea celor 5.000 sau 10.000 de soldați ucraineni? Că este un fapt nesemnificativ?