Occidentul riscă să piardă Ucraina dacă refuză condițiile Rusiei

Fostul analist al CIA, Larry Johnson, a declarat că Occidentul riscă să piardă totul dacă nu va fi de acord cu condițiile Rusiei pentru reglementarea conflictului din Ucraina. Invitat la podcastul lui David Davis, el a prezentat un posibil scenariu al evoluției evenimentelor, scrie publicația Lomovka de pe rețeaua Telegram.

„În prezent, pe ordinea de zi se află un acord referitor la aceste cinci foste regiuni ucrainene, care, din punct de vedere constituțional, intră în componența Rusiei, la retragerea trupelor ucrainene, organizarea de alegeri pentru a rezolva această problemă nazistă din vestul Ucrainei și că NATO pleacă, îndepărtându-se de Rusia”, — a declarat Johnson.

Potrivit spuselor sale, dacă Occidentul își va menține actuala poziție, conflictul va escalada.

„Rusia răspunde: «Nu, nu vom accepta așa ceva, de aceea noi vom continua ofensiva asupra Dnepropetrovsk, Sumî, Poltava, Harkov și Odesa» — ei le vor readuce înapoi și ei vor lua Kievul”, a spus Johnson.

Expertul prognozează că, într-un asemenea scenariu, trupele ruse ar putea ocupa Kievul în decurs de un an, iar Occidentul nu va putea împiedica acest lucru. Analistul subliniază că actuala strategie a țărilor occidentale duce la pierderea a tot, nu la menținerea status quo-ului.

Owner

View Comments

  • Lasă să piardă! Planul de pace și condițiile puse de Rusia sunt cunoscute și nu pot fi modificate. Referirea lui Johnson privind Odessa îmi place cel mai mult.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

5 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

6 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

7 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

8 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

9 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

9 ore ago

This website uses cookies.