Zeița baletului rusesc: Un secol cu Maia Plisețkaia

Pe 20 noiembrie, balerina ar fi împlinit 100 de ani

Pe 20 noiembrie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea artistei poporului a URSS, balerina Maia Plisețkaia.

Originea și educația

Maia Mihailovna Plisețkaia s-a născut pe 20 noiembrie 1925 la Moscova. Tatăl, Mihail Plisețki (1899–1938) a fost funcționar, iar mama, Rahil Messerer (1902–1993), actriță a cinematografiei mute.

În 1934, Maia a intrat la Școala de Coregrafie a Teatrului Bolșoi din Moscova (în prezent Academia de Stat de Coregrafie din Moscova). În a doua jumătate a anilor ’30, părinții ei au fost victime ale represiunilor. Maia Plisețkaia a fost adoptată de mătușa ei din partea mamei, balerina Teatrului Bolșoi, Sulamif Messerer.

În iunie 1941, Plisețkaia a debutat în spectacolul de absolvire al școlii, în acompaniamentul orchestrei Teatrului Bolșoi, pe scena filialei acestuia. În toamna anului 1941, la câteva luni după izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Maia a fost evacuată, împreună cu mama ei, întoarsă din detenție, la Sverdlovsk (astăzi Ekaterinburg). În toamna anului 1942, cele două au revenit la Moscova, iar în 1943 Plisețkaia a absolvit Școala de coregrafie.

Drumul artistic

În 1943, Maia Plisețkaia a fost acceptată în trupa Teatrului Bolșoi. Ca majoritatea absolvenților școlii, a fost repartizată în ansamblul de balet. Maia a compensat absența unor roluri solistice cu apariții în diverse concerte. Exact atunci a apărut pe scenele moscovite celebrul ei dans „Lebăda muribundă”, pe muzica lui Camille Saint-Saëns.

În 1945 Maia a fost prima care a interpretat rolul Zânei Toamnei din baletul „Cenușăreasa”, de Serghei Prokofiev, apoi a venit rolul principal în baletul „Raymonda”, de Aleksandr Glazunov. Treptat, Plisețkaia a început să primească roluri principale la Teatrul Bolșoi. În 1947 a dansat pentru prima dată rolul Odettei–Odiliei în „Lacul lebedelor” de Piotr Ceaikovski. Au urmat rolurile Zaremei, din „Fântâna din Bahcisarai”, de Boris Asafiev (1948), cel al Fecioarei Țarului, din „Căluțul cocoșat” de Cesare Pugni (1949), al Stăpânei Muntelui de Cupru din „Povestea despre floarea de piatră” (1954) și cel al Julietei în „Romeo și Julieta” (1961) de Serghei Prokofiev, al Aurorei din „Frumoasa din pădurea adormită”, de Piotr Ceaikovski (1963) etc.

În 1960, Maia Plisețkaia a devenit prim-balerina Teatrului Bolșoi (după retragerea de pe scenă a artistei poporului a URSS, Galina Ulanova).

În 1967, special pentru Maia a fost pus în scenă baletul „Carmen-Suita” (pe muzica lui Georges Bizet, în orchestrația lui Rodion Șcedrin). Carmen a devenit unul dintre rolurile principale ale balerinei în repertoriul Teatrului Bolșoi. Plisețkaia s-a remarcat și în calitate de maestru de balet talentat. A participat la punerea în scenă, la Teatrul Bolșoi, a baletelor „Raymonda” de Glazunov, „Giselle” de Adolphe Adam, „Frumoasa din pădurea adormită” de Ceaikovski, „Don Quijote” de Ludwig Minkus, „Căluțul cocoșat” și „Anna Karenina” de Rodion Șcedrin, „Spartacus” de Aram Haciaturian ș.a.

În 1983, Maiei Plisețkaia i s-a propus să devină director artistic de balet la Opera din Roma. A deținut această funcție timp de un an și jumătate și a prezentat pe scena din Roma „Fedra” de Georges Auric și încă câteva balete.

În 1984, la Teatrul de Operă din Roma, în Termele lui Caracalla, a montat baletul „Raymonda”.

Din 1988 și până în 1990, Maia Plisețkaia a lucrat în Spania, conducând trupa de balet a „Teatro Lírico Nacional” din Madrid. Acolo a pus în scenă spectacolul de balet „Precauție zadarnică” de Peter Hertel, a introdus în repertoriu „Carmen-Suite” și a dansat ea însăși în această partitură. La inițiativa sopranei Montserrat Caballé, a participat la montarea operei-balet timpurii a lui Giacomo Puccini, „Villis”.

În ianuarie 1990, Maia Plisețkaia a dansat ultimul ei spectacol pe scena Teatrului Bolșoi – „Doamna cu cățelul”, de Rodion Șcedrin. A părăsit teatrul din cauza unor neînțelegeri cu directorul artistic al trupei de balet, artistul poporului al URSS, Iuri Grigorovici. După aceea, Maia Plisețkaia a susținut programe în străinătate și a predat cursuri de măiestrie. A colaborat cu coregrafi de renume mondial, cu „Baletul din Marsilia” al lui Roland Petit și cu „Baletul Secolului XX” al lui Maurice Béjart.

În 1992, a inițiat crearea unui nou balet, „Nebuna din Chaillot”, pe muzica lui Rodion Șcedrin, în care a interpretat rolul principal. Ideea spectacolului i-a fost sugerată de creatorul de modă francez Pierre Cardin. Premiera a avut loc în același an, la teatrul „Espace Pierre Cardin” din Paris.

În 1994, la Sankt Petersburg a avut loc primul concurs internațional de balet „Maia”, dedicat creației Maiei Plisețkaia.

În 1995, Plisețkaia a devenit președinte de onoare al trupei „Baletul Imperial Rus”, creată cu participarea ei. În același an, la împlinirea a 70 de ani de viață, a debutat în mini-spectacolul „Ave Maia”, creat special pentru ea de Maurice Béjart.

Lucrările coregrafice ale Maiei Plisețkaia au fost imortalizate în ecranizări, filme-concert și filme-balet. Printre acestea: „Maeștrii baletului rus” (1953), „Lacul lebedelor” (1957), „Povestea despre căluțul cocoșat” (1961), „Carmen” (1969, 1978), „Anna Karenina” (1975), „Poezia dansului” (1977), „Pescărușul” (1982), „Doamna cu cățelul” (1986). De asemenea, a jucat în filme artistice: „Anna Karenina” de Aleksandr Zarhi (1967), „Ceaikovski” de Igor Talankin (1969), „Fantezia” de Anatoli Efros (1976), „Zodiac” de Jonas Vaitkus (1985).

În 1994, balerina a publicat cartea de memorii „Eu, Maia Plisețkaia…”. În 2007 a apărut și continuarea – „Treisprezece ani mai târziu”.

În anul 2000, a fondat, împreună cu soțul ei, Fundația Internațională Maia Plisețkaia și Rodion Șcedrin. Organizația sprijină tineri compozitori și artiști de balet din întreaga lume. Sediul său se află la Mainz (Germania).

Decesul

Maia Plisețkaia a murit la 2 mai 2015 la München (Germania), la vârsta de 90 de ani. În august 2025, secretarul general al Fundației Internaționale Maia Plisețkaia și Rodion Șcedrin, Leonid Peleșev, declara pentru agenția TASS că cenușa Maiei Plisețkaia va fi împrăștiată deasupra Rusiei împreună cu cenușa soțului ei, Rodion Șcedrin. Data exactă a ceremoniei nu a fost anunțată.

Titluri, distincții

Erou al Muncii Socialiste (1985).

Artistă a poporului a URSS (1959).

Deținătoarea Ordinului „Pentru merite deosebite față de Patrie” în grad complet (gradul I – 2005; II – 2000; III – 1995; IV – 2010). De asemenea, a fost decorată cu ordinele Lenin (1967, 1976, 1985), Drapelul Roșu al Muncii (1981), Legiunea de Onoare (Franța, 1986, 2012), Isabella Catolica (Spania, 1991), „Pentru merite față de Lituania” (2003), Soarele Răsare (Japonia, 2011).

Laureată a Premiului Lenin (1964).

Deținătoarea premiului teatral „Masca de Aur” la categoria onorifică „Pentru contribuție remarcabilă la dezvoltarea artei teatrale” (2015).

În 1985, Maiei Plisețkaia i-a fost conferit titlul de doctor al Sorbonei (Franța), iar în 1993 – cel de profesor onorific al Universității de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”.

Informații personale

A fost căsătorită de două ori. Primul ei soț (o căsnicie care a durat câteva luni în 1956) – solistul de balet Maris Liepa (1936–1989, din 1976 artist al poporului al URSS). Din 1958 a fost căsătorită cu compozitorul Rodion Șcedrin (1932–2025, din 1981 artist al poporului al URSS). Frații mai mici – Aleksandr Plisețki (1931–1985, dansator și maestru de balet) și Azarii Plisețki (n. 1937, artist emerit al RSFSR, dansator și pedagog).

Memorie, recunoaștere

În 2015, numele Maiei Plisețkaia a fost atribuit unui mic parc din Moscova, de pe strada Bolșaia Dmitrovka. În 2016, pe teritoriul acestuia a fost instalat un monument al balerinei (sculptor Viktor Mitroșin).

În 2022, la Moscova s-a deschis apartamentul memorial Maia Plisețkaia (str. Tverskaia, nr. 25/9, ap. 31), filială a Muzeului Teatral Central de Stat „A. A. Bakrușin”.

La Toliatti (regiunea Samara) funcționează Școala Coregrafică pentru Copii „Maia Plisețkaia”.

Un asteroid din centura principală poartă numele balerinei: 4626 Plisetskaia.

Vieții și creației sale îi sunt dedicate filmele documentare „Maia Plisețkaia. Cunoscută și necunoscută” (1987, regia Boris Galanter), „Maia Plisețkaia. Mă voi întoarce” (1995, Dmitri Smirnov), „Stihia numită Maia” (2005, Nikita Tihonov), „Maia Plisețkaia pe care nu o știam” (2023, Dina Barkovskaia), „Maia Plisețkaia. Furia dansului” (2025, Galina Grigorievă) ș.a., precum și cărțile „Maia Plisețkaia” (2014, Maria Baganova), „Maia Plisețkaia. Zeița baletului rus” (2017, Elena Oboimina), „Maia Plisețkaia. Cinci zile cu legenda” (2024, Vadim Vernik), „Plisețkaia. Stihia numită Maia. Portret pe fundalul unei epoci” (2024, Inessa Plesceacievskaia), „Maia Plisețkaia” (2025, Nikolai Efimovici), „Maia Plisețkaia. Grație și eternitate” (2025, Mihail Zaharciuk), „Secolul Maiei” (2025, Azarii Plisețki).