
Acord final la seria de evenimente dedicate aniversării lui Ceaikovski
05/12
Ușakov: Kushner va așterne pe hârtie viitorul plan de pace
06/12Putin și Modi au adoptat o declarație comună cu planuri ample de cooperare între Rusia și India
5 decembrie 2025. Președintele rus Vladimir Putin și premierul indian Narendra Modi/ Foto: YouTube
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și premierul Indiei, Narendra Modi, au adoptat o declarație comună în care sunt reflectate ample planuri de cooperare bilaterală pe termen lung în domeniile politic, securitate, economie, energie și în alte sectoare de activitate, relatează agenția Interfax.
Declarația comună a liderilor a fost adoptată la sfârșitul negocierilor la nivel înalt, desfășurate în cadrul vizitei de stat efectuată de președintele Rusiei în India.
Asistentul președintelui rus, Iuri Ușakov, a menționat anterior că „este o declarație foarte importantă, care trasează ample planuri de cooperare pe termen lung în politică, securitate, economie, finanțe, transport, energie, educație și cultură”.
În plus, în urma negocierilor celor doi lideri au fost aprobate programul de dezvoltare a cooperării economice ruso-indiene până în 2030 și programul de schimburi culturale până în 2030.

2 Comments
Acordurile semnate au mai inclus livrări accelerate de sisteme S-400, mentenanță pentru submarine și avioane rusești (care reprezintă 60-70% din arsenalul indian) și un nou tratat de logistică militară pentru a consolida autonomia strategică a New Delhi-ului. Din punct de vedere politic, președintele Putin a reafirmat susținerea Rusiei pentru candidatura Indiei la un loc permanent în Consiliul de Securitate ONU.
Să înțeleg că zvonurile despre submarinele din clasa Yasen https://en.wikipedia.org/wiki/Yasen-class_submarine care ar putea fi oferite Marinei Indiene sunt reale 🙂 Acesta este un transfer al unei tehnologii enorm de puternice, mai cu seamă că poate transporta rachete hipersonice (Zircon). Frumos! Capitalul iubește și învingătorii.