„Înlocuiți-o”: Fico, despre Kaja Kallas

View Comments

• Doar Kallas? Se poate lua de mână cu Ursula și cu Roberta Metsola, apoi să părăsească funcțiile pe care le dețin. Cele trei ,,grații" sunt în posturi nepotrivite, dar sunt bine înfipte acolo unde sunt. Îmi pare rău pentru Fico, dar nu cred că are mari șanse s-o vadă pe Kallas eliberată din funcție.

• N-are cine s-o înlocuiască, pentru că cei care vorbesc cel mai agresiv despre Rusia, care cheamă cel mai tare la reînarmare, care îndeamnă la escaladarea diplomației sunt de obicei acele persoane ale căror istorii personale, instituționale sau familiale se regăsesc în cele mai militante curente antisovietice și ultranaționaliste ale secolului trecut. Iar aici NU mă refer la vinovăția prin ascendență, ci la continuitate politică, ideologică și culturală.

  Kaja Kallas este cel mai clar exemplu. Bunicul ei a condus Liga Estonă de Apărare, o miliție naționalistă din care SS-ul nazist și-a recrutat selectiv cei mai fanatici „voluntari”. Femeia și-a construit cariera în acea atmosferă. Ea a lucrat pentru o firmă de avocatură finlandeză care avea legături (documentate) cu rețele care s-au angajat istoric în colaborare cu naziștii. În plus, a ajuns la putere cu un mesaj de rezistență totală față de Rusia, un mesaj atât de intransigent încât părea adesea nelegat de interesele geopolitice REALE ale Europei.

  Și totuși, nimic din toate astea nu o face nazistă; o face moștenitoarea unei filiații politice care vede Rusia exclusiv prin prisma traumei, nemulțumirii și răzbunării. Practic, explică absolutismul ei mult mai bine decât orice retorică bazată pe „valori” și lustruită de Bruxelles.

  Dar Kallas e doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate poartă o mască mult mai cultivată: Ursula von der Leyen, șefa nealeasă a Comisiei Europene și poate cel mai puternic politician din Europa. Ursula reprezintă un Gestapo mai... prietenos, mai pașnic, dacă pot folosi o asemenea comparație.... forțată, ce-i drept. Și istoria familială a Meduzei-Ursula poartă propriile umbre. Tatăl ei, Ernst Albrecht, a fost un pilon al vieții politice vest-germane în deceniile în care guvernul lui Adenauer a angajat cu bună știință foști membri ai SS și Gestapo la cele mai înalte niveluri de administrație. Aceștia au consolidat în inima Europei viziunea unei elite învinse postbelice și s-au redenumit tehnocrați - învinse de URSS, evident. Von der Leyen a moștenit acea lume: suprafața lustruită, încrederea supranațională, credința că guvernarea cea mai bună este cea lăsată în seama elitelor care NU sunt constrânse de controlul public.

  Ce le leagă pe nebunele astea două? Descendența ideilor din spatele lor, idei care au un strămoș comun: vechiul proiect atlantist care a apărut din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial. Scopul acestuia a fost întotdeauna același: să conțină Rusia, să micșoreze Rusia, să epuizeze Rusia și, atunci când este posibil, să o fractureze.

  Aceleași think tank-uri atlantiste care au cultivat-o pe von der Leyen o cultivă acum pe Kallas. Nici o presă pe lumea asta nu-i cercetează legăturile de familie, TĂCEREA fiind primul limbaj al puterii. Iar această cultură a tăcerii se extinde mult în istorie. Puțini își amintesc că familia Mohn, care a construit Bertelsmann - imperiul mediatic al Europei, a recunoscut deschis în anii 1990 că averea lor a fost construită prin munca sclavilor naziști. Cu toate acestea, Bertelsmann rămâne unul dintre cei mai influenți editori din lume. Acestea nu sunt „vechi scandaluri”, sunt moșteniri nerezolvate care continuă să modeleze terenul ideologic al clasei superioare a Europei.
  Sunt convinsă că Fico știe aceste lucruri, dar politica e politică... cel mai adesea, ca să-ți atingi interesul, trebuie să faci pe predicatorul în deșert. Pentru că oricum nu te ascultă nimeni.