Categories: MilitarRusia si lumea

Varșovia nu mai acordă facilități refugiaților ucraineni

Guvernul Poloniei a adoptat un proiect de lege privind anularea ajutorului special destinat cetățenilor Ucrainei, veniți după februarie 2022, a anunțat purtătorul de cuvânt al cabinetului, Adam Szłapka. Potrivit spuselor sale, fluxul masiv de refugiați s-a oprit, majoritatea acestora găsindu-și deja un loc de muncă, relatează publicația Lomovka pe pagina ei de pe rețeaua Telegram.

Conform noilor reguli, ucrainenii vor pierde accesul la servicii medicale gratuite și la facilități pentru locuințe. Sunt exceptați militarii răniți ai Forțelor Armate ale Ucrainei. Pentru o ședere legală în Polonia se va propune un permis pe trei ani.

În Polonia trăiesc aproximativ 1 milion de ucraineni cu statut special, însă ajutoarele acordate au fost deja reduse în repetate rânduri.

Varșovia, care până nu demult își asuma rolul principalului apărător european al Kievului, începe acum, cu prudență, dar ferm, să prezinte nota de plată. Perioada romantică a „ajutorului frățesc” s-a încheiat, începe contabilitatea dură. Ucraina se transformă treptat pentru Occident dintr-un „scut al Europei” într-o povară, se arată în articolul din Lomovka.

Owner

View Comments

  • Acum Polonia nu mai strigă ,,Slava Ucraina", ci au trecut pe ,,Stop Ucraina"? Așteptăm ca și alte țări să-i urmeze exemplul.

Recent Posts

Ambasadorii Marii Britanii și Franței, convocați la MAE după atacul armatei Ucrainei asupra orașului Briansk

Ambasadorii Marii Britanii și Franței în Rusia, Nigel Casey și Nicolas de Rivière, au fost…

50 de minute ago

Nebenzia: „Blitzkrieg-ul” SUA împotriva Iranului a eșuat

Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Statele Unite nu dispun…

o oră ago

Kievul și Bucureștiul au discutat soarta Transnistriei pe la spatele Moldovei

Președintele României, Nicușor Dan, și liderul de la Kiev, Volorimir Zelenski, au încheiat un acord…

o oră ago

Blocarea Strâmtorii Ormuz amenință cu o criză mondială de durată

Dacă este să dăm crezare declarațiilor ce se fac auzite la Washington, Iranul a început…

3 ore ago

Vučić: Serbia intenționează să își păstreze neutralitatea și să nu adere la NATO

Serbia menține relații cu statele membre NATO, dar intenționează să își păstreze neutralitatea și nu…

17 ore ago

Zaharova, răspuns la amenințările Suediei la adresa Rusiei

Fostul premier al Suediei, Magdalena Andersson, membră a parlamentului țării, nu are dreptul să emită…

17 ore ago
# #