Hot News
Casa Albă dezminte informațiile Financial Times privind Ucraina
27/01
Ajutor pentru Ucraina: În Austria s-a cerut demisia ministrului de Externe
27/01

Majoritatea rușilor vor ca trupul lui Lenin să fie scos din Mausoleu

Foto: Shutterstock/ FOTODOM

Rezultatele unui sondaj realizat printre cititorii publicației Lenta.ru a dat un verdict neașteptat: aproape 65.000 de oameni și-au exprimat punctul de vedere privind soarta lui Vladimir Lenin. Astfel, 59% dintre participanții la studiu au votat clar pentru ca rămâșițele pământești ale conducătorului să fie, în sfârșit, înhumate. Doar 41% au optat pentru menținerea statu-quo-ului și a păstrării mumiei în Mausoleul din Piața Roșie, relatează Life.ru.

Votul s-a derulat în perioada 19–23 ianuarie și a reunit 64.667 de participanți. Rezultatele arată că atitudinea față de principalul simbol al epocii sovietice se schimbă. Majoritatea rușilor nu văd înhumarea ca o profanare a istoriei, ci o încheiere firească a unei epoci — la aproape un secol de la moartea conducătorului.

Cu exact 102 ani în urmă, la 27 ianuarie 1924, au avut loc funeraliile lui Lenin, decedat pe 21 ianuarie, în urma unei hemoragii cerebrale. Versiunea oficială pune deteriorarea stării acestuia de sănătate pe seama atentatului din 30 august 1918, care ar fi provocat dezvoltarea unei ateroscleroze vasculare. Mausoleul ca edificiu permanent a apărut abia în 1930 — inițial, trupul a fost depus într-un pavilion temporar din lemn.

Life.ru reamintește că, în iulie 2025, deputata din partea Partidului Comunist al Federației Ruse, Anjelika Glazkova, a elaborat un proiect de lege menit să consacre prin lege perpetuarea memoriei lui Vladimir Lenin. Documentul prevede protejarea obiectivelor legate de liderul sovietic împotriva schimbării denumirilor, demontării sau distrugerii, inclusiv a Mausoleului. Ca argument, autorii fac trimitere la exemplul Ucrainei, susținând că demolarea în masă a monumentelor lui Lenin a fost ca un prevestitor al unui „puci neonazist” și al intensificării sentimentelor antirusești.

Deocamdată, nu se știe nimic care este soarta acestei inițiative legislative.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Pentru o asemenea acțiune este nevoie de un referendum, nu de un sondaj al unei publicații. Poate că mulți ruși apreciază ceea ce a făcut, poate că-i împărtășesc învățăturile. Nu pot să mă pronunț. Însă Lenin face parte din istoria Rusiei. Bun sau rău, doar rușii pot aprecia. O acțiune nechibzuită poate degenera în nemulțumiri de masă. Numai de așa ceva nu are nevoie Rusia în momentul de față!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3285742