Hot News
Zaharova, șocată de decizia Germaniei privind blocada Leningradului
28/01
Europenii, pesimiști în privința viitorului și cred că Trump este o amenințare
28/01

Savantul rus Remizov a rezolvat un mister matematic vechi de 190 de ani

Foto: Global Look Press/IMAGO/Zoonar.com/benis arapovic

Matematicianul rus Ivan Remizov a realizat un progres în domeniul matematicii fundamentale, găsind o metodă de rezolvare a unor probleme dificile care, timp de 190 de ani, au fost considerate imposibil de rezolvat, a anunțat Serviciul de presă al Școlii Superioare de Economie (HSE) din Moscova, citat de cotidianul Izvestia.

„Imaginați-vă că mergeți cu mașina. Dacă drumul este ideal de neted, iar viteza constantă, este ușor de calculat timpul petrecut pe drum. Este o problemă cu coeficienți constanți. Iar acum imaginați-vă că suprafața drumului se schimbă mereu, că vântul bate cu intensități diferite, iar sub roți unghiul pantei diferă tot timpul. În astfel de condiții, viteza și timpul depind de numeroși factori care se modifică”, explică omul de știință citat de biroul de presă al universității.

Potrivit matematicianului, ecuațiile diferențiale de gradul doi își găsesc o largă utilizare în economie și fizică pentru a modela diverse procese care se schimbă în timp. Încă din 1834, matematicianul francez Joseph Liouville a demonstrat că soluțiile acestor ecuații nu pot fi exprimate prin coeficienții lor, operații simple și funcții elementare, așa cum se procedează la rezolvarea ecuațiilor puterea doi cu ajutorul discriminantului.

Teorema elaborată de Remizov permite o abordare complet nouă a analizei ecuațiilor complexe. Descoperirea poate influența semnificativ dezvoltarea matematicii moderne.

Metoda oferă, de asemenea, posibilitatea de a exprima, prin coeficienți, funcții speciale importante pentru fizica fundamentală, dinamica spațială și alte domenii. Lucrarea lui Remizov a fost publicată în Revista Matematică din Vladikavkaz.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Pentru ruși nu există cuvântul ,,imposibil.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3288078