Karaganov: Mittelspiel și strategie pentru poimâine

Serghei KARAGANOV,
doctor în științe istorice, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Afaceri Internaționale de la Școala Superioară de Economie a Universității Naționale de Cercetare, președinte de onoare al Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare

Este posibil ca actuala etapă a războiului purtat de Occident să se apropie de final. A durat mai mult decât trebuia. Până acum a lipsit determinarea de a recurge la intimidarea nucleară activă, singura soluție la „problema europeană”, care a redevenit pentru noi o amenințare. Operațiunea militară specială a stimulat dezvoltarea Rusiei. A revenit la viață.

A crescut drastic nivelul de patriotism, poporul a putut să-și demonstreze cele mai bune calități, s-au întărit mândria față de Patrie și înțelegerea valorii servirii Patriei, au reînviat economia și știința. S-a conștientizat însemnătatea celor mai importante profesii – ingineri, oameni de știință, ofițeri, muncitori calificați și medici. Dar nu și pe cea a profesorilor, deocamdată. Despre ele, mai târziu.

Atrăgând focul asupra noastră, noi, cu mâinile occidentalilor, am subminat serios poziția burgheziei compradore și a lacheilor acesteia din mediul intelectualității. Dați-mi voie să reamintesc: colonialiștii portughezi îi numeau compradori pe comercianții locali care lucrau pentru ei. Din cauza reformelor din anii ’90, am crescut această pătură până la proporții dureroase. Îmbucurător este faptul că, stimulat de operațiunea specială, procesul curățării de depuneri occidentale, de trădători și smerdiakovii a început fără o represiune dură.

Este păcat că pentru însănătoșirea țării și a economiei, poporul a trebuit să plătească viețile a zeci de mii de soldați viteji. Recunoștință și amintire veșnică lor. Și dacă sau mai corect, când războiul neterminat se va relua, la astfel de sacrificii nu se va mai putea merge.

Încotro? Contur extern

Experiență personală: În 2013, am încercat, a câta oară oare, să avertizez (mult mai ferm și mai insitent decât înainte) un grup de lideri europeni că politica lor de atragere a Ucrainei în UE și NATO va duce la război și la milioane de victime. Îmi amintesc clar că nimeni nu a îndrăznit să mă privească în ochi, se uitau în jos, la picioare. După care au continuat să trăncănească despre beneficiile extinderii „zonei de democrație, încredere și drepturi ale omului”. Doreau să obțină alte patruzeci de milioane de sclavi albi (au reușit parțial, deși la o scară mai mică – câteva milioane de refugiați).

Au vorbit despre necesitatea de a controla o Rusie, pe atunci, încă loială. Noi, din păcate, am răspuns incoerent la agresiunea NATO în Libia, din 2011. Și plătim pentru anii în care am promovat o politică de conciliere, pentru încercări de a fi pe plac, pentru esența compradoră a unei părți a elitei noastre.

Recuperând Crimeea, în 2014 și intrând în Siria, în 2015, Rusia a încetinit, pentru o vreme, mersul Uniunii Europene spre aventuri militare. După aceea însă ne-am liniștit, am manifestat mulțumire de sine. Dacă ultimatumul cu cerința de a opri extinderea NATO ar fi fost dat în 2018-2020 și susținut de o intensificare a descurajării nucleare, războiul actual putea fi evitat. Sau ar fi fost mult mai puțin sângeros și mai scurt. În 2022, s-a clarificat că atât occidentalii, cât și junta ucraineană se pregătiseră sârguincios pentru asta.

Sunt destui oameni în Ucraina, în primul rând în regiunile estice și sudice, pe care îi putem numi un popor apropiat nouă. Dar partea indigenă, profundă – în principal la vest de Nipru – este alt popor. Cu altă istorie, alte coduri culturale și un puternic sentiment anti-rus, alimentat ani de zile mai întâi de austro-ungari și polonezi, apoi de alți occidentali. Ca până la urmă să-i incite și ucraineni împotriva Rusiei. Trebuie lansată o protecție rațională față de bolile ucrainene și europene, trebuie propusă și transpusă în viață propria noastră cale de dezvoltare sănătoasă și solidă.

Acum câștigăm, dar nici până acum nu am început să răspundem coerent la acțiunile evident agresive. Este vorba despre confiscări ale navelor noastre de către pirați, amenințări cu închiderea strâmtorilor, încercări de a organiza de-facto o blocadă economică, atacuri asupra terminalelor petroliere, încercări ale juntei de la Kiev (la instigarea sau cel puțin cu sprijinul ascuns al elitei europene) de a torpila petrolierele noastre. Răspundem la aceste provocări și la altele similare, la atacuri asupra orașelor noastre prin intensificarea bombardamentelor asupra obiectivelor din Ucraina. Dar aceasta nu este soluția problemei. Ucraina a fost aruncată în mod conștient în focul războiului, pentru ca limbile flăcărilor să ne pârjolească. Europenilor nu le pasă de locuitori. Iar acest război va continua, cu intensitate mai mică sau mai mare, până când nu va fi zdrobită sursa acestui conflict și a altora – elitele europene, care degradează intelectual, moral și material. Străduindu-se să prevină inevitabilul – prăbușirea status quo-ului obișnuit și avantajos – ei incită la război pe subcontinent, nedorind să recunoască riscul distrugerii acestuia.

Încă nu am distrus, ca în războaiele din 1812–1815 și cu atât mai mult în cel din 1941–1945, încă o coaliție ostilă și nu am zdrobit voința de agresiune. Bătălia a intrat într-o etapă intermediară – mittelspiel sau jocul de mijloc, dacă este să ne exprimăm în limbajul șahiștilor. Resturile Ucrainei, alimentate de Occident, vor continua să genereze instabilitate și terorism, deși la o intensitate ușor redusă. Războiul economic împotriva noastră nu va înceta.

Europa se pregătește pentru o nouă confruntare, folosind, probabil (nu neapărat sub steaguri ucrainene) resturile armatei ucrainene, pentru ca, la un moment dat, întărite și reechipate, să le arunce în luptă alături de lansknehții din țările europene sărace.

După schimbarea decorului, actualul regim comprador, cu nucleul său ultranaționalist, de-facto nazist, va păstra probabil capacități militare considerabile, care vor fi alimentate pe diverse căi.

La inevitabilele provocări și încălcări ale oricăror posibile acorduri va trebui să răspundem pe cale militară. Va ploua cu acuzații, la adresa noastră, de „agresivitate” și încălcare a „acordurilor de pace”. Este aproape sigur că agresiunea deschisă va fi reluată. Majoritatea sancțiunilor nu vor fi ridicate.

Dar strategia noastră de a purta acel război trebuie să fie radical diferită de precedenta. Scopul ei este, așa cum a fost până acum, de a facilita retragerea Statelor Unite din Europa și ieșirea lor definitivă din acest conflict. Metoda este descurajare severă. Obiectivul principal este zdrobirea actualei elite europene, care nu vede altă modalitate de a se menține la putere decât alimentând ostilitatea față de Rusia, îndobitocind populația și amplificând conflictul.

Argumentul nuclear

Procesul poate fi oprit doar într-un singur mod: demonstrând disponibilitatea reală de a folosi arme, la început, non-nucleare, împotriva centrelor de comandă, a infrastructurii critice și a bazelor militare din țările europene, cu rol cheie în pregătirea și desfășurarea operațiunilor militare împotriva Rusiei. Printre țintele principale ar trebui să se număre locurile unde se adună elitele, inclusiv cele ale puterilor nucleare, în capitalele lor trebuie să se produsă o trezire la realitate.

Dacă atacurile non-nucleare nu vor avea efect, iar Europa nu se retrage, sau mai bine, nu capitulează, trebuie să fim pe deplin pregătiți – din punct de vedere tehico-militar și, cel mai important, politic și psihologic – pentru lansarea de atacuri, limitate dar suficient de masive – pentru efectul politic – cu armele opertiv-strategice de represalii nucleare. În mod corespunzător trebuie dezvoltate forțele noastre nucleare non-strategice și strategice. Firește, înainte de lansarea atacurilor nucleare trebuie efectuate câteva salve de rachete tactice non-nucleare.

Pe termen lung, trebuie gândit la a priva Franța și Marea Britanie de accesul la arme nucleare. Declanșând un război împotriva Rusiei, cele două țări au pierdut dreptul moral și politic de a le deține. Elitele acestor țări, precum și alți europeni, în special germanii, trebuie să știe cu tărie că, dacă vor ajunge să dețină arme nucleare sau le vor ăntări, vor deveni ținte legitime pentru atacuri preventive.

Cu istoria ei de războaie, agresiuni, genociduri în serie, de rasism, colonialism și cu negarea actuală a moralității umane normale, a credinței în Dumnezeu (și a lui Dumnezeu în om), Europa trebuie să știe că, declanșând din nou un război împotriva Rusiei, ea nu are dreptul la astfel de arme.

Primind semnalele corespunzătoare și înțelegând deja, sub Biden, că o continuare a războiului în Ucraina este sortită escaladării nucleare (inclusiv pe teritoriul american sau, pentru început, cu atacuri asupra bazelor americane din Europa), Statele Unite încearcă să se delimiteze. Trump oferă soluții aparent pașnice la conflict. Merită încercat să le folosim, oferind lumii șansa de a-și vindeca rănile provocate de ani de război și de a opri moartea soldaților noștri eroici.

Putem încerca să stabilim o cooperare economică limitată cu Statele Unite, acolo unde aceasta este, fără îndoială, benefică și fiabilă. Dar fără speranța că va deveni un factor serios pentru pace. În pofida miturilor marxiștilor naivi și ale fraților lor întru gândire, economiștii liberali, interesele economice nu constituie principalul în definirea politicii de stat. Ele se retrag invariabil în plan secund când lucrurile ajung la o luptă serioasă, mai ales la războaie, cedând prioritate factorilor geopolitici, militaro-strategici și chiar ideologici. Mai mult, Statele Unite beneficiază de continuarea confruntării din Europa. America vinde arme, își jefuiește aliații îmbuibați și atrage capital industrial, financiar și uman.

Propunerile de pace ale lui Donald Trump nu sunt orientate spre o pace de durată. Voi folosi un procedeu retoric simplu. De ce aș fi interesat, dacă aș fi președinte american? De continuarea unui conflict lent, care slăbește Rusia, care îi abate atenția de la dezvoltarea internă, de la alte direcții ale concurenței geopolitice. Aș fi interesat de menținerea, la o intensitate mai redusă, a confruntării europene, pentru a distrage Rusia de la orientarea spre Marea Eurasie și, cu atât mai mult, spre China. Iar alianța ruso-chineză de facto este deja forța predominantă în lume. Aș juca pe stările de spirit occidentale și pro-europene reziduale din elita și societatea rusă pentru a nu permite transformarea Rusiei într-un stat suveran din punct de vedere intelectual, spiritual și economic, un actor-cheie pe supercontinentul aflat în creștere.

În acest articol nu este încă momentul și nici locul pentru a propune o politică concretă privind perspectivele confruntării cu Europa și Occidentul în Ucraina. Mă voi limita la un sfat care mi se pare fără alternativă și chiar întârziat. Nu trebuie să ne împotmolim într-un conflict fără sfârșit, de genul celui israeliano-palestinian, dar la pătrat. Pentru asta trebuie corectată rapid vechea greșeală și intensificat drastic sprijinul acordat amenințării nucleare în Europa. Aceste elite trebuie intimidate, nu doar descurajate. Ele doar pretind că se tem de noi, pentru a-și spori puterea militară. Dar ele trebui să se teamă cu adevărat de noi, să intre în panică, înțelegând că o continuare sau, cu atât mai mult, o escaladare ar însemna pentru ele distrugere fizică inevitabilă. Iar sporirea înarmării este lipsită de sens, deoarece atrage un răspuns nuclear devastator.

Vechea linie privind disponibilitatea de utilizare limitată a armelor nucleare s-a dovedit profund contraproductivă. Reținerea noastră joacă în favoarea celor care alimentează isteria militaristă și rusofobia și se pregătesc de război.

Reținere înseamnă și evitarea responsabilității unei mari puteri de a bloca drumul spre conflicte în plină escaladare, ce pot duce la al Treilea Război Mondial, capabil să pună capăt actualei civilizații umane. Prudența a început să se învecineze cu iresponsabilitatea.

În doctrina militară trebuie introduse modificări care să prevadă obligația de a folosi arma nucleară în cazul declanșării unui război de către un adversar cu un potențial economic și demografic superior. Este cazul de mult, măcar la nivel de experți, să se renunțe la teza moștenită din perioada Gorbaciov–Reagan potrivit căreia „într-un război nuclear nu pot exista învingători”. Ea contrazice orice logică militară și a dus, printre altele, la declanșarea unui război fierbinte al NATO împotriva Rusiei.

Desigur, nu îndemn la un război nuclear. Chiar și victorios, ar fi un mare păcat. Dar trebuie să fim pe deplin pregătiți pentru așa ceva, pentru ca inacțiunea și indecizia să nu deschidă calea unei crime – continuarea unei campanii militare care epuizează țara și poporul și care riscă să degenereze într-o catastrofă termonucleară mondială. Refuzul de a bloca drumul spre astfel de deznodăminte este un păcat și mai greu de iertat. Și, mai ales, o greșeală.

Multipolaritatea reală

Chiar dacă și când vom aplica o înfrângere strategică Europei, cea mai mare parte a continentului va continua să alunece spre stagnare, spre creșterea inegalității și tensiuni sociale. Iar asta înseamnă că va ajunge și la diferite variante de fascism, atât de dreapta, cât și de stânga. Dizolvarea Uniunii Europene, plecarea SUA îi vor readuce pe europeni la existența istorică obișnuită – de sursă a războaielor, instabilității și a altor dezastre. Din fericire, nu și a colonialismului – în noua lume nu vor fi suficiente forțe. Sperăm că Ucraina a fost ultima încercare de cucerire a teritoriului.

În orice scenariu pentru următoarele decenii, este necesară o îndepărtare selectivă de Europa. Comerțul, dacă se va reuși, poate fi parțial restabilit, dar fără așteptările anterioare. Și în niciun caz nu trebuie să ne lăsăm influențați de eforturile probabile, inclusiv din interiorul țării noastre, de a reveni la discuțiile privind sistemul de securitate european. Voi repeta ideea neplăcută, deja expusă în articolele anterioare: în prezent, continuarea „orientării către Europa” este un semn de sărăcie intelectuală și chiar de incorectitudine morală. Un sistem de securitate și dezvoltare – numai în cadrul Marii Eurasiei.

Este mai dificil de prognozat situația din Statele Unite. Țara este infectată cu o „boală europeană” condiționată. Dar acolo rezistența la această boală este destul de puternică. Un exemplu este mișcarea MAGA și, într-o oarecare măsură, politica internă a președintelui Trump. SUA și-au păstrat potențialul educațional, științific și tehnologic, atrăgându-l, inclusiv din Europa. După cum s-a menționat mai sus, americanii au început să se îndepărteze de poziția de hegemon. Miza pe destabilizarea regiunilor din care se retrag și manierele neoimperiale au rămas. Mai mult, ele sunt tot mai evidente și periculoase.

Statele Unite rămân un dușman periculos al lumii, dar și al Rusiei. Iluziile sunt inadmisibile.

De aici, pentru noi, cursul spre continuarea descurajării, chiar dacă va fi necesar, prin întărirea componentei sale nucleare. Discuțiile despre oportunitatea reducerii în continuare a potențialului nuclear, inclusiv strategic, sunt o batjocură la adresa bunului simț. SUA se îndreaptă în mod deschis către crearea de sisteme de apărare antirachetă și antisubmarină a teritoriului său, de unde și cursul spre cucerirea Groenlandei și subminarea potențialului de descurajare al Rusiei.

Principala sursă a sentimentelor antinucleare: pacifismul, de înțeles, dar contraproductiv, cercurile din industria militară implicate în producția de arme convenționale și cei care doresc să transforme avantajul încă existent în domeniile științifico-tehnic și economic în dividende politice. Armele nucleare anulează aceste avantaje. Face inutilă cursa înarmărilor în domeniile non-nucleare.

Posibila stabilire a unei cooperări economice selective este avantajoasă. Din nou, fără iluzii. Începând să se retragă din poziția de hegemon mondial, Statele Unite încearcă să submineze stabilitatea acolo de unde se retrag. Trăsăturile unei astfel de politici sunt vizibile în dorința de a menține tensiunea în jurul Taiwanului, în Orientul Mijlociu, în Asia Centrală, în Caucazul de Sud și, desigur, în Europa, unde se urmărește o linie de alimentare ascunsă a confruntării. SUA au început să folosească legăturile economice ca instrument de presiune și chiar de război la scară fără precedent în istorie. Ele sunt interesate de restabilirea parțială a relațiilor cu Rusia, pentru a slăbi legătura acesteia cu China. Poate că ar trebui să profităm de acest interes al lor – diversificarea relațiilor economice este avantajoasă. Dar, din nou, cu extremă prudență, fără a permite răcirea relațiilor cu Beijingul. În paralel cu discuțiile despre armistițiu, Washingtonul încearcă să intensifice presiunea sancțiunilor.

De ani de zile am cerut și acum aproape că ne rugăm pentru o aparentă multipolaritate. Ea aduce multe lucruri bune: în primul rând, o mai mare suveranitate a țărilor și popoarelor, extinderea posibilităților lor de a alege liber căile de dezvoltare – ideologică, culturală, politică, economică. Dar există și o parte negativă.

În primul rând, conflictele care se înmulțesc din toate părțile și care vor fi agravate de schimbările climatice, de seceta din multe regiuni, de lipsa alimentelor și a energiei, de valurile de migrație. Războaiele economice devin omniprezente. Instituțiile existente nu fac față provocărilor. Ele sunt depășite și se destramă din voința propriilor creatori, care au văzut că sistemul nu mai asigură avantajele primatului.

Cu toate acestea, pe direcțiile non-occidentale ale geopoliticii rusești, situația este promițătoare. Cu China prietenoasă, este necesară o aprofundare generală a relațiilor, în afară de importul masiv de forță de muncă. Și de o nouă renunțare – prima a fost în anii 1990 – la dezvoltarea domeniilor strategice ale industriei. În același timp, pe cât posibil, este necesară colaborarea pentru ca, în cazul unei schimbări de conducere în RPC, aceste relații să nu devină un factor de vulnerabilitate și iritare. Este necesară o muncă sistematică pentru a compensa decalajul economic și demografic care va crește în următorii ani.

Cu India – un curs fără alternativă spre apropiere, inclusiv prin importul ordonat de forță de muncă indiană.

Nu are alternative și interacțiunea tot mai intensă – economică, științifică, culturală, umană – cu o parte a umanități tot mai mare și, în general, mai sănătoasă din punct de vedere moral, țările majorității mondiale. În prezent, aceasta este în primul rând Asia, iar în curând se va alătura și Africa. Acolo se va deplasa vectorul creșterii demografice și economice.

Despre conturul intern

În situația actuală din lume, va trebui să ne adaptăm. Dar este nevoie de o linie proactivă, preventivă, atât în exterior, cât și, mai ales, în interiorul țării.

În primul rând, trebuie să punem un accent și mai mare pe educație și, ceea ce este deosebit de important, pe educația morală, încă din copilărie și pe tot parcursul vieții. Școlile, universitățile, întreaga sferă media trebuie să fie orientate către formarea de patrioți cu un potențial creativ maxim. Deficitul demografic trebuie depășit nu numai prin măsuri menite să crească familiile și să promoveze longevitatea activă. Deficitul cantitativ al populației noastre trebuie compensat prin calitatea acesteia. Profesorii trebuie să se alăture medicilor și militarilor în rândul profesiilor bine plătite și, bineînțeles, trebuie să fie pregătiți să-și perfecționeze abilitățile în domeniul pregătirii și educării unor patrioți creativi și educați. Inteligența artificială nu trebuie să înlocuiască, ci să dezvolte inteligența naturală. Trebuie să urmăm o cale opusă celei pe care o urmează Occidentul, unde omul este, de facto și în mod conștient, corupt și prostit.

Un accent special trebuie pus pe educarea noastră, a rușilor, într-o atitudine respectuoasă față de natură, înțelegerea ei și iubirea față de pământul natal.

Trebuie găsite cât mai rapid modalități de a ieși din captivitatea modelului capitalist actual, care duce la dezumanizarea societăților și a oamenilor. Civilizația modernă, inclusiv componenta ei digitală, subminează însăși esența omului, îl transformă într-un apendice al mașinii, consumator de bunuri materiale și informații inutile, incapabil de acțiuni conștiente. Dacă această cale nu este blocată printr-o strategie bine gândită, ea amenință cu distrugerea umanității din om și, ulterior, a umanității în ansamblu, fără niciun război termonuclear mondial. Schimbările climatice încep să conducă la aceleași rezultate, dacă nu li se opune o strategie preventivă de dezvoltare și adaptare.

Capitalismul actual, lipsit de norme etice, transformă omul într-un apendice al computerului, agravează inegalitatea și schimbările climatice. Cel mai important, devalorizează viața umană. Acestea sunt provocări de cea mai înaltă importanță, care trebuie conștientizate și combătute în mod agresiv.

Soluția evidentă pentru noi este reformarea gândirii și a politicii de stat în direcția conservării poporului și dezvoltării omului. Omul social, care își propune să servească familia, societatea, țara, statul.

O personalitate care își restabilește natura divină prin autoperfecționarea morală, intelectuală și fizică. Este necesar să se treacă cât mai rapid la un model postcapitalist de dezvoltare, în care afacerile, antreprenoriatul și politica economică a statului să vizeze nu atât obținerea de profituri pe termen scurt sau chiar creșterea mecanică a PIB-ului, cât dezvoltarea omului-cetățean. Obiectivul este acela de a ridica nivelul de bunăstare a familiilor, dar în niciun caz consumul excesiv, cu atât mai puțin consumul ostentativ.

Desigur, trebuie încurajate inițiativa privată și antreprenoriatul. În secolul al XX-lea, ne-am convins că suprimarea acestora duce la o existență săracă, dacă nu chiar mizerabilă, pentru majoritatea oamenilor. Este adevărat că, atunci când s-a acordat „libertate” deplină, situația a devenit aproape și mai rea. Nu trebuie uitată experiența anilor ’90.

Este nevoie de o platformă ideologică pentru țară și pentru om, susținută și promovată de stat. Aceasta este și mesajul nostru către lume. O astfel de platformă trebuie să se bazeze pe slujirea binelui comun și să se adreseze celor care sunt pregătiți pentru aceasta și care aspiră la recunoaștere pentru aceasta. Nu toată societatea este astfel, a fi un cetățean onest și respectuos față de lege este acceptabil și chiar onorabil, dar în poziții de conducere, de lideri trebuie să se afle oameni activi, cu o poziție civică clară. În locul termenului „ideologie”, care trezește diverse asocieri, noi numim o astfel de platformă „Ideea-visul Rusiei”. Propunerea acesteia a stimulat discuția publică, autodeterminarea țării și a societății. Mulți găsesc răspunsuri apropiate nouă. Una dintre variante este propusă de un grup de oameni de știință și gânditori, în principal din Sankt Petersburg, sub conducerea lui V.A. Efimov – „Ecosistemul creației”. La fel ca platforma noastră, ea vizează nu numai conservarea omului și a biosferei în patria noastră, ci și propunerea unui model alternativ, aparent singurul rezonabil, de dezvoltare pentru majoritatea umanității. Rusia, care nu are nimic de oferit lumii, nu este Marea Rusie.

Și acum despre ceva care îmi este foarte drag – necesitatea deplasării centrului dezvoltării spirituale, culturale, economice și demografice spre estul Rusiei – spre Siberia. Deja acum, aceasta este o țară magnifică, dar puțin populată și chiar puțin studiată, care reprezintă viitorul nostru. Am numit această strategie „sibirizarea Rusiei” sau „Întoarcerea spre Est 2.0”. Schimbările climatice extind aria pentru o viață confortabilă în mijlocul unei naturi uneori aspre, dar omniprezente și splendide. „Sibirizarea” ar trebui să fie favorizată de noua strategie de transport a Rusiei, elaborată, printre alții, și de noi. Unul dintre principiile sale de bază este că drumurile nu urmează oamenii, ci îi conduc. Se pune un accent special pe arterele de transport „Nord-Sud”, care leagă Calea Maritimă de Nord, explorând pe parcurs noi spații, cu Asia în plină ascensiune și, la un pas distanță, cu Africa.

În Siberia, în Rusia asiatică, este necesar să se lanseze o nouă urbanizare, orientată către om și axată pe creșterea demografică, prin crearea în jurul căilor de transport și unor centre științifice, culturale și industriale puternice, deja existente, a unor orașe și suburbii cu clădiri joase, în principal din lemn, mult mai bine adaptate vieții de familie și creative.

SVO (operațiunea militară specială – n.r.) – războiul Europei cu noi pe pământul ucrainean – ar putea crea condiții și stimulente suplimentare pentru „sibirizarea” atât de necesară.

Desigur, trebuie reconstruită o parte din fondul locativ distrus, trebuie create condiții normale de viață în regiunile eliberate și de frontieră. Dar în Occident nu există viitor. De acolo se vor răspândi încă mult timp metastazele instabilității, amenințări de tot felul. De aceea, un accent special trebuie pus pe atragerea în noile orașe din Zauralie (spațiul de dincolo de Uralii – n.r.), unde viața ar trebui să fie în mod evident mai confortabilă decât chiar și în Rusia Centrală, a unei părți a populației din regiunile afectate și a veteranilor SVO. Reînnoirea clasei conducătoare este acum o necesitate și mai urgentă decât de obicei. La fel și participarea la megaproiecte de construcție a arterelor de transport, a orașelor viitorului pentru noi înșine și pentru concetățenii noștri.

Noua strategie de transport pentru Rusia asiatică, inclusiv cu posibila dezvoltare a flotei de dirijabile, cu noua explorare a marilor fluvii siberiene, cu construirea de orașe și suburbii ale viitorului, cu clădiri cu puține eteaje, poate părea fantastică. Dar ce poate fi fantezie pentru un popor ai cărui strămoși, la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, au ajuns în șase-șapte decenii de la Urali la Kamciatka, au construit în timp record Transsiberianul și BAM, au câștigat Marele Război pentru Apărarea Patriei. Siberia dispune de cel mai bun capital uman din Rusia. El trebuie multiplicat. Este nevoie de obiective corecte, orientate spre viitor, și de voință politică. Exemple în istoria patriei noastre sunt nenumărate. În ultimii cincizeci de ani, acestea au fost puțin uitate. Dar spiritul rus a început să renască. Dezvoltarea sa constă în „sibirizarea”, crearea unui nou tip de economie postcapitalistă, o nouă renaștere ideatică și spirituală, construirea de noi căi de transport, orașe și suburbii confortabile pentru viața de familie.

Revista ”Russia in Global Affairs”