Hot News
Medvedciuk a dezvăluit cine a pus la cale tragedia de la Odesa din 2 mai 2014
02/05
Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse: îndeplinirea obiectivelor operațiunii speciale garantează dreptate victimelor tragediei de la Odesa
02/05

Suveranitate spațială. Rusia a lansat racheta „calul de bătaie”

Foto: RIA Novosti

foto_no_exif - 2023-10-30T130150.886

Aliona ZADOROJNAIA

De pe cosmodromul Baikonur a fost lansată cu succes noua rachetă purtătoare „Soiuz-5”. Experții subliniază că noua rachetă va deschide oportunități importante pentru Rusia în domeniul spațial. Prin ce se deosebește „Soiuz-5” de predecesoarele ei și cum va influența această lansare crearea stației spațiale rusești? Un articol pe această temă în cotidianul Vzglyad.

Racheta purtătoare de categorie medie, ”Soiuz-5” a fost lansată cu succes de pe cosmodromul Baikonur, au anunțat reprezentanții corporației Roscosmos. Lansarea a avut loc joi, la ora 21:00 (ora Moscovei) și a fost prima pentru noua rachetă rusă în cadrul testelor de zbor și proiectare.

„A avut loc o lansare specială – este primul start al noii rachete rusești Soiuz-5, echipată cu cel mai puternic motor de rachetă cu combustibil lichid din lume”, a precizat șeful Roscosmos, Dmitri Bakanov. Ulterior, Roscosmos a menționat că prima și a doua treaptă ale ”Soiuz-5” au funcționat conform normelor, iar macheta cu încărcătură utilă a fost plasată pe o traiectorie suborbitală calculată.

De menționat că noua rachetă este echipată cu cel mai puternic motor de rachetă cu combustibil lichid din lume; printre avantaje se numără reducerea costului specific de lansare a încărcăturii utile, dublarea masei acesteia până la 17 tone și utilizarea unor componente de carburant curate.

În același timp, Roscosmos intenționează să modernizeze ”Soiuz-5”. „Vom dezvolta acest proiect pentru a îmbunătăți caracteristicile rachetei și pentru a lansa pe orbită, cu ajutorul lor, cât mai multe tipuri de încărcături utile”, a asigurat Bakanov.

În Kazahstan, lansarea a fost de asemenea descrisă ca un „eveniment grandios”. „Absolut noua rachetă ”Soiuz-5”/Sunkar a decolat de pe complexul de lansare complet modernizat Baiterek. Este un eveniment către care am mers mult timp, cu sprijinul președintelui Kazahstanului și al guvernelor ambelor părți. Acest lucru a devenit posibil datorită parteneriatului strategic și tehnologic și, cel mai important, datorită încrederii reciproce. Considerăm că acest succes este o nouă platformă pentru viitoare proiecte grandioase”, a afirmat președintele Comitetului aerospațial al Ministerului Dezvoltării Digitale și Inteligenței Artificiale din Kazahstan, Baubek Oralmagambetov, citat de agenția TASS.

Publicația Vzglyad amintește că proiectul Baiterek este realizat de Moscova și Astana în baza unui acord din 2004. El prevede exact crearea, la Baikonur, a unui nou complex spațial de rachete. Merită menționat că în Kazahstan a fost exprimată deja speranța ca lansările de pe Baiterek să fie și cu echipaj uman.

Experții subliniază că programul spațial al Rusiei trece la un nou nivel, odată cu posibilitatea de a traspune cu mai multă fermitate în practică proiectul privind crearea propriei stații spațiale, ceea ce, la rândul lui, garantează formarea unui program spațial complet suveran.

„Chiar dacă, formal, ”Soiuz-5” face în continuare parte din familia ”Soiuz”, care își are originile în racheta R-7 a lui Serghei Korolev și a fost modernizată de-a lungul a mai bine de 70 de ani, avem de-a face cu o rachetă complet nouă”, explică Aleksei Anpilogov, președintele Fundației pentru Sprijinirea Cercetării Științifice și Dezvoltarea Inițiativelor Civice „Osnovanie”.

Potrivit spuselor sale, încărcătura utilă a rachetei ”Soiuz-5”, plasată pe orbită, depășește considerabil gama standard a rachetelor ”Soiuz”. În perspectivă, racheta va putea plasa până la 17 tone de încărcătură. „Acest lucru o apropie de parametrii rachetei Proton”, precizează el.

Interlocutorul ziarului Vzglyad subliniază: ”17 tone reprezintă o încărcătură bună, ce permite rezolvarea unor misiuni precum lansarea nu doar a navelor pilotate, dar și plasarea pe orbită a modulelor de cercetare grele pentru stații orbitale, iar pe viitor — chiar pentru stații orbitale interplanetare”.

„Actuala rachetă este considerabil reproiectată comparativ cu versiunile precedente. Astfel, pe prima treaptă sunt montate motoare RD-171MV, apropiate de cele folosite pentru racheta ”Energhia” și la prima treaptă a rachetei ”Zenit”. Cu alte cuvinte,”Soiuz-5” este, în acest sens, mai apropiată de ”Zenit” decât de ”Soiuz”, explică specialistul.

De altfel, tocmai puterea primei trepte permite noii rachete să atingă parametri destul de înalți ai încărcăturii utile. Alt aspect important este complexul de lansare. „Baiterek” reprezintă o nouă versiune a proiectului comun ruso-kazah de creare a unui complex inițial destinat rachetei ”Zenit”, adaugă Anpilogov.

El este convins: având în vedere cooperarea strânsă dintre Moscova și Astana, ”Soiuz-5” va fi lansată și pe viitor de pe Baikonur. „Cosmodromul se află la latitudini joase, mai aproape de ecuator, ceea ce permite asigurarea unei mai mari varietăți de orbite de lansare. Iar dacă va fi creat sau nu un complex separat pentru lansări de la Vostocinî (Orientul Îndepărtat) timpul va arăta”, spune expertul.

Important este că ”Soiuz-5” oferă Rusiei posibilitatea unui program spațial cu adevărat suveran.

„Fără un lansator greu nu poți rezolva un număr mare de probleme ce necesită plasarea pe orbita circumterestră a unor încărcături de peste zece tone. Cum ar fi, de exemplu, lansarea unei stații circumlunare sau a unei stații spre Marte sau Venus cu încărcătura ”Soiuz”, care înseamnă în jur de șapte tone pe o orbită circumterestră joasă, este extrem de dificilă”, explică expertul.

„În acest scop a fost nevoie de o rachetă cu capacitatea de încărcare a rachetei ”Proton”. Dar ”Proton” funcționa cu un carburant extrem de toxic. Orice contact cu acesta putea duce la un final fatal într-un timp scurt”, a exemplificat el. „În schimb, ”Soiuz-5” funcționează pe baza unei combinații de kerosen + oxigen lichid, considerate eficientă pentru lansare și lipsită de problemele carburantului toxic al rachetei ”Proton” .”

„Dacă ai un astfel de lansator ca ”Soiuz-5, apare posibilitatea lansării de module pentru o stație orbitală. Adică proiectul unei stații orbitale rusești proprii devine realitate.

Altfel spus, Rusia a obținut un «cal de bătaie» care îi va permite să atingă pe deplin suveranitatea spațială”, a subliniat analistul.

„În domeniul spațial, Rusia intră într-o nouă etapă. Până la lansarea ”Soiuz-5”, în arsenalul țării rolul principal îl jucau rachetele ”Soiuz-2” în diverse versiuni. Și care s-au dovedit lansatoare fiabile și de succes”, adaugă Natan Eismont, cercetător principal la Institutul de Cercetări Spațiale al Academiei Ruse de Științe.

”Soiuz-5” este reprezentanta unei noi generații. Datorită reputației modelelor anterioare, se poate vorbi cu încredere despre siguranța acestui lansator perfecționat. În plus, caracteristicile ei sunt mai impresionante – încărcătura de 17 tone poate fi mărită în viitor. „Este un proces normal de dezvoltare”, consideră expertul.

Utilizarea rachetei ”Soiuz-5” va permite rezolvarea unor chestiuni mai complexe. De exemplu, se va putea vorbi despre zboruri pilotate pe nave spațiale mai grele. „Nu lipsit de importanță este și faptul că ”Soiuz-5” folosește motoare RD-171MV, testate anterior pe alte lansatoare”, adaugă specialistul.

Separat, Eismont a atras atenția și asupra raportului calitate-preț: „Prin tradiție, noile rachete sunt mai scumpe decât cele produse în serie. Dar acum vedem o dinamică pozitivă chiar și din punct de vedere economic dacă este să comparăm cu ”Soiuz-2”.”

„În același timp, lansatorul trebuie analizat împreună cu complexul de lansare. În cazul rachetei ”Soiuz-5”, este vorba despre proiectul ruso-kazah Baiterek. Iar aici este potrivit să vorbim despre componenta colaborării internaționale, încununată de un mare succes”, notează el.

La fel ca Anpilogov, Eismont consideră că ”Soiuz-5” va permite lansarea pe orbita circumterestră de module pentru stația spațială rusă. „Modulele pentru ISS erau lansate, de obicei, cu racheta ”Angara”, capabilă să ridice circa 25 de tone de încărcătură utilă. Și ținând cont de faptul că ”Soiuz-5” are potențialul de a-și crește capacitatea de ridicare, va putea plasa și ea pe orbită astfel de module”, spune expertul.

În concluzie, Eismont a menționat că domeniul spațial al Rusiei are unele lacune nerezolvate în totalitate, dar care acum pot fi complet eliminate. „Am făcut un pas cu adevărat mare și important în domeniul spațial”, a concluzionat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3499456