Economie

Peskov, despre vizita lui Putin în China

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a promis că va dezvălui curând data vizitei pe care șeful statului rus o va efectua în China, informează Gazeta.ru.

Vorbind la o conferință de presă, reprezentantul oficial al Kremlinului a explicat că, pur și simplu, nu vrea să o ia înaintea evenimentelor, deoarece totul se face ”în coordonare cu prietenii chinezi”.

„Într-adevăr, vizita va avea loc foarte curând. Pregătirile necesare au fost deja finalizate. Au avut loc toate contactele, parametrii principali ai vizitei au fost conveniți, iar agenda este clară”, a precizat Peskov.

Reprezentantul Kremlinului a subliniat că, în timpul vizitei în China, Putin intenționează să discute întregul pachetul relațiilor bilaterale, precum și probleme internaționale.

„Înainte de toate este vorba despre relațiile noastre bilaterale, despre relații speciale de parteneriat strategic privilegiat, un volum solid al cooperării comercial-economice, care depășește constant 200 de miliarde de dolari”, a spus Peskov.

El a adăugat că relațiile bilaterale includ și chestiuni umanitare, tehnologiile înalte și educația.

Ultima ora: Vizita presedintelui rus in China va avea loc la 19-20 mai.

Anterior, ziarul South China Morning Post (SCMP) a estimat, citând surse de rang înalt, că vizita oficială a președintelui Rusiei Vladimir Putin în China ar putea avea loc pe 20 mai.

Owner

Recent Posts

O manipulare bine gândită. Expert, despre veștile privind hantavirusul

Strategul politic Vitali Serukanov: Afacerile prosperă pe temerile legate de hantavirus. Informațiile din presă referitoare…

17 ore ago

Riabkov a ironizat reacția Occidentului la testele sistemului Sarmat

Moscova a comentat ironic reacăia cvasi indiferentă a statelor occidentale la testele efectuate de Rusia…

17 ore ago

Andrei Marga a cerut României să renunțe la ostilitatea față de Rusia

Fostul ministru de externe al României, Andrei Marga, a declarat că țara sa trebuie să…

18 ore ago

MAE: Compatrioții se întorc activ în Rusia

În 2025, prin programul de repatriere au intrat în țară de patru ori mai multe…

18 ore ago

Expert, despre vizita lui Gherasimov pe linia frontului

Iuri Knutov: Vizita lui Gherasimov pe linia frontului pregătește ofensiva de vară Vizita pe care…

20 de ore ago

Fico: Singura personalitate care poate deveni liderul Europei

Fico a declarat că Emmanuel Macron este, acum, singurul potențial lider al Uniunii Europene cu…

20 de ore ago