Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov/ Foto: RIA Novosti
Articolul ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov: Ucraina, Europa și securitatea globală publicat în revista ”Mejdunarodnaia jizn” și pe pagina site-ului oficial al MAE rus. Inițial, acest articol scris de Serghei Lavrov urma să apară în ediția europeană a cotidianului Politico, dar în ultimul moment, din decizia redacției, publicarea lui a fost anulată.
Câteva gânduri spuse cu voce tare despre soluționarea crizei ucrainene, despre Europa și securitatea globală
Liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei, precum și V. Zelenski, au formulat, la întâlnirea de la Londra, din 7 iunie, cinci cerințe adresate Rusiei în calitate de condiții pentru o „pace justă și de durată” în Ucraina. Pe baza acestui set de cerințe, Europa unită propune să dialogheze cu Moscova.
Context
Întreaga experiență acumulată în ultimii 20 de ani în negocieri cu Europa, ca parte a „Occidentului colectiv”, demonstrează un singur lucru. Negocierile cu Rusia reprezintă o tactică de înșelătorie, o acoperire diplomatică pentru expansiunea geopolitică spre Est a Occidentului și instituțiilor lui, în primul rând a NATO și a Uniunii Europene, în direcția frontierelor ruse.
Contribuția Europei la alimentarea crizei ucrainene nu poate fi negată. Împreună cu americanii, europenii au inspirat „Revoluția Portocalie” de la Kiev, din 2004. De dragul creării unui avanpost anti-rus în Ucraina, au cumpărat ani la rând politicieni și partide întregi, au rescris istoria și programele școlare, au hrănit și cultivat naționalismul ucrainean, au făcut totul pentru a îndepărta Ucraina de Rusia.
În 2013, Uniunea Europeană a respins propunerea noastră de a căuta o soluție de compromis în privința acordului de asociere pe care Bruxellesul îl impunea președintelui de atunci, Viktor Ianukovici. Ucrainei i se propunea să-și deschidă piața de desfacere fără garanții de reciprocitate, deși acest lucru ar fi fost incompatibil cu propunerea participării Kievului la zona de liber schimb a CSI. După ce Ianukovici a cerut amânarea semnării acordului, europenii au provocat proteste de stradă, după care și lovitura de stat de la Kiev, din februarie 2014.
După aceea, la fel de perfid s-au comportat Germania, Franța și Polonia. Oferind garanții de punere în practică a acordului dintre opoziție și Ianukovici, cele trei state ”s-au spălat pe mâini” de îndată ce opoziția controlată de ele a preluat puterea: vezi Doamne, democrația poate lua, uneori, întorsături neașteptate.
Mai departe, europenii au început să susțină noile autorități. Când, pe 2 mai 2014, la Odessa au murit arși de vii zeci de susținători ai apropierii de Rusia, absolut nevinovați, din Europa nu s-a auzit nici un cuvând de condamnare a tragediei.
În calitate de garanți ai Acordurilor de la Minsk din 2015, Franța și Germania au încurajat, de-facto, sabotarea de către regimul ucrainean a obligațiilor. După cum au recunoscut, deja după începerea operațiunii militare speciale, A. Merkel și F. Hollande, nu era planificat ca autoritățile de la Kiev să ducă la îndeplinire Acordurile de la Minsk, aprobate în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU. Scopul a fost de a câștiga timp pentru ”a întări puterea” Forțelor Armate ale Ucrainei, pentru a le echipa cu arme occidentale.
La rândul ei, Rusia a făcut tot posibilul pentru a depăși, cu ajutorul diplomației, criza de securitate din Europa. Dar în ianuarie 2022, SUA și NATO au respins propunerile Moscovei privind încheierea unor acorduri obligatorii din punct de vedere juridic privind acordarea de garanții reciproce de securitate. Membrii europeni ai Alianței au colaborat activ la acest lucru.
După începerea operațiunii militare speciale, Europa unită a susținut poziția premierului britanic Boris Johnson de subminare a negocierilor de la Istanbul dintre Rusia și Ucraina. Îndemnul adresat Kievului de Johnson de a „nu semna nimic și doar de a lupta” a închis pentru mult timp oportunitățile pentru o diplomației reală.
Situația actuală
Se ridică întrebarea: de ce liderii europeni ”au schimbat placa” și au început să vorbească despre negocieri și ce urmăresc prin declarațiile lor?
De exemplu, conform declarațiilor șefei diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, dialogul cu Rusia este necesar pentru a transmite Moscovei condițiile Europei, inclusiv plata către Ucraina a unor „reparații”, retragerea trupelor din Transnistria și din Transcaucazia, abrogarea legii privind „agenții străini” și stabilirea unui efectiv uman maxim al Forțelor Armate ale Federației Ruse. Ea consideră că „este imposibil să se ajungă la o pace justă și de durată fără ca Rusia să fie trasă la răspundere”. Pe 19 mai anul curent, reprezentantul Uniunii Europene a subliniat, la o ședință a Consiliului de Securitate al ONU, că „susținerea militară a Ucrainei nu contravine dorinței de pace, ea fiind condiție preliminară pentru desfășurarea de negocieri de bună-credință”.
Europa intenționează să poarte negocieri cu Rusia continuând, în paralel, agresiunea juridică desfășurată pe linia Consiliului Europei. În cadrul acestei organizații, cândva respectată, sunt create structuri „pentru a trage Rusia la răspundere”: un „registru al daunelor”, o „comisie de revendicări” și un „tribunal special”.
Uniunea Europeană a dat „undă verde” reținerii navelor comerciale în largul mării. S-au întâmplat deja câteva incidente de acest gen în Marea Baltică și în Oceanul Atlantic. Concomitent, Occidentul închide ochii la diversiunile teroriste ale Forțelor Armate ale Ucrainei din Marea Neagră și Mediterana.
Astfel, scopul real al liderilor europeni nu este negocierea cu Rusia, ci salvarea regimului lui Volodimir Zelenski, păstrarea lui ca avanpost pentru continuarea luptei cu noi. În acest scop, capitalele europene vor să obțină cât mai rapidă o încetare a focului, pentru a nu permite ca armata Ucrainei să se prăbușească pe front. Adică să „înghețe” conflictul fără eliminarea cauzelor fundamentale ale acetuia. Pentru ca imediat să introducă în Ucraina contingente militare ale coaliției franco-britanice ”a doritorilor”.
Este bine cunoscut faptul că elitele europene și-au investit în confruntarea cu Rusia ”capitalul lor politic”, cheltuind sute de miliarde de dolari pentru sprijinirea regimului de la Kiev, pentru creșterea bugetelor militare ale statelor UE și NATO. Ele au planificat ca, până în 2030, să atingă nivelul ”de pregătire de luptă” necesar pentru un conflict cu Rusia. Până atunci, vor să tragă de timp prin toate mijloacele posibile. Cum cinic a declarat, în aprilie anul curent, șeful Statului Major General al Belgiei, potrivit căruia ”mai avem câțiva ani la dispoziție grație sângelui vărsat de ucrainenii, care cumpără pentru noi acest timp”.
Europa unită continuă să viseze la expansiune, are de gând să integreze Ucraina și Republica Moldova, atrage pe orbita ei Armenia. NATO s-a extins spre Est, înghițind Finlanda și Suedia. Ucraina este privită ca ”pumn de lovire” al viitoarelor forțe armate europene, autonome față de Statele Unite și NATO.
Riscuri pentru securitatea globală
O astfel de situație comportă riscuri serioase pentru securitatea globală, deoarece o ciocnire directă între NATO și Rusia ar putea degenera rapid într-un schimb de lovituri nucleare cu consecințe catastrofale.
Sub sloganul „autonomiei strategice”, Europa procedează la o serioasă consolidare a potențialelor de forță, inclusiv în domeniul nuclear. O preocupare profundă o reprezintă intențiile Parisului de a oferi un „scut nuclear” mai multor state membre ale Uniunii Europene și NATO. Acest lucru nu va contribui cu siguranță la o consolidare a securității nici a Franței, nici a beneficiarilor acestui ”ajutor”.
În același timp, liderii politici și militari ai Europei atribuie Rusiei planuri agresive care nu s-ar limita, chipurile, doar la Ucraina. Președintele Rusiei a declarat de multe ori că toate astea sunt aiureli, provocări și dezinformare cu scopul de a obține bani bugetari pentru lupta împotriva Rusiei. Iar acesta nu este fundalul pe care să se poată purta negocieri consistente despre orice.
Poziția Rusiei
În privința negocierilor, așa cum a subliniat din nou V.V. Putin la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, Rusia nu refuză contacte cu nimeni. Cu toate acestea, privim Europa ca parte a conflictului interesată de înfrângerea Rusiei, iar europenii înșiși se poziționează astfel fără jenă. Prin urmare, dialogul cu Europa nu poate fi construit astfel încât să fie un observator extern imparțial.
Rusia preferă ca obiectivele operațiunii militare speciale să fie atinse cu ajutorul mijloacelor diplomatice. În acest sens trebuie ca securitatea Rusiei la frontierele sale vestice, precum și onoarea și demnitatea cetățenilor și compatrioților săi, inclusiv dreptul acestora la limba rusă și la credința ortodoxă, să fie garantate cu fermitate. Nu poate fi vorba de o continuare a expansiunii militare, politice și economice occidentale, deoarece acest lucru contravine imperativelor lumii multipolare.
Liderii europeni trebuie să înțeleagă că modelul de securitate regională construit în Europa timp de decenii, începând cu adoptarea Actului Final de la Helsinki, din 1975, a fost distrus chiar de ei. Nu va fi o întoarcerea la acel model. Acum, trebuie mers în direcția unei noi arhitecturi continentale de securitate, deschise tuturor statelor Eurasiei, care să reflecte realitățile multipolare ale lumii contemporane. Principiul securității egale și indivizibile, călcat în picioare de structurile euro-atlantice, poate fi transpus în viață în noua arhitectură eurasiatică. Când vor fi create condițiile necesare, Europa se va putea implica în această mare lucrare.
Ezențial: pentru un dialog consistent trebuie resatabilită încrederea, subminată de acțiunile antirusești ale Occidentului și ale Europei în perioada de după Războiul Rece. Încrederea poate fi readusă doar prin demersuri practice, care să demonstreze sinceritatea renunțării la folosirea diplomației în calitate de paravan pentru idei expansioniste. Încrederea nu poate fi restabilită, iar dialogul nu poate fi reluat cu ajutorul unor ultimatimuri de genul celui lansat Rusiei la Londra, pe 7 iunie.
În loc de epilog
Ilustrativ este faptul că ultimatumul londonez a fost reconfirmat fără echivoc de ambasadorii Marii Britanii, Franței și Germaniei la întâlnirea desfășurată la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei pe 11 iunie, întâlnire pe care ei au solicitat-o insistent. A fost singurul scop al vizitei lor la instituția de politică externă a Rusiei.
Nu așteptăm respectarea acestor înțelegeri sau acorduri, ci așteptăm o victorie. Așteptăm realizarea propriilor noastre…
Daily Express: Zelenski amenință să extindă conflictul cu Rusia printr-un atac asupra Republicii Belarus Declarația…
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că Europa trebuie să înțeleagă…
Zelenski a restituit Poloniei, prin poștă, cea mai înaltă distincție, Ordinul Vulturul Alb, pe fondul…
Cât costă să cumperi un crossover sau un sedan? Vineri, 19 iunie, a avut loc…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat că în Rusia nu…
View Comments
Fără îndoială, articolul lui Lavrov a fost un avertisment pentru Europa care forțează lucrurile spre izbucnirea unui război cu Federația Rusă. Care-s motivele care o împing spre un astfel de deznodământ? Multiple, aș zice: problemele economice, problema migrației, criminalitate, șantaj și dosare din partea Washingtonului, progresism, fascism etc. etc. E limpede, bătrânul continent și-a pierdut busola, a devenit irațional în calculele sale că ar putea avea acces neîngrădit la resursele siberiene, fără să conștientizeze că ațâță o putere nucleară. Pentru că într-un război nuclear, Uniunea Europeană VA PIERDE INEVITABIL! Prin urmare, adevărul este ascuns cetățenilor europeni deoarece la Bruxelles NU se dorește ca omul de rând să înceapă să pună întrebări: de ce? Va fi imposibil de răspuns la această întrebare.
În lumina acestor lucruri, articolul lui Lavrov a fost scos de la publicare. Într-un ipotetic război nuclear, câștigător NU este cel cu mai multe argumente morale, ci cel cu MAI MULTE focoase și cu mai puține șanse de a primi altele similare în schimb. Iar sistemele rusești S-500 Prometheus sunt capabile să intercepteze focoase nucleare. Europa NU deține asemenea tehnologie, iar în următorii 10 ani maxim, cu siguranță Rusia își va îmbunătăți sistemele de apărare antirachetă într-o asemenea măsură încât vor putea respinge toate loviturile nucleare ale Marii Britanii și Franței. Cât despre focoasele nucleare - consider că n-are rost să le comparăm: ale rușilor sunt peste 5000, în vreme ce ale europenilor sunt undeva la 300, dacă nu greșesc. Și NU greșesc! Acum, propun să facem un exercițiu de imaginație: dacă Putin ar lansa un atac nuclear preventiv, întreaga infrastructură europeană - baze submarine, aerodromuri, centre de comandă - ar dispărea fără urmă. Chiar dacă presupunem că o parte din submarinele franceze ori britanice vor supraviețui, câte focoase vor putea lansa? Zece? Douăzeci? Dar sistemul rus de apărare antirachetă, acela construit pe mai multe niveluri și anume Amur-135, cum credeți că se va comporta? Câte daune pot aduce Rusiei cele 10, 50 de focoase lansate, dacă acestea sunt doborâte și numai câteva dintre ele își ating ținta? Pagubele Rusiei vor fi NESEMNIFICATIVE. În plus, rușii au teritoriu imens: păduri, stepe, munți - zone de însemnătate strategică și militară DISPERSATE. Europenii au totul concentrat: Paris, Londra, Berlin, Roma nu sunt doar orașe, sunt centre politice, economice și culturale. O lovitură pentru ele reprezintă o lovitură pentru însăși existența civilizației europene. Fiecare focos care cade asupra Europei va ucide nu doar oameni, ci va ucide identitatea, istoria, viitorul. Și Rusia? Da, vor fi pierderi. Dar Rusia va supraviețui exact ca-n 1812, ca-n 1941... neîndoielnic va dăinui și-n 2026 ori 2030, 2040.
În concluzie, EUROPEI ÎI ESTE FRICĂ DE ADEVĂR!!! Deși se poate lăuda cu o tradiție intelectuală lungă și puternică, reprezentată de minți geniale precum cele ale lui Descartes, Voltaire, Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Alberto Moravia, Max Frisch sau Bertolt Brecht, totuși a uitat să mai gândească, radicalizându-se și înmulțindu-și eforturile retorice împotriva Moscovei, în vreme ce indivizi care au urât dintotdeauna Rusia apar în cercurile conducătoare ale UE, NATO sau ale Consiliului Europei. De aceea, Politico a eliminat articolul lui Lavrov: pentru că dacă europeanul află că guvernul său îl târăște într-un război în care NU are nici o șansă, atunci va întreba: „De ce?“ De ce s-ar teme guvernul bruxellez să publice un articol care vorbește despre riscurile războiului nuclear? De ce și-ar dori ca popoarele să trăiască în ignoranță în timp ce lumea se află în pragul dezastrului? Răspunsul va fi simplu: pentru că ne pregătește pe toți pentru acest război!!! Un război FĂRĂ NICIO ȘANSĂ DE A CONTINUA SĂ EXISTĂM!!! Iar Ursula și acoliții ei NU vor să punem întrebări inutile, cu atât mai mult cu cât amenințarea nucleară NU va pieri, ci va deveni doar și mai REALĂ decât până acum.
Nu văd în ce fel vor mai găsi europenii o cale de ieșire din acest conflict! Atitudinea lor este similară cu cea a dependenților de droguri care continuă să se drogheze până se sinucid. Jocul european se bazează în întregime pe presupunerea că țările europene pot gestiona conflictul dintr-o poziție de securitate de neatins, protejată de articolul 5 NATO. În ciuda propagandei europene care îl înfățișează constant ca pe un Attila modern, V. Putin a fost întotdeauna un moderat, înclinat spre compromis și plin de speranță în reconcilierea cu Europa. Prelungirea războiului în forma sa actuală, cu atacuri asupra zonelor periferice ale Moscovei și Sankt Petersburgului, slăbește în mod obiectiv conducerea lui Putin. Acest lucru dă naștere unui scenariu dublu: fie înlocuirea lui Putin ca lider (puțin probabil), fie acceptarea de către Putin a unei agende radicale propuse de ceva timp de către consilierii instituției ruse.
În situația dată, inamicul nu mai este Ucraina, care a ajuns pur și simplu o platformă fizică care furnizează carne de tun, ci Europa, care se întărește militar. Întrebarea evidentă pe care probabil și-o pun mulți lideri ruși este: „de ce ar trebui să așteptăm încă 3 sau 4 ani pentru ca Europa să-și dezvolte propria reînarmare, poate cu un nou guvern american dispus să revitalizeze NATO?”
Cred că Putin pariază TOTUL pe capitularea rapidă a Ucrainei. Numai un astfel de rezultat ar permite Rusiei un orizont sigur.
Dacă nu s-ar produce o astfel de capitulare (în termen de maximum un an), sunt de părere că logica unui conflict armat ar fi inevitabilă: Europa ar trebui pusă la locul ei, în timp ce potențialul său militar este modest, iar sprijinul american este limitat.
Și asta înseamnă război, nu război rece, nici război hibrid, nici război metaforic. Pur și simplu război.
Și, deși inițial ne-am confrunta cu un război convențional, panta alunecoasă către explorarea adevăratului avantaj strategic al Rusiei - acea nuclear power - va fi fatală. Dumnezeu să ne apere pe toți!