Gânduri strategice – despre tipuri de război

În prezent, pe frontul nostru, există două tipuri principale de război, scrie, într-o nouă postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov. În succintul său comentariu el ajunge la câteva concluzii.

Primul tip de război este acela pentru teritorii de pe linia de contact. Al doilea este războiul de la distanță.

Particularitatea primului tip de război constă în aceea, că a devenit, printr-o calitate extrem de importantă, foarte asemănător cu Primul Război Mondial, nu cu Al Doilea: predominanța apărării asupra ofensivei. Este deja un consens în toate teoriile militare. Predominanța apărării a apărut din cauza rolului jucat de drone: dronele efectuează misiuni de recunoaștere tot mai departe și ieftin și tot mai departe și ieftin pot distruge ținte. De aici a apărut și „zona ucigașă” („kill zone”) sau „zona gri”, lată de circa 20 km, convențional câte 10 km de fiecare parte.

Iar acum a început și lupta pentru zona numită „middle strike”: în jur de 100 km sau chiar 150 km în ambele direcții. Acolo este întreaga logistică. Iar acum acolo se duce bătălia activă.

Al doilea tip de război este războiul de infrastructură. Războiul loviturilor de la mare distanță.

Aici specificitatea este inversă. S-a constatat că apărarea este mult mai costisitoare decât ofensiva. Sistemele de apărare antiaeriană au rachete și radare scumpe. În timp ce sistemele de ofensivă au drone ieftine.

De aceea este mult mai avantajos să muți accentul războiului de pe primul tip, pe linia contactului de luptă, pe doilea — războiul de infrastructură.

Este ceea ce încearcă, de fapt, să facă acum Occidentul.

Și este ceea ce a încercat Rusia să facă iarna trecută, încercând să paralizeze infrastructura energetică a Ucrainei.

Iar acum, opinia publică patriotică, ce îndeamnă „la lupta adevărată”, se referă la intensificarea drastică a acestui război de infrastructură.

De aceea, rezultă patru concluzii:

1. Prima concluzie – există un paradox: superioritatea tehnologică a apărării asupra ofensivei pe linia contactului de luptă.

Și superioritatea tehnologică a ofensivei asupra apărării în războiul de infrastructură, cu lovituri asupra teritoriilor civile.

2. Din acest paradox rezultă o concluzie-prognoză: în momentul actual, dezvoltarea accelerată exact a războiului de infrastructură de la mare distanță este inevitabilă. Deoarece investițiile în mijloace ofensive se dovedesc mai avantajoase din punct de vedere economic.

3. În același timp, nu trebuie uitat că o victorie reală se obține, totuși, exact în primul tip de război – preluarea controlului asupra teritoriilor cu ajutorul infanteriei. Iată cum a cucerit Rusia orașul Mariupol și cum va cuceri Slaviansk și Kramatorsk. Și care vor face parte din Republică Populară Donețk (DNR).

4. Dar cum războiul se va derula însă mai mult infrastructural din considerente economice, pentru așa ceva trebuie pregătite în ritm accelerat și sistemele militare, și economia, și societatea. Iar inamicul nu trebuie să preia, în acest război, inițiativa.