Fiodor Lukianov: Variabilitatea „înțelegerilor”

Fiodor LUKIANOV, director de programe al Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”, într-un articol pentru cotidianul Kommersant

Polemica virtuală dintre Serghei Lavrov și Marco Rubio legată de faptul dacă, în Alaska s-a ajuns la niște acorduri sau au fost formulate doar niște propuneri este ilustrativă din punctul de vedere al nivelului de înțelegere reciprocă. În esență însă, este mai degrabă un eseu despre moravuri decât bază pentru acțiuni viitoare.

Riscăm să presupunem: la momentul întâlnirii, ideile discutate reprezentau schița unor înțelegeri, pe care Donald Trump intenționa să le prezinte Kievului și Europei ca fiind optimale. Președintele SUA pornea de la premisa că rezultatul războiului este predeterminat, Ucraina nu are șanse și, cu cât mai repede cade de acord, cu atât mai bine pentru toți, în primul rând pentru ea însăși.

Sarcina Kievului și a Bruxelles-ului colectiv a fost de a-l convinge pe Trump că este greșit să crezi că Ucraina are soarta pecetluită. La zece luni după Anchorage, l-au convins sp-și schimbe părerea. Președintele SUA estima, probabil, că, în absența unor înțelegeri rapide după luna august a anului trecut, avantajul Rusiei va determina adversarii Moscovei să fie mai concilianți. Progrese spectaculoase în favoarea Rusiei nu s-au întâmplat, Europa reușind, cel puțin până acum, să mențină aprovizionarea Ucrainei prin integrarea acesteia în complexul militar și politic al Lumii Vechi. De aici și mijloacele militare pe care Kievul le folosește acum intens, inclusiv pentru a amplifica efectul psihologic.

În linii mari, lui Donald Trump îi este indiferent cum anume se va termina conflictul. Singurul rezultat care nu i-ar conveni nici lui, nici alcuiva din Occident, este o mare victorie a Rusiei.

Toate celelalte variante sunt acceptabile pentru el și îl preocupă prea puțin pe unde va trece linia de demarcație. Trump a spus de câteva ori: în cazul în care combatanții au de gând să luptă, atunci să continue cât vor și cât pot. Washingtonul nu va depune eforturi extraordinare de natură politică și diplomatică pentru a opri conflictul, mai ales că are pentru ce să le folosească: un lucru mult mai important, și anume situația nerezolvată cu Iranul.

Entuziasmul Europei după summitul G7 de la Évian, pe ideea că, de acum înainte, Trump este cu noi, este prematur. Șeful american își schimbă ușor părerea, mai ales când problema nu este de importanță vitală. Dar nu și-o schimbă la o adiere de vânt întâmplătoare, ci în funcție de evenimentele pe care le interpretează singur.

Disputele despre natura dezbaterilor de la Anchorage sunt interesante pentru a înțelege psihologia partenerului, dar nu constituie punct de plecare pentru etapele următoare ale procesului.

În toiul unor acțiuni armate, diplomația este definită de rezultatele acestora, iar dacă raportul de forțe (sau percepția lui) se schimbă, „înțelegerile” etapei anterioare își pierde forța.

Lucru valabil și pentru negocierile de la Istanbul, din primăvara anului 2022, probabil cea mai complexă din toate variantele de soluționare posibile, conform obiectivelor declarate inițial ale campaniei. În patru ani și jumătate totul s-a schimbat într-atât încât să mizezi pe revenirea la aceste negocieri este ceva nerealist.

Partea rusă nu renunță la presupunerea că – spre deosebire de Europa, pe care o consideră total fără de speranță – Washingtonul este încă în măsură să joace un rol util. Și este corect. Mai întâi însă trebui ca Administrația de la Casa Albă să fie readucă la ”înțelegerea” că o victorie militară a advdersarilor Rusiei este imposibilă. În caz contrar, orice „spirit” va rămâne imaterial.