Norul toxic de uraniu distruge Kievul
10/07
Expert: NATO nu are resurse pentru a închide cerul deasupra Ucrainei
10/07Peskov, despre declarația NATO
Foto: interkomitet.ru
Declarația finală a NATO nu face decât să confirme un fapt cunoscut: Rusia este prezentată drept principalul adversar, iar Alianța, creată ca instrument de confruntare, rămâne credincioasă menirii sale, a declarat reprezentantul oficial al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează agenția Interfax.
„De fapt, NATO, Alianța Nord-Atlantică, este un instrument care a fost creat pentru confruntare. Alianța nu-și pierde menirea, rămâne credincioasă predestinării sale. Dintotdeauna, principalul adversar al Alianței a fost, mai întâi, Uniunea Sovietică, după care apoi succesorul ei de drept – Federația Rusă. Așa și rămâne”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, citat de agenția de presă Vesti.
Linia de confruntare a Alianței este confirmată și de documentele normative ale organizației, a adăugat el.
„Inclusiv în declarație se confirmă că principalul adversar este Rusia. Nu este o noutate. Este doar o confirmare a ceea ce știam foarte bine cu mult înainte”, a afirmat Peskov.
El a adăugat că acest lucru obligă Rusia să fie puternică și încrezătoare. „Și să continue politica noastră consecventă”, a spus reprezentantul oficial al Kremlinului.
În declarația finală adoptată după summitul NATO desfășurat în Turcia, liderii statelor membre au desemnat Rusia drept o amenințare pe termen lung. „Pentru a face față amenințării pe termen lung la adresa securității și stabilității euroatlantice din partea Rusie, aliații au convenit să respecte angajamentele asumate la Haga (în 2025). În 2025, aliații europeni și Canada au crescut investițiile în apărare cu peste 139 de miliarde de dolari”, se arată în declarația summitului.
Țările NATO s-au angajat, de asemenea, să continue să sprijine Ucraina.
