Cultură

O cântăreață din Ucraina s-a pronunțat împotriva discriminării limbii ruse

Interpreta ucraineană Nastia Kamenski: „M-am născut și am crescut într-un Kiev vorbitor de limbă rusă”

Cântăreața Nastia Kamenski, cunoscută pentru participarea ei la duetul ucrainean „Potap și Nastia”, a condamnat public discriminarea limbii ruse în Ucraina, declarând că s-a născut și a crescut „într-un Kiev vorbitor de limbă rusă”, scrie cotidianul Vzglyad.

„Nu mai susțin ceea ce se întâmplă în Ucraina și nu vreau să joc cartea «ultra-patriotismului», să merg îmbrăcată în ie tradițională ucraineană și să vorbesc despre «oameni puternici și de neclintit”, a declarat artista pe rețelele sociale.

Ea a afirmat că orice om are dreptul să vorbească în limba pe care o dorește, relatează RIA Novosti.

„De ce vorbesc în limba rusă? Pentru că vorbesc această limbă din copilărie. M-am născut și am crescut într-un Kiev vorbitor de limbă rusă…”, a declarat cântăreața.

De asemenea, ea a afirmat că, în opinia ei, discriminarea oamenilor pe criterii lingvistice este egală cu discriminarea pe criterii de culoare a pielii. Potrivit spuselor sale, calitățile personale ale unui om nu sunt determinate de limba în care vorbește.

În acest context, Vzglyad amintește că în Ucraina a apărut o petiție prin care se cere retragerea titlului de „artist emerit” acordat fostului partener de duet al Nastei Kamenski, Potap, din cauza atitudinii acestuia față de limba rusă.

În luna iunie, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a exclus limba rusă de pe lista limbilor protejate de stat.

Owner

View Comments

  • Autoritățile de la Kiev o vor trece pe linie moartă. Dacă rămâne în Ucraina și actualul regim de la Kiev rămâne la putere, cariera ei este încheiată. Ar fi bine să se retragă în Rusia. Este de admirat curajul ei. Nu remușcările retrospective, ci acțiunile propriu-zise arată adevăratul caracter al unui om.

Recent Posts

Serghei Lavrov. Cooperarea internațională în Arctica: provocări și oportunități

Articolul sub acest titlu al ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, publicat pe portalul informațional…

8 ore ago

Politolog: La Bishkek a început summitul SCO

Cu ocazia summitului SCO (Organizația de Cooperate de la Shanghai - n.r.) care a început…

14 ore ago

Ambasadorul Gonciar: Ucraina va deveni groparul Europei

Ambasadorul Federației Ruse: Kievul va deveni nu scut, ci groparul Europei Ucraina se va transforma…

17 ore ago

Rusia, China și Kazahstan construiesc Calea maritimă a Mătăsii

Potrivit South China Morning Post, Moscova, Beijingul și Astana analizează la modul serios un proiect…

17 ore ago

Politolog: Un mare succes al Ministerului Apărării al Rusiei

Este subiectul abordat de politologul Serghei Markov într-o nouă postare pe pagina lui de pe…

18 ore ago

„Suntem obișnuiți să ne comportăm ca niște domni”: Lavrov – despre vizita șefului CIA și încheierea operațiunii militare speciale

Lavrov: Moscova este pregătită să ia în considerare noi abordări pentru soluționarea conflictului din Ucraina…

23 de ore ago