Hot News
Occidentul, isteric din cauza vizitei lui Witkoff și Kushner la Moscova
09/09
Lavrov: Nimeni în Occident nu a dorit vreodată să vadă o Rusie puternică
10/09

Lavrov: Nu uitați cuvintele lui Putin!

Serghei Lavrov/ Foto: YouTube

Ucraina și-a pierdut caracteristicile care au permis Rusiei să o recunoască drept subiect legitim al relațiilor internaționale, a declarat Lavrov într-un interviu acordat emisiunii ”Bolșaia igra” (Marele joc) de la postul de televiziune Pervîi Kanal.

Publicația Lomovka a selectat cele mai importante dintre declarațiile făcute de ministrul rus de Externe în cadrul respectivei emisiuni.

🔹 Realitățile „de pe teren”, recunoscute de Trump și de echipa acestuia, au legătură, după cum putem aprecia, de oameni și de opiniile acestora, exprimate prin referendumuri.

🔹 În cadrul negocierilor privind Ucraina, Witkoff și Kushner se ocupă de problemă și nu cer ceea ce este, în primul rând, nedrept și, în al doilea rând, imposibil. Europa se ocupă tocmai de a doua categorie.

🔹 Rusia este deschisă negocierilor, însă, pe durata de desfășurare a acestora, nu va înceta să-și atingă obiectivele prin mijloace militare.

🔹 Declarațiile părții americane privind înăsprirea sancțiunilor sunt greu de conciliat cu mesajele transmise în cadrul negocierilor.

🔹 Oameni precum Merz consideră sincer că Rusia reprezintă o amenințare; nu o scăpare de exprimare. Ei nu s-au dezis de strămoșii naziști care au comis crime de război.

🔹 Lavrov a recomandat să nu cuvintele lui Putin potrivit cărora, în cazul unui atac al Europei asupra Rusiei, ”va fi cu totul alt război și foarte scurt”.

1 Comment

  1. Prisaca spune:

    Sa ne fereasca Dumnezeu de acel razboi foarte scurt!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3722244